Un Summit al neputintei

Intilnirea liderilor celor mai bogate opt tari industrializate (SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italiei si Canadei) a stirnit numeroase reactii in presa internationala, nu atit asupra subiectelor care s-au discutat, ci asupra modului in care s-a discutat. De altfel, despre tematica programata a summitului nici nu erau prea multe de zis, deoarece practic cei opt nu au reusit sa ajunga la nici un acord coerent in legatura cu marile probleme ale lumii in momentul acesta. Iar cum lipsa de consens nu mai mira pe nimeni, toata media s-a concentrat asupra modului de relationare a celor opt lideri.
Memorabila a ramas discutia privata a presedintelui G. W. Bush cu premierul Tony Blair, care a devenit publica deoarece cei doi nu stiau ca au microfoanele pornite, chiar linga ei. Acest dialog a pus bomboana pe coliva politica a lui Blair, a carui imagine este si asa ruinata din cauza scandalurilor sexuale, de coruptie si de incompetenta ce zdruncina Cabinetul britanic. Salutul mai mult decit neoficial – „Yo, Blair” – al presedintelui american a jignit profund orgoliul englezilor, care nu de putine ori au apreciat ca premierul lor a avut de cistigat mult mai putin decit seful SUA din prietenia binecunoscuta intre cei doi. De altfel, in dialogul privat, difuzat ulterior de jurnalisti, s-a putut detecta clar asimetria dintre cei doi lideri, Bush refuzindu-i lui Blair sarcina de a pregati terenul Condolezzei Rice, atunci cind a aflat ca sefa diplomatiei americane se pregateste pentru o vizita in Orientul Mijlociu. In schimb, Bush a apreciat criza actuala din Orientul Mijlociu in stilul arogant caracteristic, spunind ca este preocupat cum sa-l convinga pe presedintele sirian sa „puna capat acestui r…t”.
Chiar daca Blair da semne evidente ca este la sfirsitul carierei politice, Bush nu pare prea ingrijorat. Din contra, a reusit sa isi faca in foarte scurt timp un alt prieten din „vechea Europa”, in persoana cancelarului german, Angela Merkel. Liderul de la Berlin pare sa se bucure de aceeasi prietenie autoritara din partea sefului Casei Albe, ca si Blair. Televiziunea rusa a transmis in timpul Summitului imagini cu Bush plasindu-si ambele miini pe umerii Angelei Merkel si administrindu-i un mic masaj pe git in timp ce ii soptea ceva aparent important la ureche. Prietenia dintre cei doi a inceput o data cu vizita lui Bush in Germania, zilele trecute. Singurul lucru care i-a captat atentia a parut sa fie porcul gatit in cinstea lui. „Am inteles ca am onoarea sa tai porcul in felii”, a fost tot ce a putut sa spuna la o conferinta de presa privitoare la problemele actuale din Orientul Mijlociu. Chiar daca reporterii au incercat sa-l determine sa vorbeasca despre atacurile israeliene asupra aeroportului din Beirut, Bush a revenit la ale lui. „Credeam ca o sa ma intrebi despre porc”, a fost raspunsul sefului de la Casa Alba. „Iti voi spune despre porc miine”, a continuat el, avind grija la sfirsit sa o instiinteze pe Angela Merkel ca porcul la protap a fost cel mai frumos compliment care i l-ar fi putut face.
Insa autoritarul Bush nu a reusit sa faca fata si gazdei G8, presedintele Vladimir Putin. Desi a promis ca in cadrul Summit-ului ii va atrage atentia lui Putin asupra tendintele nedemocratice din Rusia, Bush nu a reusind decit sa se faca de ris, cind i-a sugerat sefului de la Kremlin ca Rusia sa urmeze modelul democratic irakian. „Ca sa fim cinstiti, nu am vrea, in mod evident, sa avem o democratie cum este cea din Irak”, a raspuns Putin, provocind risetele asistentei.
De altfel Putin poate fi desemnat cistigatorul acestui Summit, polemica referitoare la Orientul Mijlociu distragind atentia de la criza democratiei din Rusia si de la santajul energetic practicat de Kremlin. Marele perdant pare sa fie insa chiar grupul G8, care a frapat prin absenta evidenta de acorduri concrete, atit referitor la tematica programata, precum blocajul acordului Kyoto, cit si in ceea ce priveste subiectul fierbinte al momentului, si anume conflictul din Orientul Mijlociu. De fapt, gafele marca G8 nu au putut decit sa reflecte si mai clar prapastia ce se casca intre actualele probleme globale si perspectiva solutionarii lor in viitorul apropiat. Este imaginea perfecta a unei elite mondiale paralizate de propriile-i greseli si contradictii, inghetata in stereotipurile care furnizeaza imaginea unui fals confort diplomatic.