Un ilustru necunoscut ieşean a fost desemnat membru în CSM

miercuri, 06 septembrie 2017, 01:50
2 MIN
 Un ilustru necunoscut ieşean a fost desemnat membru în CSM

Juristul Romeu Chelariu, originar din Popricani, va reprezenta „societatea civilă" în acest for al magistraţilor.

Juristul ieşean Romeu Chelariu, originar din comuna Popricani, a fost votat de Senat membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Chelariu va reprezenta în această instituţie, alături de mai cunoscutul Victor Alistar, societatea civilă. Romeu Chelariu are 64 de ani, este mediator şi, în Iaşi, este, cel puţin formal, membru în mai multe asociaţii şi fundaţii. Acesta este şi avocat definitiv în Baroul Iaşi, însă figurează pe lista incompatibililor, după ce a preferat, din 2005, o funcţie în sistemul bugetar. Potrivit propriului CV, Chelariu a predat la mai multe universităţi private din Iaşi: „Mihai Eminescu“, „Dimitrie Cantemir“, „Mihail Kogălniceanu“ sau „Gheorghe Zane“.

La începu­tul anilor 2000, ieşeanul a fost director al cancelariei prefectului judeţului Iaşi. În 2005, după ce a obţinut un master, Chelariu a lucrat în cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Iaşi. În proiectul de management pentru funcţia de membru în CSM, Chelariu precizează că este adeptul lucrului în echipă, fiind încrezător că poate determina o „reformă din interior“ a justiţiei. Pentru a-şi demonstra reprezentativitatea pentru societatea civilă, Chelariu a depus, alăturat proiectului său de ma­nagement, şi câteva dintre acţiunile sale.

Ca preşedinte al unei fundaţii din Iaşi, Chelariu a ataşat proiectului de ma­nagement, publicat pe site-ul Senatului, un apel pe care l-a trimis în 2016 preşedintelui României, primului ministru de atunci sau Ambasadei României din Brazilia, cu privire la Olimpiada de Vară din Brazilia. „Fundaţia noastră solicită autorităţilor însărcinate cu asigurarea securităţii şi sănătăţii pe parcursul Olimpiadei să acţioneze pentru îndeplinirea integrală a acestei misiuni, dar şi pentru stoparea violenţelor poliţiei“, se menţiona în respectivul apel. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii