Salvati-i pe Tom si Jerry!

Este oficial de citeva saptamini. Comisarul pentru Afaceri Sociale, cehul Vladimir Spidla, a hotarit si fumatorii au fost condamnati sa devina o tinta a discriminarilor pe piata locurilor de munca din Uniunea Europeana. Educatia, pregatirea profesionala sau experinenta palesc acum in fata unei radiografii ce contureaza cit mai in alb linia plaminilor.
Insa culmea isteriei si ipocriziei companiei de stigmatizare a fumatorilor a fost atinsa in momentul in care desenul animat „Tom si Jerry” a fost cenzurat in Marea Britanie din cauza unor episoade (de fapt numai doua) unde tigarile ajuta la punerea in scena a mult admiratei atmosfere din anii ’50. Se pare ca activitatea de ciopirtire fost intreprinsa tocmai la cererea publicului, preocupat de influenta nefasta a exemplelor negative. Totusi, este destul de greu de imaginat ce a fost in mintea telespectatorului care a vrut sa amputeze fara mila acest simbol al ludicului, care este „Tom si Jerry”. Si, daca tot este sa demonizam unul din cele mai iubite seriale de desene animate, am putea sa-i punem citeva intrebari telespectatorului respectiv. Ca de exemplu, de ce s-a oprit tocmai la scena fumatului? S-a gindit probabil ca tinerii britanici de confesiune islamica au nevoie de inspiratia pe care le-o pot oferi scenele cu explozibil pe post de jucarie, pentru a-si gasi mai repede calea spre divinitate? Ori a banuit ca odraslele politicienilor britanici au nevoie de exemplul betiilor lui Tom pentru a intelege mai bine de ce tatii lor consuma atit de mult alcool la serviciu? Sa fie oare scenele cu Jerry, care indeasa pe git ciozvirte sau placinte cu farfurii cu tot, un exemplu mai bun pentru copii britanici, din ce in ce mai grav afectati de obezitate? Sau am putea spune ca este de necontestat valoarea terapeutica a scenelor in care Tom il alearga pe Jerry cu barda in mina, atit de necesare pentru a intelege ca violenta domestica are si parti distractive?
Adevarul este ca orice incercare de discreditare a lui „Tom si Jerry” nu stirbeste cu nimic genialitatea serialului, de departe una din cele mai inteligente fictiuni de divertisment. Si multi ar spune ca cei mici nu au decit de pierdut din cenzurarea acestor desene. In primul rind, pentru ca sint mult mai stimulative si educative decit alte programe precum „Pokemon” sau „Fetitele PowerPuff”, extrem de populare zilele acestea. In al doilea rind, pentru ca desenele animate sau povestile nu sint concepute pentru a inchide copilul intr-o bula autista, adormindu-i toate simturile de adaptare si conservare, lasindu-l perplex in fata surprizelor oferite de viata cotidiana.
Fumatul, in ciuda campaniei violente cu care se confrunta, reprezinta in ultima instanta o placere. Intr-adevar, o placere cu un grad destul de mare de risc, dar cite din placerile noastre sint cu adevarat securizante si sanatoase? Unii evadeaza din stresul vietii cotidiene in mijlocul produselor pline de zahar si grasimi, desi aceste alimente atenteaza serios la sanatate, altii in filme porno sau aventuri promiscue, desi acestea pot afecta reputatia sau statutul social, altii in sporturi extreme, desi risca sa ramina schilozi pe viata. Dependenta nu este doar apanajul fumatorilor si de aceea importanta este aici libertatea de a alege, capacitatea de a analiza beneficiile si dezavantajele unei placeri.
Iar fumatorii isi platesc cu virf si indesat riscurile placerilor proprii. Au fost izolati in camere speciale si chiar dati afara din circiumi, pentru a nu deranja tabara opusa a muritorilor de rind. Platesc taxe mai mari decit contribuabilul obisnuit, deoarece sint predispusi sa apeleze mai mult la serviciile de sanatate. Dar daca aceste lucruri sint de inteles, mai putina logica are discriminarea lor pe piata de munca, unde profesionalismul unui angajat se masoara in cantitatea taxelor pe care le plateste. De altfel, aici se poate observa si un alt strat al ipocriziei campaniei antifumat, atunci cind sesizam ca toate tirurile sint indreptate asupra fumatorilor, in conditiile in care producatorii de tigari se bucura de prietenia politicienilor si de puterea pe care le-o ofera banii frumosi scosi din afacerea cu tutun.
Toate aceste fac din luptatorii impotriva fumatului o rasa extrem de suspecta in isteria lor. Intr-o lume in care armele de foc se pot procura de aproape oricine, in care coruptia politicienilor ajuta consistent la saracia populatiei, in care energia nucleara este depozitata nu numai pentru a produce curent electric, ipocrizia campaniei antifumat devine din ce in ce mai abuziva. Si asta deoarece devine evident ca cei ce vor diabolizarea fumatorilor incearca sa se impuna ca membrii unei rase superioare, considerindu-se mai apti pentru a lua deciziile publice si trasa liniile moralei contemporane.