Ce ne intereseaza in cearta liberalilor

In mod clar, Calin Popescu Tariceanu nu e un strateg. Probabil, singura mutare pe care o vede pe tabla de sah a politicii este doar cea imediat urmatoare. Ultimele zile, l-am vazut nu numai depasit de regulile jocului, dar chiar manipulat (in sensul naiv al cuvintului) cu usurinta de un adversar care a plecat din start cu un mare handicap si ale carui sanse pareau aproape inexistente. Excluderile succesive, revocarea fortata a ministrului Gheorghe Flutur l-au adus, paradoxal, pe seful Guvernului la mina platformistilor. Parlamentari liberali care s-au declarat sustinatorii platformei pot lasa Guvernul in minoritate in orice moment. A asteptat asta experimentatul Valeriu Stoica, o savureaza amar si Stolojan. E doar o chestiune de timp cind va fi pusa in aplicare.
Debarcarea lui Tariceanu, devenita o perspectiva reala, intr-un fel utila rezolvarii tensiunilor din principalul partid de guvernamint, este lipsita de sens daca nu va fi urmata de alegeri anticipate. Pentru ca miza ultima a framintarilor in PNL ramin relansarea guvernarii, tinuta in sah de aliatii de conjuctura PC si UDMR si deblocarea intregului proces legislativ, sabotat sistematic de PSD si PRM. Oricare alta directie in care ar fi impinsa criza din PNL se va dovedi o pierdere de timp pentru interesele cetatenilor, o simpla vendeta a factiunilor liberale in numele doctrinei sau legitimitatii istorice. Constructia Romaniei post-aderare si repararea unor legi iesite strimb din actualul Parlament devin urgente dupa 1 ianuarie 2007.
Pentru declansarea anticipatelor ar fi nevoie nu numai de determinarea politica a PSD, PRM si PD, dar si a platformistilor. Or, deocamdata, e greu de spus daca si in ce masura liderii platformei sint interesati de ele. Aici ar fi citeva piedici evidente. E greu sa organizezi un partid, fie el si liberal democrat, in citeva luni si sa-l impui in alegeri, chiar daca te numesti Stolojan. De aceea, deocamdata, platformistii par interesati in debarcarea lui Tariceanu de la conducerea PNL, chiar cu pretul caderii Guvernului, daca altfel nu se poate. A-l scoate pe liderul liberal din functiile si pozitiile politice actuale – socotesc ei – ar determina o pierdere in cascada a sprijinului de care se mai bucura in partid. Cind barca va da semne ca se scufunda, nimeni nu va mai fi atit de vehement si dornic sa-l sustina. Mai este nevoie doar de o victorie psihologica, care va pune pecetea slabiciunii si a neputintei pe imaginea lui Tariceanu. E doar o chestiune de timp, de prilej.
Ceea ce rezolva jumatate din problema. Evident, strategia platformistilor nu exista pe termen lung, de aceea poate fi adaptata. Ei doar incropesc, mizeaza pe greselile adversarilor. Si, cum am vazut din inregistrarile scurse in presa, sint, la rindul lor, o colectie de indivizi mai mult sau mai putini controversati (unul este Gheorghe Stefan, acuzat ca ar fi unul din "baietii destepti" ai energiei ieftine si pentru care politica e un fel de reglare de conturi intre bandele mafiote) ce au drept umbrela popularitatea lui Stolojan. E greu de spus cum vor constitui acestia un partid si cit va fi de puternic, in cazul in care vor reusi sa se substituie PNL in cadrul Aliantei. In acest context, spaima multor liberali autentici si indecisi in acest razboi este indreptatita pentru finalitatea proiectului: un mega-partid, tutelat de Traian Basescu, cu niste elemente liberale, fara personalitate, arondat unei internationale populare.