Statul si criza

Avem un stat gonflat, fortat acum de criza economica sa se contracte. Un guvern dupa altul a impartit cu darnicie bani publici, creind noi si noi categorii de beneficiari si asistati. A scris si presa, a recunoscut-o si presedintele Traian Basescu: peste jumatate din populatia Romaniei primeste o forma de ajutor social. Pe linga expansiunea statului cu de la sine putere, reprezentanti ai statului, independent de vointa centrului, dar profitind de apatia acestuia, si-au creat propriile fiefuri, clientele, avantaje. Statul a crescut incet, dar sigur, ca un aluat minune, pina si-a pierdut consistenta. Drojdia care a provocat aceasta boala de crestere are in componenta populism, iresponsabilitate si o forma frauduloasa de privatizare a statului.

Acum, in al 12-lea ceas, se vorbeste despre austeritate, concedieri, desfiintari de institutii si de posturi, reduceri de salarii, sporuri sI cheltuieli. A trebuit sa vina FMI ca sa avem discutia aceasta, pentru ca guvernele Romaniei s-au obisnuit sa actioneze in politici de anvergura doar sub presiunea – si cu scuza – interventiei unui organism international.

Stim si din experienta altor state care trec prin probleme: criza poate fi o oportunitate pentru rationalizarea cheltuielilor publice si reducerea deficitelor. Este momentul in care se accepta la nivel general ca trebuie facute sacrificii si, ca urmare, exista spatiu social mai mare pentru implementarea unor masuri radicale. Mai departe, depinde de consecventa Executivului si de inteligenta sa pentru ca reducerile sa fie integrate intr-o filosofie reformista si sa fie astfel orientate incit sa produca efecte pozitive pe termen mediu si lung.

Guvernul a oscilat in atitudinea publica pe care sa o adopte fata de criza. Intr-o prima faza, a creionat o imagine sumbra, pentru a lovi doua tinte. Executivul a dorit, pe de o parte, sa scada asteptarile populatiei si in special ale unor categorii de bugetari care faceau presiuni pentru a obtine salarii mai mari. Pe de alta parte, a subliniat "mostenirea grea" pentru a denunta politica pradalnica a fostului guvern liberal, care a lasat visteria goala in beneficiul clientelei sale politice. Cu timpul, insa, observind ca actuala criza este si o "criza de incredere", oficialii au inceput sa vada partea plina a paharului si sa predice optimismul. Desi lucrurile au mers tot mai prost, ajungindu-se ca Guvernul sa aiba dificultati in a asigura functionarea minimala a tarii si plata salariilor, oficial am primit zimbete si asigurari de bine. Mai nou, observam o revenire la discursul alarmist, desi amestecat cu secretomanie, pentru ca peisajul economic este cu adevarat dezolant si pentru ca populatia trebuie pregatita pentru sacrificii si pentru ce este mai rau. PSD este, pe surse, si mai alarmist, pornind de la ideea ca efectele negative ale crizei se vor rasfringe politic asupra PD-L. Faptul ca sintem in an electorat perturba aparatele de masurare a seismului economic prin care trecem. Important este insa ca Guvernul sa se fixeze pe un tip de discurs consecvent, bazat pe adevar, care sa transmita populatiei si actorilor economici o imagine reala, clara, coerenta asupra a ceea ce se intimpla si a masurilor preconizate.

Ca trebuie facute sacrificii accepta acum aproape toata lumea. Forma de traducere in politici a acestor sacrificii nu este insa obiectul unui consens. Cea mai problematica propunere este aceea de a trimite pe toti bugetarii, fara exceptie, in concediu fara plata pentru o vreme. Nici plafonarea salariilor tuturor sine die nu pare foarte inteligenta. Un stat care s-a prezentat atita vreme ca generos si atotputernic da astfel un semn de slabiciune serioasa. Lumea este dispusa la sacrificii cind masurile au o rationalitate intrinseca. In cazul de fata, ideea ar fi sa se curme excesele, pastrindu-se in acelasi timp ideea de meritocratie care da dinamism pietei muncii. Asadar, o buna filosofie anti-criza ar suna, pe scurt, astfel: anti-exces, pro-merit. Or, in conditiile in care, pe de o parte, se spune ca "domeniul" statului a crescut prin practici clientelare si populiste, iar, pe de alta, masurile anti-criza nu sint de natura corectoare, ci ii vizeaza pe toti, fara exceptie, inclusiv pe cei care isi fac treaba, inclusiv pe cei care isi merita beneficiile, atunci o parte buna din populatie va fi dezactivata, demotivata de aceste masuri.

Oficial, stim ca Guvernul isi propune si corectii, prin desfiintare de agentii, reduceri de posturi, concedieri, ajustari de salarii. Aici ajungem la o alta problema: care sint criteriile dupa care se vor face aceste corectii? Criza poate fi o buna oportunitate, dar la fel de bine poate fi si un pretext pentru practici neortodoxe. In perioada urmatoare, sefii de institutii vor capata puteri sporite si ce ne garanteaza noua ca acestia nu vor folosi prilejul pentru a-si consolida gastile proprii si pentru rafuieli personale cu cei care au miscat in front? Cine ne garanteaza ca aceasta contractie a statului nu se va produce dupa aceleasi criterii ca si expansiunea sa: adica clientelar, netransparent, nerational. Ar fi fost de asteptat ca Guvernul sa vorbeasca mai mult zilele acestea despre merit si utilitate, pentru a ghida dupa criterii solide, universal acceptate, o schimbare necesara, dar extrem de dureroasa. Populatia s-a obisnuit sa faca sacrificii, pentru ca indemnul la sacrificiu este o moda in discursul politic romanesc, dar de data aceasta trebuie sa i se garanteze ca totul are o logica, ca lucrurile vor fi facute corect si ca efectele pozitive se vor vedea intr-un orizont de timp palpabil.