Caută 
3 MIN
Alegerile locale din iunie au demonstrat inca o data ca pentru o buna parte a electoratului, cu prepondenta cel din mediul rural, votul reprezinta o simpla marfa. Ofertat din patru in patru ani de politicieni pentru a li se acorda increderea, alegatorul s-a trezit dezorientat. "Care e mai bun?", intrebarea naiva a inceputului anilor ’90, s-a transformat rapid in concluzia care insoteste astazi, ca un motto, fiecare scrutin: "Toti-s o apa si-un pamint". E drept, pentru votantul "bine informat" a existat, o buna perioada, un reper important, care l-a scos din incurcatura. Raspunsul la intrebarea "maica, da’ Ion Iliescu la ce partid candideaza?" ii oferea siguranta ca si-a facut constiincios datoria de cetatean. Cum reumatismul dauneaza grav ubicuitatii, fostul presedinte a disparut treptat din prim-planul politicii, lasind in urma sa figuri descumpanite. Solutia salvatoare a venit chiar de la partidul creat de Iliescu. Intelegind ca nu vor putea beneficia la nesfirsit de imaginea absolventului de Hidrotehnica, pesedistii au implementat primii mita electorala. Cumpararea votului are, desigur, o traditie indelungata, dar aplicarea stiintifica a "spagii" avea nevoie de dezvoltarea unui "concept" actualizat. Astfel, in laboratoarele PSD, o echipa de specialisti cu renume in domeniu, printre care Hrebenciuc, Oprisan, Mischie, Contac sau Mazare, condusi de geniul lui Octav Cozminca, a creat elixirul mandatului etern. Odata scos pe piata, "produsul" a stirnit reactii vehemente din partea formatiunilor rivale. Acestea au infierat mecanismul, catalogindu-l drept un pericol real pentru democratie. In realitate, era vorba doar despre invidie. In scurt timp, beneficiind si de neglijenta PSD, care a uitat sa-si breveteze inventia, toate celelalte partide au adoptat modelul. "Spaga electorala" a devenit, la ultimele alegeri, un dat firesc. N-ar fi de mirare ca inclusiv manualele de marketing politic sa-si fi actualizat ultimele editii cu instructiuni de folosire a spagii.
Dar momentul de glorie al mitei electorale inca nu a venit. Adevarata provocare pentru cei care au dezvoltat si aplicat cu atita succes cumpararea de voturi urmeaza abia in toamna. Comentatorii politici sustin la unison ca ne asteapta cele mai scumpe alegeri din istoria post-decembrista. Scosi de pe confortabila lista si lasati sa se bata uninominal pe colegii, candidatii la Parlament isi vor deschide larg buzunarele. Strategii electorali au avansat deja sume, estimind ca un fotoliu sigur in Casa Poporului va ajunge sa coste 200.000 de euro. Este lesne de presupus ca acesti bani nu se vor duce pe "fluturasi" care sa promoveze proiectele candidatilor privind "dezvoltarea durabila" a comunitatii. Cea mai mare parte a sumelor va fi pastrata pentru cumpararea voturilor. Doar ca aici intervine o problema care da batai de cap viitorilor candidati. Asaltat cu "oferte" din toate partile, alegatorul va trebui, pina la urma, sa faca o selectie. Dupa ce rationament isi va vinde votul? Va organiza o licitatie, dupa principiul cine da mai mult? Va pune mai presus un concert cu Sofia Vicoveanca in dauna unor plase cu orez? Va prefera un sac de cartofi unui telefon mobil? Va putea fi cumparat alegatorul de la tara cu fructe de mare? Il va incinta mai mult un ghiozdan pentru copii sau un litru de vin? Ultima intrebare este, evident, retorica. Poate par amuzante, dar aceste probleme creeaza neliniste printre viitorii candidati si echipele lor de campanie. Solutia este, totusi, simpla. Vor cistiga cei care vor sti sa-si diversifice cel mai mult "oferta". S-au dus vremurile cind cistigai alegerile cu o sticla de ulei. Alegatorii au devenit mai pretentiosi, mai sofisticati. Din toamna, banala "mita electorala" va lasa locul "spagii multilateral dezvoltate". Cit despre valoarea unui vot intr-o democratie ca a noastra… Mai bine intrebati la piata.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
