Dilema chineza

Idealul unui singur mare stat domina mentalul colectiv al celor mai mult de un miliard de chinezi de ani buni. In parte consecinta a deceniilor de indoctrinare practicata de regimul comunist, in parte rezultat al sentimentelor nationaliste prezente la orice popor, acest vis a abatut atentia chinezilor de la adevaratele probleme care macinau gigantul din Asia de sud-est: saracia crunta sau disciplina sufocanta si uniformizanta impusa de regimul de fier de la Beijing.
Dar visul unui stat chinez reunit a primit o grea lovitura atunci cind taiwanezii l-au ales ca presedinte pe Chen Shui-Bian dupa prima schimbare democratica de putere de la Taipei. Dupa cinci decenii de regim forte, Kuomintangul a pierdut alegerile, provocind furia adeptilor sai. Personalitate politica deloc apreciata la Beijing din cauza vederilor sale independentiste, noul presedinte a refuzat ferm propunerea chineza de reunificare sub egida formulei atit de dragi liderilor comunisti chinezi: "o tara, doua sisteme".
China a reactionat la putin timp dupa anuntarea rezultatelor electorale si a reafirmat ca nu va accepta niciodata independenta Taiwanului, amenintind deschis cu folosirea fortei.
Nimic nu parea ca va putea sta in calea unui conflict, cu atit mai mult cu cit China considera Taiwanul ca fiind o provincie rebela, dupa razboiul civil din 1949, cind fortele nationaliste invinse de comunisti s-au refugiat in insula si au proclamat Republica China.
Dar Chen a adoptat o atitudine concilianta afirmind ca nu va face nici o declaratie de independenta nici un referendum (cele doua posibilitati de care se temea cel mai mult Beijingul) si cerind, de asemenea, un dialog cu China. Dialog devenit acum realizabil si datorita faptului ca ideile social-democrate ale lui Chen si ale partidului sau sint mai compatibile cu ideologia oficiala chineza decit politica de dreapta a Kuomintangului nationalist.
Dar, cu toata disponibilitatea spre dialog a liderului de la Taipei, se pare ca singurul mod prin care China ar putea recupera Taiwanul ar fi invadarea insulei. Asta pentru ca deosebirile de sistem (si de nivel de trai) dintre China continentala, comunista si Taiwanul insular capitalist sint atit de mari incit pare greu de imaginat ca taiwanezii ar putea fi convinsi sa renunte la libertatea si prosperitatea lor de dragul unei himere hibride comunisto-capitaliste.
Problema care merita insa o privire mai atenta este cea a implicarii marilor puteri intr-un eventual conflict. Pina unde ar putea merge China cu punerea in practica a amenintarilor? Destul de departe se pare, daca luam in considerare concentrarea de trupe chineze de pe tarmul strimtorii Taiwan (cea mai mare din ultimii 60 de ani, conform presei din Hong-Kong), concentrare care de altfel a provocat si prelungirea starii de alerta in care se afla armata taiwaneza.
Care ar putea fi reactia comunitatii internationale? Experienta conflictului din Cecenia ne-ar indreptati sa credem ca SUA si NATO s-ar putea limita doar la un duel declarativ cu Beijingul. Dar lucrurile simt mai complicate aici decit in Cecenia. Republica caucaziana nu prezenta un interes strategic deosebit pentru SUA. Taiwanul are insa un urias potential economic si detine un rol important in industria de componente electronice. Pe de alta parte ar putea renunta Washingtonul (chiar daca nu recunoaste independenta Taiwanului) la acest ghimpe din coasta dragonului chinez? Greu de anticipat evolutia evenimentelor chiar daca americanii au incercat tot timpul sa menajeze susceptibilitatea exacerbata a Beijingului, temperind in acelasi timp tonul declaratiilor agresive ale Chinei. Daca tensiunea acumulata pe cele doua maluri ale strimtorii va exploda sau nu depinde acum numai de China. (Ionel AFRASINEI)

Publicitate și alte recomandări video