Consiliul contra

Una din marile probleme ale reformei din Romania a constituit-o lipsa unui aflux masiv de capital strain. Pentru aceasta s-a dat vina pe lipsa de sprijin a guvernelor occidentale fata de Romania, pe imaginea proasta creata de presa sau pe cine stie ce alte lucruri. Niciodata nu s-a vorbit, insa, de lipsa de reactie la doleantele investitorilor in ceea ce priveste accelerarea procedurilor de privatizare.
Acest lucru se simte cel mai acut la nivelul investitorilor strategici. Acestia ar trebui sa fie locomotiva privatizarii din Romania. E vorba de firme precum Renault, care a preluat Uzina de Automobile Dacia; de Lafarge, care a preluat mai toata industria cimentului, sau Tubman, o firma ce reprezinta in aceasta zona interesele unui gigant in industria laminatelor – Duferco.
Ori de cite ori aceste firme au incercat sa faca ceva in spiritul economiei moderne, marcata de dinamism in luarea deciziilor, a existat o autoritate care a raspuns in dulcele stil balcanic. Renault a trebuit sa astepte aproape o luna pentru a putea prelua controlul uzinelor de la Pitesti fiindca afacerea a fost investigata de Consiliul Concurentei ca nu cumva sa se creeze un monopol pe piata, desi era vorba doar de una din cele trei uzine de automobile din tara noastra. Prin situatii similare a trecut si Lafarge, care a avut insa ingeniozitatea de a achizitiona intreprinderile producatoare de ciment prin intermediul pietei de capital. Acum situatia pare a se repeta in cazul Tubman, care, pentru a putea prelua controlul combinatului Petrotub de la Roman, va trebui sa astepte o investigatie ce ar putea dura aproape cinci luni din partea aceluiasi Consiliu al Concurentei.
Controlata de un apropiat al PDSR, aceasta institutie a dat in ultima vreme decizii total contrare spiritului de accelerare a procesului de privatizare impus de FPS. Consiliul Concurentei din Romania nu este nici pe departe comparabil cu omologul sau din Statele Unite care s-a angajat intr-o disputa dura impotriva unor companii, de genul Microsoft, care incearca in mod foarte serios sa obtina avantaje din pozitia de monopol. La noi, el este frina cea mai buna pentru a stopa transferul rapid al unor societati falimentare cu capital de stat, cum este cazul la Petrotub Roman, doar pentru a da satisfactie de moment unor sindicate care si-au depasit de mult timp rolul.
In Romania nu exista pericolul constituirii de mari monopoluri care sa subjuge economia nationala, ci mai degraba cel al decesului economiei, avind atirnate de git aceste pietre de moara care inghit numeroase fonduri de la bugetul de stat. Privatizarea este pentru ele singura solutie. Indiferent de cine le va achizitiona, acestea ori vor fi inchise, ori se vor angaja ca soldati minusculi intr-una din taberele care isi disputa suprematia mondiala in domeniu.
Daca onorabilul Consiliu al Concurentei crede ca se poate opune acestor mega-batalii economice la nivel mondial, stopind formarea unui monopol intr-un anumit domeniu in Romania, se inseala amarnic. Singurii pagubasi vor fi muncitorii acelor fabrici, care, de dragul mentinerii controlului national asupra unei anumite industrii, vor ingrosa, mai devreme sau mai tirziu, rindurile somerilor.
Batalia la nivel mondial este atit de dura, incit nimeni nu mai are timp sa accepte ideile fanteziste dintr-o tara precum Romania. Saptamina trecuta, concernul Lafarge a ratat pe putin o operatiune care ar fi dus la achizitionare principalului concurent mondial din domeniul sau. Firma ASEAN-Brown Boveri, un gigant in domeniul instalatiilor electrice, a decis in urma cu doi ani ca este timpul pentru o reducere majora a costurilor de productie si a trecut, nici mai mult nici mai putin, decit la mutarea a intregi capacitati de productie din Europa spre Asia de Sud-Est. Ipotecarea viitorului unor societati care ar avea sansa de a supravietui fiind inglobate de un mare concern multinational, doar de dragul obtinerii unor voturi la proximele alegeri, nu poate fi decit o jalnica meschinarie politica. In viitor, nu va mai dori nimeni sa cumpere ceva din Romania. Pur si simplu vom fi ignorati de cei care isi disputa intiietatea in economia mondiala. (Cristian RACU)