Trai pe vătrai

În România o duci niţel mai bine dacă eşti angajat la stat decât dacă lucrezi la patron. Aceasta este una dintre concluziile desprinse dintr-un studiu dat recent publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS). Realizată pe un eşantion de zece mii de locuinţe din toate judeţele ţării, ancheta specialiştilor de la INS şi-a propus să constate cât de bună este calitatea vieţii în ţara noastră. Pentru întocmirea sintezei au fost avute în vedere aspecte precum condiţiile de locuit, dotarea locuinţei cu diferite facilităţi şi bunuri de folosinţă îndelungată starea de sănătate a populaţiei, nivelul de educaţie al românilor, gradul de ocupare a forţei de muncă, ş.a. Bogăţia de date furnizate de raportul INS intitulat „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România” poate face obiectul unei suite de articole de presă.

Nu trebuie să fii specialist în statistică pentru a observa că în România se trăieşte greu şi foarte greu. Aproape 80% dintre cei ce lucrează în mediul privat au declarat fie că nu prea reuşesc să facă faţă cheltuielilor lunare, fie că întâmpină dificultăţi în plata cheltuielilor curente ale casei. Procentajul bugetarilor care trec prin dificultăţi financiare mai mici sau mai mari este doar cu foarte puţin mai mic (78%). Un sfert din gospodăriile românilor au greutăţi în a achita chiria, ipoteca, facturile la utilităţi sau ratele la împrumuturile bancare. O altă cincime se luptă numai cu povara facturilor la utilităţi. Prin comparaţie cu situaţia din România, în alte state europene, precum Suedia, Luxemburg, Austria, Germania sau Cehia, doar 5-6% dintre locuitori consideră că au anumite probleme în buna gestionare a creditării şi a facturilor la utilităţi.

Aproape 70% dintre gospodăriile româneşti nu-şi permit să suporte cheltuielile unei săptămâni de vacanţă, fapt aproape de neimaginat în ţări ca Suedia, Finlanda, Luxemburg, Austria sau Danemarca, în care procentajul celor aflaţi în imposibilitatea de a beneficia de un sejur nu depăşeşte pragul de 20%.

Doar în ţări precum Ungaria (76%), Letonia, Italia, Cipru sau Italia, imposibilitatea de a face faţă unor cheltuieli neprevăzute e mai mare decât în România (52%), cu diferenţa că vieţii bune şi aşezate a locuitorilor Europei occidentale îi corespunde, la noi, un trai doldora de lipsuri. Cele mai pregnante dintre acestea sunt imposibilitatea de a deţine un autoturism, aspect semnalat de locuitorii a 37% dintre gospodăriile anchetate, absenţa unui computer, neajuns semnalat în 20% dintre gospodării şi lipsa unei maşini de spălat rufe (11%). Cu alte cuvinte, în zonele sărace ale ţării, adică în Oltenia, în Dobrogea şi în regiunea Nord-Est, locuinţa tipică e căsuţa cu una sau două camere, cu grup sanitar retro şi eco, în dosul curţii, şi fără baie sau duş. În mod evident, spălatul propriei fiinţe şi cel al veşmintelor devine o chestiune de hazard meteorologic. Se spală bietul om când dă Domnul apă din cer! Într-un astfel de peisaj casnic, maşina de spălat rufe e un moft. Păi geaba să-şi fi luat tot creştinul nevastă robace?

Sărăcia românească e parcă şi mai pronunţată dacă e să ţinem cont că în ţări precum Italia, Cipru, Luxemburg, Franţa sau Suedia numai în două-trei gospodării dintr-o sută nu există un autoturism, iar în state precum Olanda, Danemarca sau Suedia numai o gospodărie dintr-o sută e lipsită de computer. Cât despre binefacerile unei maşini de spălat rufe ce să mai vorbim? În mai bine de o treime din ţările UE toate gospodăriile sunt dotate cu această minune practică a tehnicii moderne. Există, însă, un obiect de uz casnic care arată că suntem, totuşi, europeni get-beget. Fie gospodăria cât de pricăjită sau de rea, nu poate lipsi un televizor color din ea! Cu ce să-şi umple omul timpul mai bine dacă nu să ia aminte, zi de zi, la minunile puse la cale de stelele vieţii publice româneşti?

Nu contează că în satele europene în care baza civilizaţiei e dată de amestecul de lut, paie şi băligar uscat la soare numit chirpici nu există dispensare, şcoli, apă curentă, gaz şi drumuri asfaltate. Important e să se poată omul desfăta, seară de seară, cu marele spectacol cotidian al ştirilor, dezbaterilor, concursurilor şi mondenităţilor care prea adesea ne fac să ne întrebăm „cu ce ţi-am greşit noi, Doamne?”.

Considerată în cheia statistică de mai sus, calitatea vieţii în România pare a rezona cu observaţiile unui general german care, în urmă cu aproape două veacuri, a trecut – în drum spre capitala Înaltei Porţi Otomane – prin Valahia. În jurnalul său de călătorie militarul nota că traiul la porţile Orientului abia de pâlpâie a civilizaţie. În marile oraşe, scria ofiţerul, „sunt palate, societăţi şi vizite, teatre, modiste, ziare şi trăsuri de lux; dar cum ai pus piciorul afară «din oraş», recazi în barbarie” (Paul Cernovodeanu (coord.), Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, serie nouă, vol. III, 2006, p. 379).

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi