Unghiul de tragere: Jucatori si arbitri

Un om destept este previzibil, reactia lui este logica, are o cursivitate speciala si se inscrie pe o traiectorie asemanatoare cu a planetelor, care se intorc in acelasi punct la acelasi interval de timp. Prostul este imprevizibil si are o extraordinara bogatie de reactii. As exagera daca l-as compara cu o cometa sau cu un meteorit, care, la rindul lor, se supun unor legi ale gravitatiei, chiar daca intr-un fel mai dezonorant. Prostul se manifesta plenar exact atunci cind te astepti mai putin are reactii pe care nici macar un om cu desavirsire mediocru nu le-ar putea anticipa. Am chiar convingerea ca niciodata un om destept nu ar putea deveni personaj de roman, onoare care revine, de la primele epopei si pina acum, doar marilor prosti. Pina si omul destept ajunge personaj epic in momentele de gratie cind devine un prost absolut. Nu vreau sa jignesc nici pe marii autori de povesti, nici personajele inchipuite de ei, dar in logica vietii si in logica povestirii apare un viciu de forma care se transforma in viciu de fond, iar viciul acesta de fond da lumea peste cap.
Pornesc de la o banala dar frumoasa semifinala de Liga a Campionilor, aceea dintre Juventus Torino si Real Madrid, doua echipe mari, cu un palmares cu totul iesit din comun. Semifinala aceasta ar fi putut fi chiar finala competitiei, dar la fel de bine finala competitiei s-ar fi putut desfasura intre Real Madrid si Manchester United. De citiva ani buni de zile, finala se desfasoara, in Liga Campionilor, cu mult timp inaintea finalei. In finala ajung out-sideri norocosi sau rezistenti la noxele Ligii. A.C. Milan este un astfel de norocos. Juventus isi merita, in schimb, locul in finala. Loc pe care si Real Madrid l-ar fi meritat cu prisosinta. In partida retur dintre cele doua mari competitoare, Juventus a avut cistig de cauza si datorita norocului, norocul insemnind ratarea lui Figo a loviturii de pedeapsa. La sfirsitul partidei publicul a explodat intr-un delir as zice firesc, jucatorii lui Juventus s-au imbratisat la fel de firesc, cu exceptia lui Pavel Nedved, care a izbucnit in plins.
Cine este Pavel Nedved? Este jucatorul cel mai bine cotat din campionatul Italiei, este autorul calificarii lui Juventus Torino in finala Ligii Campionilor si, de asemenea, autorul cistigarii campionatului Italiei sau, sa zicem, unul din principalii autori. In aceasta finala, Paul Nedved a primit un cartonas galben care nu-i mai permite sa joace finala. Sint un mare pasionat de sport si un si mai mare pasionat de fotbal si stiu ca nimeni, in istorie, nu tine minte pe cei care au faurit, etapa cu etapa, o victorie, ci numai pe cei care au desavirsit-o. In Turneul final al Campionatului mondial de fotbal din Spania, unde cistigatoare a fost Italia, autorul moral al victoriei a fost Antognioni, conducatorul de joc care a fost accidentat grav in semifinala cu Polonia. Antognioni nu a jucat in finala, iar istoria, ingrata, a pastrat pe raboj numele celor care au jucat finala pe teren. Antognioni nu figureaza pe acel raboj. Daca Juventus va cistiga finala Ligii Campionilor, Pavel Nedved nu va figura nici el pe acel raboj, 11 sau 14 jucatori de la Juventus, daca va fi sa fie asa, vor cistiga Liga Campionilor, numai Pavel Nedved nu. E o mare tristete pentru un jucator care a trecut de 30 de ani si care, probabil, nu se va mai intilni cu o asemenea sansa.
Ce a facut Pavel Nedved ca sa nu mai joace finala? A marcat un gol absolut senzational, golul al treilea, al calificarii, si a facut un fault de joc, la centrul terenului, pentru care doar un arbitru din zece ar acorda un cartonas galben. Nedved este un fotbalist care joaca cu o foarte mare determinare, cu o foarte mare ambitie, dar nu este, cum se spune, un jucator agresiv. El este combativ, luptator, dar nu rudimentar. Faultul lui la centrul terenului, cel care a provocat acordarea cartonasului galben si neparticiparea in marea finala nu era unul la rupere, nici macar la inimidare. A fost o intrare tare, dar fireasca in cursul unui joc. Urs Meyer este un arbitru cu o mare reputatie europeana. Un mare arbitru nu arbitreaza cu o carticica de regulament in fata. El are o experienta uriasa in ranita lui de sergent pe cale de a deveni maresal. Nu e voie sa-ti bati joc de cariera unui mare fotbalist in felul acesta, cu un minuscul articol din regulament. Nu ai in fata un mare recidivist in obstructii, nu ai de-a face cu un delincvent al fotbalului, ci cu un mare fotbalist care se lupta pentru fiecare minge cu cea mai mare determinare. Nu mai tin minte pe cine faultase Nedved, dar adversarul sau nu se afla in fata portarului, in careul de 16 metri, ci la 50 de metri de poarta. Cine mai poate sa-i redea lui Nedved mare finala din care va lipsi? Am cuvinte grele pe limba la adresa unui arbitru care strica o sarbatoare nu numai pentru un om, dar si pentru o echipa, pentru cei 60.000 de spectatori care vor asista la finala de la Manchester si pentru cele citeva alte milioane care vor urmari finala pe posturile de televiziune. Prostia poate veni din rea credinta, din rea-vointa ori pur si simplu dintr-o incapatinare stupida ca a comisarului Javert din romanul lui Victor Hugo, Mizerabilii. Dar, cel putin, comisarul Javert, cel din roman, s-a sinucis dupa ce a realizat ca a fost un mare prost.
(Val CONDURACHE)