De la scump la mai scump

Am intrat in Uniunea Europeana pentru a trai (mai) bine. A fost, cam in aceeasi perioada, chiar si un slogan care ne indemna sa facem asta, iar intre timp urarea s-a confirmat mai mult sau mai putin. Pe ansamblu, oficial, ne merge bine, cel mai bun exemplu dintre avantaje fiind ca am scapat de taxe in relatiile comerciale inter-tari. Paradoxal sau nu, exista insa si efecte contrare. Italienii, de exemplu, se pling de cind a debutat criza ca benzina s-a scumpit peste masura, ajungind aproape de 1,90 euro/litru. Este cel mai mare pret din UE, cele mai mici fiind la noi, in Bulgaria si in Cipru. In Romania, companiile petroliere tocmai au luat o amenda consistenta (880 milioane de lei) de la Consiliul Concurentei, dar nu din cauza pretului, care si la noi a crescut usurel de-a lungul anilor, ci pentru ca s-au inteles intre ele sa scoata de pe piata cel mai ieftin sortiment de benzina – Eco Premium – pe motiv ca nu s-ar mai cere. Si alte forme de energie – incalzire, gaz, curent electric – s-au scumpit si se vor scumpi in continuare. Pentru moment, toata lumea pare fericita ca am iesit din iarna si asteapta mai degraba sa se regleze preturile in pietele agroalimentare.

Dar scumpirile sint cit se poate de vizibile si in alt mod. A devenit obisnuinta ca aproape orice licitatie sa fie contestata de catre invinsi – asta inseamna intirziere si, implicit, bani pierduti. Mai mult, odata lucrarile demarate, costurile cresc in mod inevitabil, astfel ca fondurile alocate initial trebuie mai totdeauna suplimentate. N-au dreptate olandezii? Pentru ca toata lumea vede asemenea lucruri – care au culminat cu acel contract penibil pentru construirea unei autostrazi, renegociat dupa ce opinia publica s-a scandalizat si reziliat dupa ce opinia publica s-a mai scandalizat o data. Dar cu o floare nu se face primavara, iar contractele pe bani publici au ramas la fel de "subtiri" si pline de prevederi vagi, numai bune de profitat de catre acei cistigatori de licitatii invocati adineauri.

Institutul de Politici Publice a publicat recent un studiu care arata ca, din 19,8 miliarde de euro cheltuite in anii 2009 si 2010, aproape un sfert putea fi economisit daca produsele si serviciile achizitionate ar fi fost procurate in urma unor licitatii corecte. Este doar virful aisbergului, pentru ca mai mult de jumatate din volumul achizitiilor efectuate in cei doi ani s-a facut in afara Sistemului Electronic al Achizitiilor Publice. IPP mai spune doar ca toti acesti bani aruncati in mod iresponsabil pe apa Simbetei ar fi putut acoperi lejer mai mult de jumatate din fondul anual necesar pentru plata pensiilor. Adica tocmai acel minus de care s-au plins in atitea rinduri presedintele si fostul prim-ministru.

Pina una-alta, din nou in mod paradoxal, inghesuiala va ramine la contractele cu statul, in vreme ce fondurile europene alocate Romaniei stau necheltuite din cauza prevederilor stricte. E an electoral si jecmaneala continua, dovada si usa trintita de premier alaltaieri, cind a iesit de la sedinta coalitiei de guvernare.

O taxa pe marile averi – ceruta, de altfel, de FMI – abia-abia incepe sa se contureze, vag, cu zeci de portite de scapare pentru cei care nu-si vor putea justifica succesul fulminant. Nu mai e paradox, pentru ca detinatorii marilor averi sint, de regula, cei care (stau in spatele celor care) fac legile. In plus – la propriu chiar! -, sint prea multi parlamentari si nepermis de multe legi proaste ce trebuie readuse in dezbatere pentru corectare sau care sint mentinute in mod voit incomplete – precum lipsa unei standardizari minime a categoriilor de cheltuieli din bani publici. O mina spala pe alta sau, mai bine zis, jecmaneala cu jecmaneala se acopera.