Cealalta jumatate

Slaba calitate a scolii romanesti constituie unul dintre acele adevaruri ascunse multa vreme sub pres de guvernanti. Din aceeasi categorie mai pomenim: asistatii social detinatori de mercedesuri, curtile imparatesti inviolabile ale tiganilor fara carte, dar cu sabii ninja, satele locuite exclusiv de handicapati, pensionarii care nu au muncit decit citiva ani toata viata, imbatrinirea dramatica a populatiei, politicienii si functionarii din administratie care nu-si pot justifica averile etc.

Pina la acest bacalaureat revelator, putini au vorbit despre adevaratele probleme din invatamint. De regula, s-a preferat viziunea optimista, dar falsa, in maniera Ecaterinei Andronescu. Se tot facea vorbire ca scoala romaneasca fabrica an de an olimpici care uimesc umanitatea prin inteligenta lor mioritica. Sau ca noi invatam in clasa a treia ceea ce copiii spanioli deprind abia in clasa a sasea, deci sintem de doua ori mai destepti decit ei.    

In ultimii 20 de ani, nici un ministru al Educatiei nu s-a deghizat in profesor de tara pentru a lua pulsul scolilor satesti. In comunitatile sarace, foarte multe de altfel, destui elevi dau la sfirsitul orelor o raita prin cimitire, pe la pomeni,  pentru a face rost de mincare. Multi dintre ei au parinti alcoolici cu grave si iremediabile probleme de comportament. Ca si generatiile anterioare, la cinci ani fumeaza prima tigara, pentru ca la sase ani sa experimenteze cu succes intiia betie. Pe urma nu-i mai poate salva nimeni de la analfabetism, desi unii, mai descurcareti din fire, chiar ajung sa se laude cu o diploma de licenta. Conditia minimala este sa devina membri fie ai vreunui partid ceva mai puternic, fie ai vreunei bande de interlopi ceva mai influenta. Uneori nici nu e prea mare diferenta intre cele doua optiuni.

Cind au fost bani, reforma din invatamint a insemnat in special construirea de wc-uri costisitoare pentru scoli pustii care stateau sa se darime ori schimbarea termopanelor unor institutii de invatamint de trei ori pe an. Cind au disparut fondurile, (contra)reforma s-a redus la diminuarea drastica a salariilor profesorilor, oricum mizerabile.

Lasind la o parte interpretarile de pina acum – cele mai multe pe cit de inflamate pe atit de tendentioase -, alocarea reponsabilitatilor pentru acest dezastru previzibil nu se poate face decit de sus in jos. Principala vina apartine politicienilor (si nu ne referim doar la cei de dupa 1989); urmeaza, pe aceasta scara a responsabilitatilor, scoala propriu-zisa, apoi familia si, in cele din urma, elevul. Din pacate, desi vina elevului este cea mai marunta dintre toate, el va plati pacatele tuturor. Dar e greu sa inveti carte cind incultura face rating, iar impostura bani.

La fel de grav e si faptul ca dascali fara vocatie paraziteaza sistemul de ani buni si urla indignati cind li se cere performanta. Dar performanta nu inseamna sa-i faci pe toti elevii romani olimpici, ci mai ales sa transformi, in mod real, un scolar de nota patru intr-unul de nota cinci. Sau un analfabet intr-un om care va indragi lectura. Ori un nestiutor intr-un pasionat.

Bacalaureatul luin Funeriu a dezvaluit ca romanii nu sint la fel. Exista si in scoala romaneasca, ca in orice alt domeniu, virfuri, putine, e drept, care par venite din alta lume, dar si mereu aceleasi doua tabere. A elevilor buni si a elevilor slabi la invatatura. Nu stie nimeni daca natura chiar joaca zaruri cind ne hotaraste soarta, dar o scoala adevarata se va preocupa mai ales de jumatatea mai slaba. Si nu falsificind notele elevilor pentru ca dascalii sa nu-si piarda locurile de munca, iar universitatile (private) sursele de inavutire. Exista studenti care nu stiu sa scrie. De aceea vor exista mereu politicieni care nu vor sti sa conjuge verbul "a fi".

In 2013, cind Ecaterina Andronescu sau cineva asemanator ei se va afla in fruntea Ministerului Educatiei, rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat va creste la 99,9%. Multi romani se vor bucura ca vom fi din nou egali. Dar nu pentru multa vreme.