Europa, incotro?

Europa se schimba. Nimeni nu poate contesta sau opri acest lucru. Insa o scurta radiografie a situatiei actuale ar fi de folos.
Incepem cu Marea Britanie, pentru ca ne-am obisnuit sa o privim ca pe un garant al libertatilor individuale. Paradoxal, tara care l-a dat pe George Orwell a devenit, intre timp, o societate in care Big Brother este extrem de prezent in viata cetatenilor, o comunitate controlata 24 de ore din 24. Daca George Orwell a reusit sa defineasca pericolul secolului XX in romanul „1984”, acum, britanicii au ajuns in situatia de a experimenta in mod real, si nu fictional, viata sub o permanenta monitorizare si supraveghere, uneori chiar si in cele mai private aspecte. Insa cele 4,2 milioane de camere de luat vederi, analizele tendintelor de cumparaturi si consum, inregistrarea deplasarilor persoanelor, a conversatiilor telefonice, a mesajelor, a cautarilor pe Internet nu-i ingrijoreaza prea mult pe britanici. Din contra, ei cer o vigilenta si mai crescuta din partea autoritatilor, si nu numai impotriva terorismului care legitimeaza o astfel de supraveghere, dar si impotriva imigrantilor sau a unor abateri mai grave de la lege. Mai mult, aceste masuri severe tind sa se incetateneasca pe tot teritoriul Uniunii Europene. UE are deja o baza de date cu informatiile privind pasagerii curselor aeriene, ce cuprinde numarul de telefon sau al cartii de credit utilizate de acestia, si chiar cu serviciile cerute la bordul avionului, baza de date pe care o administreaza impreuna cu SUA.
Nici Olanda nu este de ignorat. Guvernul de la Haga, un barometru al tolerantei, a decis ca interzicerea valului islamic va pune in evidenta mai bine celelalte libertati pentru care tara este faimoasa. Si toate acestea, in ciuda faptului ca interzicerea valului contravine cu legea privitoare la libertatea religiilor si cu numarul absolut simbolic, de aproximativ 50 de femei care au adoptat aceasta vestimentatie, potrivit liderilor musulmani din aceasta tara.
Situatia este cu atit mai grava cu cit atmosfera generala de pe vechiul continent devine din ce in ce mai radicala. Electoratul doreste lideri politici cu solutii clare si din ce in ce mai drastice, oferind o baza legala si democratica pentru succesul formatiunilor neonaziste. Astfel, odata cu inflamarea discutiilor despre imigranti, extrema dreapta a devenit un jucator de neignorat pe scena politica germana, austriaca si belgiana. Frazele care adapostesc mesajul mai mult sau mai putin voalat, de genul „Vom veni noi la putere si vom termina pentru totdeauna cu ticalosii si cu hotii”, au, surprinzator, o priza din ce in ce mai mare in democratiile occidentale, trecute prin destule conflicte pentru a intelege capcana masurii „totul sau nimic”. In acest fel apare legitimarea unei ideologii care si-a demonstrat din plin nocivitatea si, in plus, se ofera pretextul si justificarea necesare celorlalte formatiuni populiste din restul Europei, coagulindu-se, treptat, nucleul unui partid de extrema dreapta care ar putea ocupa locuri in Parlamentul European.
Din pacate, radicalizarea opiniilor si ideilor in Europa se realizeaza intr-un ritm mult prea rapid, daunator atunci cind vine vorba de constientizarea gradului de ireversibilitate al acestor actiuni. Este putin probabil ca Marea Britanie sa devina prea curind un rai al vietii private si boeme, acum cind politica supravegherii a devenit o realiate cotidiana. De asemenea, este putin probabil ca Olanda sa ne mai surprinda cu legalizarea unor noi libertati asumate, atit timp cit acum este grabita sa legifereze interdictii, uneori chiar si in premiera. Si chiar daca este greu de crezut ca neonazismul va mai avea inca o sansa de a face acelasi rau ca cel din al Doilea Razboi Mondial, obtinerea unei felii din cascavalul puterii este cu siguranta un fenomen ingrijorator.
Razboiul impotriva terorismului merita intr-adevar multe compromisuri, pe masura pericolului pe care il aduce. Insa nu trebuie ignorata necesitatea negocierii si calcularea exacta a acestor compromisuri. Si asta pentru ca riscam ca, in mijlocul luptei impotriva terorii si a totalitarismului, sa imprumutam prea mult din ideologia impotriva careia ne pronuntam cu atita convingere.