Caută 
3 MIN
Romania si-a exprimat de nenumarate ori interesul in a obtine macar o parte din renumitul drum al petrolului din Marea Caspica spre Europa. Cu toate ca pentru atingerea acestui deziderat s-au implicat mai toate forurile decizionale din Romania, pornind de la Presedintie si incheind cu diferitele organisme non-guvernamentale ce reprezinta interesele unor grupari de oameni de afaceri, o stire esentiala pentru acest proces a trecut ca un fapt divers pentru toti cei interesati. Saptamina trecuta, tarile din zona Marii Caspice au cazut de acord asupra modului in care va fi impartita platforma continentala a Marii Caspice pentru exploatarea petrolului din zona. Dupa indelungi negocieri intre tarile din fostul spatiu sovietic si Iran s-a deschis practic robinetul petrolului caspic pentru conducta ce-l va transporta spre Europa.
Evenimentul, cosiderat unul de importanta maxima pentru economia mondiala, a fost tratat ca atare in Occident, unde numeroase posturi de televiziune si ziare si-au scotocit arhivele pentru a prezenta cit mai multe amanunte despre tarile care in curind vor rivaliza cu Arabia Saudita, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite. Considerate pete albe aflate la granita dintre Europa si Asia, Georgia, Armenia si Azerbaidjan – state care nu fac inca parte din clubul select al tarilor exportatoare de petrol, dar care, cu rezervele pe care le poseda, vor recupera rapid terenul pierdut – au devenit brusc interesante si din alte motive decit din stirile in care erau mentionate ca tari cu serioase conflicte interne.
De ce s-ar focaliza interesul asupra acestor tari, cind in regiune mai sint doi competitori cu sanse cel putin egale cu aceste tari: Rusia si Iran? Dintr-un motiv cit se poate de banal: aceste doua state sint binecunoscute pe piata mondiala a petrolului si modul in care reactioneaza nu mai reprezinta nici o surpriza pentru tarile occidentale.
Privind spre harta, cele trei tari care vor deveni El-Dorado-ul mondial al petrolului reprezinta puntea de legatura dintre Marea Caspica si Marea Neagra, punctul din care preluarea petrolului nu mai reprezinta o problema pentru tarile consumatoare. Georgia, Armenia si Azerbaidjan sint insa macinate de o serie de conflicte interne ce nu par a ajunge la sfirsit prea curind. In Georgia regiunile cu probleme sint Abhazia si Osetia de Sud, iar intre Armenia si Azerbaidjan exista mult prea cunoscutul diferend in legatura cu provincia Nagorno Karabah. Desigur, tarile interesate in achizitionarea petrolului din regiune vor face toate eforturile pentru intarirea actualelor structuri de putere din cele trei tari, intrucit acestea s-au aratat dispuse sa deschida robinetul cu petrol. Acest ajutor se va concretiza, mai mult ca sigur, in presiuni de ordin diplomatic, dar si in discrete ajutoare militare pentru stingerea actualelor conflicte, in care un cuvint foarte greu de spus are Rusia.
Din punctul de vedere al Romaniei, problema drumului petrolului a fost rezolvata in ultima vreme tot in traditionalul stil pompieristic. Daca mai toti reprezentantii autoritatilor si-au facut un titlul de onoare din a vizita tarile din regiune sau Italia, unde compania ENI si-a exprimat sprijinul ferm pentru tranzitarea petrolului caspic prin tara noastra, la nivelul faptelor nu s-a facut nimic. Ba, mai mult, in presa s-a anuntat, aproape concomitent cu stirea privind acordul dintre tarile din zona Marii Caspice, ca singura uzina din Romania care produce conducte pentru magistralele de transport al petrolului a fost adusa in pragul falimentului. Degeaba dam din miini cerind sa fim si noi luati in seama, daca atunci cind ni se cere carnetul de note spunem rusinosi ca l-am uitat acasa. Totusi, chiar si in al doisprezecelea ceas putem spera sa mai prindem afacerea secolului, cum este numit transportul uriaselor resurse de petrol din zona Marii Caspice spre Europa. Acest lucru depinde de eficienta cu care vor lucra cei implicati in aceasta problema. Din acest moment nu mai este timp pentru rateuri si orice pas trebuie facut cu eficienta maxima. (Cristian RACU)
