Comment ??a va?

Franta ne-a invatat ca paradoxurile sint ingredientul cheie al calitatii francofoniei. Iar in ultimul timp paradoxurile abunda. Franta a aratat intregului glob cum se poate reusi organizarea unei revolutii doar pentru a nimici ideea de reforma. Am vazut cum tinerii au iesit in strada pentru a lupta cu pietre si sticle incendiare pentru etatism si protectionism in tara cu sistemul social cel mai sigur si mai protectionist din lume. Am inteles ca voluptatea de a protesta nu a putut fi satisfacuta nici dupa ce o lege avangardista este retrasa, si am urmarit cum tinerii francezi au continuat marsurile stradale desi nu mai aveau ce sa revendice. Nu am inteles, insa, de ce s-a facut distinctie intre protestul tinerilor de la Sorbona, care, prin calitatea pregatirii lor, nu riscau sa fie demisi in primii lor doi ani de munca, si cel al tinerilor din suburbiile sarace, care ingroasa rindurile somerilor.
Iar exemplele de paradoxuri nu se opresc aici. Francezii intotdeauna au denuntat capitalismul putred anglo-saxon. Cu toate acestea, potrivit „The Guardian”, exista mai multi francezi in Marea Britanie decit englezi in Franta. De asemenea, francezii sint cunoscuti pentru atitudinea extrem de refractara fata de globalizare, inamicul declarat al culturii lor unice. Si totusi, odata cu obsesia pentru suveranitate, Franta si-a mutat fabricile pe toate continentele. Expansiunea mondiala a produselor precum iaurturile Danone, brinza Roquefort, whisky Allied Domecq a fost aplaudata la nivel national. In plus, este cunoscuta angoasa francezilor ca limba lor pierde teren in fata limbii engleze. Astfel s-a dezvoltat „politia lingivstica”, guvernul de la Paris interzicind in 2000 functionarilor sa utilizeze cuvinte precum „e-mail” sau „start-up”. Functionarii au fost obligati sa utilizeze doar „un message electronique” si „une jeune pousse”, aceste cuvinte fiind rodul unei muncii de o luna a unei comisii organizata special. Aceste politici interne sint corelate cu politici internationale care poarta numele de francofonie si care presupune raspindirea si celebrarea culturii franceze. Ceea ce ne face pe noi sa credem ca lupta impotriva liberalizarii atrage tara intr-un ciudat exercitiu de introspectie colectiva asupra identitatii franceze.
Poate cel mai cunoscut concept francez este acela de solidaritate, un concept extrem de des folosit in politica externa. Insa acum aceasta ideologie a solidaritatii nu mai zice practic nimic. Intr-o perioada dominata de actiunile militare ale SUA si explozia pietei chineze, reticenta societatii franceze la liberalizare si atasamentul cronic fata de politicile protectioniste se rasfringe negativ nu numai asupra imaginii propriei tari, ci inclusiv asupra Europei. O astfel de atitudine alergica la reforma nu poate decit sa traga in jos cresterea economica si asa practic inexistenta a Uniunii Europene, innabusita de economia americana si asiatica.
Din pacate, incapacitatea de reforma a Frantei alimenteaza din belsug un nou curent ideologic dezvoltat peste ocean, si anume antieuropenismul. Pentru ca antiamericanismul dezvoltat in Europa in general, si in Franta in special, a determinat racirea relatiei transatlantice si nasterea antieuropenismului. Astfel, potrivit analistilor, americanii incep sa vada Europa irelevanta, iar aceasta perspectiva tinde sa se accentueze odata cu discursul de putere mondiala al Washingtonului. Principalul motiv al antieuropenismul pare a fi faptul ca Europa s-a dovedit a fi un aliat nedemn de incredere in razboiul contra terorismului. In plus, SUA isi simte securitatea amenintata tocmai din cauza esecului integrarii comunitatilor musulmane din Europa. Cei mai multi americani nu vad nici o coincidenta intre revolta imigrantilor musulmani din suburbile pariziene si faptul ca singurul acuzat in procesul din SUA, privind atacurile din 11 septembrie, a intrat pe teritoriul american cu pasaport francez.