Eurodezinteresul de Ziua Europei

Stiati ca astazi este Ziua Europei si ieri s-a dat startul celei mai apatice campanii electorale din cite a avut Romania in ultimii 20 de ani? Ele sint alegeri pentru Parlamentul European! Se asteapta noi recorduri de absenteism de la un capat la altul al continentului. In ciuda campaniei de constientizare, problemele economice si agenda interna a fiecarui stat se vor impune net in defavoarea oricarei dezbateri europene. In Romania, mesajele generale, gen "dezastru", menite sa fragezeasca urechile alegatorilor pentru prezidentiale, si vehementa discursului anti-Basescu acopera deja dezbaterile legate de activitatea europarlamentarilor. Nu va faceti iluzii. Peste tot in Europa, in diferite proportii, temele nationale abunda. Majoritatea cetatenilor par nu atit "eurosceptici", cit "euroindiferenti", afara de faptul cind se discuta, concret, de robinetele cu bani de la Bruxelles.

De aceea, politicienii se afla intr-un impas. Cum sa provoace participari sau dezbateri asemanatoare celor nationale, atit timp cit romanii, cehii, spaniolii, danezii nu impartasesc, decit foarte superficial, un sens comun al istoriei si o memorie europeana? Se poate promova un sentiment al sarbatorii si al identitatii similar cu cel pe care il resimt francezii pe 14 iulie sau maghiarii la 15 martie, de la Atlantic pina la Prut? In ce conditii?

Claus Leggewie, profesor de stiinte politice, explica piedicile, dar si posibilitatile unei asemenea constructii teoretice (A Tour of the Battleground: The Seven Circles of Pan-European Memory). Fiecare natiune a strins o multime de povesti si mituri care ii indruma pe cetateni sa actioneze in conformitate cu granitele lor. Dar sint posibile asemenea "mituri" la nivel pan-european? Cu ce date istorice se poate croseta? Miturile pan-europene nu pot avea succes la mase pentru ca nu se pot baza pe trasaturi eroice, asa cum se bazeaza majoritatea sarbatorilor nationale. De pilda, verificind istoria recenta europeana, nu dai decit de catastrofele secolului XX. Pentru a avea o sansa, trebuie cautate repere ale memoriei supra- si trans-nationale. Bunaoara, incepind cu o data si o locatie concrete: 27 ianuarie 1945, Auschwitz.

Recursul comun la aceasta crima unica impotriva umanitatii, exterminarea evreilor, ofera insa doar un mit negativ, rusinos, incapabil sa magnetizeze, care, in plus, lasa pe dinafara Marea Britanie sau Portugalia. Ca perspectiva centrala, Holocaustul devine problematic pentru tarile fostului bloc sovietic, marcate mai puternic de crimele impotriva umanitatii provocate de regimurile totalitare. Initiativa Lituaniei de a le pune pe picior de egalitate pe cele doua – nazismul si comunismul – nu a gasit ecou la Bruxelles.

Un al doilea tip de mit fondator ar putea fi cel al eliberarii, care poate fi legat de sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. In cazul de fata, insa, acesta ar coincide cu 8-9 mai, care ar semnifica pentru Est inceputul unor regimuri opresive impuse de Armata Rosie. Est-europenii catalogheaza aceasta "eliberare" ca pur si simplu criminala, pentru ca empatizeaza cu conceptul puternic si agresiv al culturii comemorative rusesti de sorginte stalinista.

Legat de Al Doilea Razboi Mondial, o tema comuna ar mai putea fi cea a stramutarilor de populatii care au afectat milioane de oameni, incepind de la sfirsitul secolului XIX. Aceasta paradigma i-ar descarca pina si pe germani de vinovatia Auschwitz-ului. Stramutarile de populatie, plecind de la genocidul armean pina la ultimele evenimente din Iugoslavia, includ si deportarile ordonate de Hitler si Stalin in interiorul propriilor state, dar si epurarile etnice, insa nu pot contribui la constructia unei memorii comune europene pentru ca trauma e prea vie si, expusa insistent, poate deveni o bomba cu ceas.

In fine, o alta metoda de a inventa celebrarea identitatii europene ar fi prin delimitarea granitelor, prin sublinierea alteritatii. In cazul acesta, tinta perfecta a euroscepticilor, Turcia, este vazuta ca tarimul care nu poate deveni european din cauza intelegerii diferite a culturii politice. Separatia dintre islam si Europa secularizata reproduce clivajele interne ale Turciei, dar problema esentiala este capacitatea de raportare la trecut in "chestiunea armeana". Recunoasterea acesteia ar insemna asumarea a ceea ce a facut Vestul in chestiunea Holocaustului. Pina atunci, (ne)asumarea genocidului defineste granita europeana.

Mult mai atractiva pentru un mit fondator ar fi imaginea Europei de continent al imigratiei, fenomen care face trimitere si la radacinile puternice ale istoriei coloniale si post-coloniale europene, pe deasupra si un instrument in voga al globalizarii. Dar cum se impaca acest discurs tolerant al "tarilor primitoare gazda" cu Shoahul si Gulagul? Mitul nu se poate dezvolta decit odata cu miniciuna.

In fine, singura posibilitate lasata la indemina europenilor de Claus Leggewie este aceea a "povestii de succes", realizata treptat si poticnit dupa 1945. Memoria colectiva europeana este divizata de perspectivele nationale, fiindca nu poate fi decretata prin festivitati de stat sau de rutina comemorarilor de tip 8 mai sau 27 ianuarie. Dar calea catre o amintire comuna a crimelor, concomitent cu extragerea unei lectii din acestea, poate fi o cale europeana reala. Impulsul constant si puternic de a prefera uitarea in locul amintirilor traumatizante este de inteles. Experienta a aratat insa ca democratizarea societatilor ramine precara fara o reflectie critica asupra trecutului. Iar perioada in care democratiile europene, in ciuda traumelor din trecut, au preferat colaborarea, oferind o "poveste de succes", este singura care poate indeplini, cu vremea, fundamentul unui mit european demn de a fi pe placul multimilor. 9 mai, Ziua Europei, are sansa sa devina, in timp, o forma, nu doar un fond.

Publicitate și alte recomandări video