Mostenirea lui Ioan Paul al II-lea

Vizita lui Benedict al XVI-lea in Turcia pare a fi, la prima vedere, un eveniment extraordinar. Nimic mai surprinzator decit un pelerinaj al papei intr-o tara musulmana, tinind cont, mai ales, de faptul ca faimosul citat dintr-un imparat bizantin descriind islamul ca o religie violenta si irationala este inca proaspat in memoria comunitatii musulmane, care, prin liderii sai, a cerut sefului Bisercii Catolice sa-si retraga cuvintele si sa-si ceara scuze in mod public.
Curaj, vinovatie, tact diplomatic, lovitura de imagine, toate acestea la un loc sau fiecare in parte ar putea fi considerate ca alcatuind motivul vizitei papale in Turcia musulmana. Doar la prima vedere, am putea zice. Ipoteza care merita luata in calcul este, insa, urmatoarea: Benedict al XVI-lea incearca, printre greseli, mai mici sau mai mari, sa continue mostenirea papei Ioan Paul al II-lea.
Maestru al reconcilierii, artizan rafinat al simbolurilor religioase si politice, alegerile defunctului papa au impresionat lumea prin atingerea si detensionarea punctelor nevralgice, inlesnind contacte care au ramas in istorie ca evenimente cardinale in manualul de relatii diplomatice. Si daca am aminti numai vizita acestuia, pentru prima data in istoria pontificala, intr-o moschee din Siria si calatoria la Ierusalim, unde s-a intilnit cu liderii comunitatii evreiesti, poate ar fi de-ajuns. Tot el a initiat tiparul vizitelor si pelerinajelor cu un traseu marcat de locuri cu o incarcatura simbolica puternica, in stare sa satisfaca orgolii ranite si sa stirneasca compasiuni generatoare de dialog politic si religios.
Este exact ceea ce incearca sa realizeze actualul papa Benedict al XVI-lea prin vizita sa in Turcia, urmind un tipar deja testat de predecesorul sau. Astfel, vizita la mausoleul dedicat fondatorului Turciei secularizate, Mustafa Kemal Ataturk, vrea sa atraga atentia liderilor Uniunii Europene, cu care tara gazda a intrat intr-un impas in ceea ce priveste negocierile de aderare, si in acelasi timp, doreste sa neutralizeze o convingere mai veche a actualului papa, care credea ca Turcia nu-si are locul in UE datorita diferentelor culturale fundamentale. Urmeaza intilnirea formala cu liderul Bisericii Ortodoxe, patriarhul ecumenic Bartolomeau I, la Istanbul, sau, pentru unii, Constantinopol. Astfel, se incearca revitalizarea unui ecumenism odata la moda, surclasat de procesul in plina desfasurare, si mult mai presant, al extinderii Uniunii Europene, care se pare ca si-a subsumat deja dimensiunea diversitatii religioase si culturale alaturi de proiectul unificarii economice. Si, ca ultima etapa a pelerinajului politic, vizitarea a doua locatii cu un simbolism politico-religios dens pentru crestini nostalgici, pentru musulmani foarte actual – Sfinta Sofia si Moscheea Albastra, semn al unei nevoi urgente de reconciliere intre crestini si musulmani in Europa. Bineinteles, asa cum multa lume se astepta, un eveniment necesar – intilnirea papei Benedict al XVI-lea cu liderii comunitatii evreiesti – va intregi mesajul simbolic al vizitei in Turcia, initiind din nou un contact intre cele trei mari religii monoteiste ale lumii, in spiritul mostenirii lasate de papa Ioan Paul al II-lea.
Rezultatele nu vor fi vizibile, asa cum, poate, o parte a publicului ar dori, insa impactul emotional va fi, cu siguranta, covirsitor. Intr-un context in care conflictul din Orient pare sa aduca fata in fata doua lumi diferite, musulmanii, pe de o parte, si crestinii si evreii, pe de alta parte, rolul unor astfel de evenimente, reconciliatoare este important. Macar pentru o vreme.