Trecutul ca prezentul

Nu, acest text nu este o analiza a prezentului si viitorului echipei de fotbal din Copou, desi se tot vorbeste de situatia catastrofala de la Poli. Despre acestea s-a scris si in aceasta pagina, se scrie la greu si in sectiunea Sport. Mai mult, comentariile despre Poli abunda pe site-ul ziarului nostru. Nu se comenteaza performantele handbalistelor tricolore, nu se comenteaza evolutiile laudabile ale echipei de popice – care, fara suparare, in acest moment, este echipa-fanion a orasului -, ci se tot invirte subiectul fotbalistic iesean, poate-poate va scoate cineva echipa din acest gri care bate spre negru funerar. Deci nu ne vom ocupa de prezentul sumbru si viitorul cetos al echipei din Copou, ci despre… trecut. Ideea unui astfel de comentariu este generata tot de postarile pe site-ul nostru ale unor microbisti trecuti de prima tinerete, care simt nostalgia dupa o echipa de aur, care a facut si a dres prin anii ’70 si ’80, in antiteza cu ceea ce se intimpla astazi in fotbalul iesean. Conditiile de a practica sportul in general si fotbalul in special difera mult intre vremea aceea si ziua de astazi, dar nu asta este important. Important este faptul ca lupta pentru evitarea retrogradarii este scrisa, ca un leit-motiv, cu litere de granit, pe frontispiciul clubului din Copou, si asta, vorba unui cintec de demult, "de azi, de ieri, dintotdeauna".

La Iasi au jucat, fie in trecere, fie mai mult timp, fotbalisti de mare valoare. A trecut pe aici, in prima tinerete, Gheorghe Constantin (cel mai bun fotbalist roman din anii ’50, poreclit pe atunci nu "Profesorul", ci "Cleampa"). Au fost Emil Avasilichioaiei, Constantin Matei (un jucator de superclasa, ucis – la propriu si la figurat – nu de concurenta cu Pircalab, ci de gradele etilice). A trecut pe aici, foarte putin, si Bogdan Stelea. Pe de alta parte, Iasul a produs mari talente fotbalistice: Gheorghe Voica, zis "Damigeana", Relu Cuperman (care n-a fost selectionat pe la loturi, pentru ca exista temerea ca ar emigra in Israel, ceea ce s-a si intimplat pina la urma), Vasile Simionas, Mihai Romila si – mai recent – Laurentiu Rosu, Daniel Pancu si Adrian Cristea. Sint foarte multe nume de amintit, dar acest articol vrea sa fie editorial, nu pomelnic. A avut, insa, vreodata, Iasul o echipa cu adevarat performanta? Da, spun hotarit nostalgicii altor vremuri. Intre anii 1962 si 1985, Iasul a avut o prezenta cvasi-constanta in primul esalon, retrogradind doar de doua ori in doua decenii si ceva, iar suporterii ieseni isi amintesc cu incintare de succesele obtinute in fata granzilor Capitalei ("Nu ne temem de Dinamo / Cind e Costea si Nemteanu / Batem si pe Tottenham / Ca pe fund e Ciocirlan"). Dar ce echipa de provincie nu a avut momentele ei de rabufnire, cind a batut Steaua, Dinamo sau Rapid? Putine echipe din Romania se pot lauda cu o asemenea serie longeviva pe prima scena a tarii. Insa urmeaza si partea paharului negustata de nici un iesean imbatrinit pe gradenele stadionului din Copou. Sa detaliem perioada de 23 de ani expusa mai jos. Doi ani de esecuri, cu retrogradari, doua stagii minime in esalonul secund. Ramin 19 ani. Care sint performantele maxime ale Politehnicii? Un loc VI (1966) si trei locuri opt (1971, 1980, 1984). In rest, 15 ani in care cifrele spun (si matematica nu greseste!) ca Politehnica Iasi a fost exact echipa care este si acum: una de coada clasamentului, care s-a zbatut (se zbate) pentru evitarea retrogradarii. Obiectiv inscris in codul genetic al Politehnicii Iasi, care si-a format instinctul inecatului de a se anina de orice smoc de iarba, reusind de cele mai multe ori sa evite caderea la matinee.

Acesta este atributul unei echipe de aur? Iasul a avut echipe de aur la volei (in primul rind), handbal, baschet, rugby, dar nu la fotbal. In afara de orasele cu mare traditie (Timisoara, Craiova, Cluj, Arad, Oradea, Pitesti etc), Bacaul a ajuns de doua ori pe locul IV, Tirgu Mures a fost vicecampioana, Constanta a fost pe locul III. Cu locul VI ca "personal best", obtinut de generatia lui Relu Cuperman si Lache Stoicescu, "echipa de aur" a Iasului este la egalitate cu Resita si Alba Iulia, cu faimosul loc sase obtinut de generatia lui Cuperman si Lache Stoicescu. Cit despre visul Cupelor Europene, vorba folkistului Andries: "Ce-mi trebuie mie, pneumonie?".

Ce vrea sa arate aceasta incursiune in timp? Ca orasele cu adevarata traditie pomenite mai sus au ajuns si ele in situatii penibile, pina in esalonul tert. Localnicii nu s-au refugiat in trecutul glorios, ci si-au suflecat minecile, si-au deschis buzunarele si au pornit la treaba. Cu atit mai valabil pentru fotbalul iesean, care nici nu are motive sa se laude cu un trecut glorios, care, chiar daca ar fi, ar valora extrem de putin in perspectiva viitorului. Faptul ca n-ai urcat niciodata pe podium, n-ai cistigat trofee, n-ai ajuns in Cupele Europene nu inseamna – automat – ca nu poti avea un viitor pe masura prestigiului Iasului.