De Business

Punem punctul pe știi

Sef nou la Directia Agricola

miercuri, 20 aprilie 2005, 23:00
2 MIN
 Sef nou la Directia Agricola

Constantin Arustei este noul director executiv al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Iasi. Fostul primar al Tomestiului din perioada 1996-2000 a fost desemnat cistigatorul concursului organizat la Bucuresti pentru ocuparea functiei. „Astazi (ieri, n.r.), in jurul orei 12.00, am sunat la Agentia Nationala a Functionarilor Publici si mi s-a comunicat ca au fost afisate rezultatele concursului si ca eu am fost desemnat cistigator. Urmeaza ca agentia sa comunice rezultatul ministerului, iar ministrul sa semneze decizia de numire”, ne-a spus Constantin Arustei. Rezultatul final al concursului a fost confirmat si de prefectul Radu Prisecaru. Noul sef al agriculturii iesene a declarat ca vrea sa impulsioneze activitatea din institutia pe care o va conduce. „Am stat de vorba cu multi mecanizatori din judet care mi-au spus ca, la Directia Agricola, lucrurile merg bine, dar incet. Eu vreau sa mearga foarte bine si repede. Voi aplica politica Guvernului in ceea ce priveste agricultura. Vreau sa maresc investitiile din domeniul mecanizarii. Conform datelor adunate de mine, in acest sector investitiile nu depasesc 2,5 procente din cele facute in agricultura. Vom fi mai rapizi in finantari pentru a putea stimula achizitionarea de utilaje agricole”, a promis, la inceput de dum, Constantin Arustei. Concurentul acestuia la functia de sef al Directiei, Dumitru Topala, ne-a declarat ca s-a impacat cu idea rezultatului. „Am facut tot ce mi-a stat in putinta. Am vrut sa fac mai multe pentru agricultura ieseana. Asta e, nu-i nici o problema”, a sustinut acesta. Cel tirziu luni, Constantin Arustei va fi inscaunat oficial in postul de director executiv al DADR Iasi. (Vasile MIRON)

Comentarii