Parlamentul cui?

Nu trebuie neaparat sa fii pro sau contra Basescu ori PSD pentru a fi ingrijorat in legatura cu ceea ce se petrece in aceste zile in Romania. Pe linga urmarile importante pe care le are pe termen scurt, votul de joi din Parlament va avea, cu siguranta, consecinte deosebite pentru intregul sistemul politic romanesc de aici inainte. Practic, putem spune ca este actul de nastere, obtinut mai mult sau mai putin discutabil, al noii republici parlamentare romanesti. Un nou-nascut insa mutant, cu infirmitati politice si cu importante probleme de legitimitate. De ce spunem asta?

Una dintre dezbaterile aprinse din mediile politice din Romania in ultimele zile este cine are mai multa legitimitate: Parlamentul sau Presedintia? O intrebare in al carei raspuns, daca acesta poate fi dat, am putea gasi si rezolvarea crizei constitutionale actuale. Argumentul care s-a auzit cel mai des in aceste zile in tabara antiprezidentiala a fost acela ca Parlamentul, cu al carui vot majoritar a fost suspendat Traian Basescu, ar avea o legitimitate mai mare decit presedintele, pentru ca a obtinut, strict numeric, voturi mai multe la alegerile din 2004. Da, este adevarat. Are insa si o legitimitate mai mare, din acest motiv? Teoretic, da. Practic, insa, nu.

Prin insusi sistemul electoral romanesc, votul pentru Parlament, unul pe liste de partid, este  foarte difuz, nepersonal si in care, dupa cum o arata fara exceptie inclusiv sondajele, electoratul nu se simte reprezentat. Votul pentru presedinte este, din acest punct de vedere, opusul. Tocmai din acest motiv, daca Parlamentul ar fi fost demis, cu siguranta nu am avea niciodata nici o manifestatie de strada. Decit poate, fireste, in cazul unor abuzuri strigatoare la cer. Sau, ca un alt argument, dupa cum au aratat-o si unele studii postelectorale, daca alegerile parlamentare nu ar fi insotite si de alegeri prezidentiale, cum se va intimpla probabil de aici incolo din cauza decalarii lor prin mandatul prezidential de 5 ani, absenteismul la primele alegeri ar fi unul care ar pune in pericol insasi reprezentativitatea, baza sistemului democratic. Argumentele logice sau de bun simt sint insa una, legea e alta.

Ce ar fi totusi rau in faptul ca Romania basculeaza spre sistemul unei republici parlamentare de facto? Chiar daca, de jure, ramine una semiprezidentiala, adica una in care presedintele este ales prin vot direct, dar la mina unui Parlament care il va putea demite oricind, fie si pentru ca liderilor de partide nu le place figura lui. O intrebare cu atit mai justificata cu cit multe din tarile europene prospere sint republici in care presedintele este ales de parlament: Germania, Italia, Finlanda, Grecia etc.. In plus, sistemul chiar este caracterizat de multi politilogi, in dezbaterile teoretice, ca fiind, in conditii ideale, cel mai eficient.

In ciuda acestor recomandari onorabile, doua ar fi motivele principale pentru care Romania nu este deloc pregatita acum pentru un astfel de sistem. Unu: tara noastra nu a iesit inca din tranzitie, si ca urmare electoratul nu are suficienta educatie democratica. Doi: sistemul politic absolut clientelar de la noi. Sa detaliem acest ultim aspect, care este si cel mai important impediment, cauza adesea nevazuta a multor neajunsuri.

Urmare a legilor electorale strimbe, dar care rezista astfel pentru ca asigura puterea si linistea liderilor de partid, parlamentarul roman a ajuns in asemenea hal de nesimtire, incit nu de putine ori isi permite sa jigneasca propriii electori, sa doarma, fara sa-si faca mari probleme, chiar in fata camerei de luat vederi sau sa rida de-a dreptul in nasul celor care l-au ales, atunci cind voteaza legi revoltatoare. Si asta pentru ca el va avea de dat socoatla nu acestora, ci strict doar in fata sefului lui de partid. Acesta este singurul care decide daca il va pune sau nu pe pozitie eligibila pe liste la alegerile viitoare. Si nu alegatorul, ca in cazul unui vot uninominal sau, macar, al unuia mixt, in care alegatorul unui partid poate cel putin sa decida prin vot ordinea finala pe lista acelei formatiuni, in functie de voturile primite de fiecare candidat.

Acesta sa fie, asadar, Parlamentul care sa conduca Romania fara nici un control, altul decit cel ierarhic, al sefului de partid? Cel mai mare pericol pentru o democratie este ca puterea sa fie exercitata de cei fara legitimitate. Ce legitimitate, data de un plebiscit, are, de exemplu, un personaj ca Dan Voiculescu, lider de partid care si-a obtinut puterea prin negocieri de culise? Ce legitimitate au sa decida pentru noi numerosii parlamentari care si-au obtinut mandatul cotizind sume grele in conturile partidului?

Ca urmare, problema nu este cea a unui sistem politic in care Parlamentul sa fie mai puternic. Problema capitala a Romaniei actuale este ca are, datorita legii electorale prost gindite, un for legislativ cu mari, foarte mari, cu grave probleme de legitimitate.
De cum se vor transa lucrurile in perioada urmatoare va depinde daca in viitor chestiunile cele mai importante pentru tara vor fi dezbatute public, la vederea intregului electorat, in Parlament, asa cum este normal si democratic, sau vor fi aranjate, si mai abitir decit pina acum, in intilnirile nocturne discrete sau in birourile particulare ale hrebenciucilor, oltenilor sau care or mai fi ei.