Caută 
3 MIN
Educatia este exemplul cel mai graitor. Fiecare guvern a venit cu reforma lui, schimband ceea ce a schimbat predecesorul sau. Un singur lucru nu a fost nimeni in stare sa modifice: procentul din PIB alocat sistemului de invatamant, ramas printre cele mai mici din Europa (ca si nivelul Produsului Intern Brut, de altfel). La acesta se mai adauga traditionala contributie financiara a parintilor de-a lungul ciclului preuniversitar.
Si in domeniul sanatatii este aceeasi boala a lipsurilor. Ca un facut, desi populatia scade, numarul institutiilor cu destinatie medicala creste. Si preturile de asemenea. Numai dotarile si veniturile pacientilor au stagnat.
Armata a cam luat si ea bataie in ultimii ani de la mai toate guvernele. Bugetul s-a restrans an de an, crescand in schimb partea alocata pensiilor fostilor militari. Tehnica militara moderna ramane in seama aliatilor, care incearca sa ne-o vanda scump. Totusi, capitolele Irak-Afganistan, fregatele si misiunile de mentinere a pacii au facut – si inca fac – imagine buna Romaniei. Altfel, avem noroc de multravnitul acord Schengen, pe baza caruia s-au securizat granitele non-UE, ca sa nu fim invadati de armate intregi de contrabandisti.
Printre cele mai prolifice institutii se afla parchetele. Nu si justitia, care mai are putin si sucomba sub numarul tot mai mare de cauze intrate pe rolul instantelor. Daca celebra – iar pentru unii temuta – DNA a reusit sa livreze judecatorilor mai multe rechizitorii de la an la an, durata proceselor nu s-a scurtat, ramanand cu atat mai mare cu cat inculpatul este mai bine dotat material si mai sus-pus in ierarhia sociala si politica. Nebunia din salile de judecata, agitatia de pe holurile vechilor tribunale si investitiile cu taraita in domeniu mentin o imagine prafuita a sistemului, in ciuda unor concluzii mai bune ale Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) impus inca de la aderarea Romaniei la UE.
Exista insa o institutie care nu se lasa reformata cu nici un chip. Desi poporul este cel care decide asupra componentei sale, membrii sai nu sunt deloc supusi celor care i-au trimis acolo – decat, poate, 3-4-5 saptamani, o data la patru ani. In rest, Parlamentul face si desface conform regulii nr. 1 nescrise "cine-mparte parte-si face". Chiar si atunci cand poporul a cerut restrangerea uriasei masinarii legislative cu 50 la suta din numarul mandatelor, alesii le-au ras in nas cetatenilor care i-au votat si pe banii carora trag chiulul de la sedinte. Mai mult, este nevoie de interventii de la Curtea Constitutionala ori chiar de incruntarea celor de la Bruxelles pentru ca aceasta institutie, cel mai prost vazuta de romani in sondajele care masoara nivelul de incredere, sa catadicseasca sa nu mai sfideze sentintele judecatoresti definitive. Se stie, o sumedenie de legi speciale ii apara pe parlamentarii protagonisti ai anchetelor penale, iar corb la corb nu prea si-ar scoate ochii. Cum numarul celor care calca pe bec creste de la o legislatura la alta (peste 30, respectiv 5 la suta din efectiv, in cea care se va incheia dupa alegeri), nu va fi deloc surprinzator procentul scazut al prezentei la scrutinul de duminica. Reforma insa ramane imposibila aici.
