Unghiul de tragere

Despre Mircea Lucescu se vorbea de bine inca de pe vremea cind de abia se transferase de la Stiinta Bucuresti, care activa in Divizia B, la Dinamo si, daca nu ma insel, inca era student. In anii ’70, echipele de fotbal departamentale, in special militare, isi asigurau jucatorii promovindu-i in grad, iar echipele universitare de la Craiova, Cluj, Iasi si Timisoara, care activau in prima divizie, pregateau intrarea la facultate si diploma de studii pentru fotbalistii lor. Lucescu, se vorbea, era un student serios, cunostea citeva limbi straine si chiar se prezenta la examene. Mai multe amanunte nu cunosc. Ca fotbalist si ca student Lucescu a fost un om serios. La Dinamo si in Nationala nu era cel mai talentat, insa echipa nu se facea niciodata fara el.
Si-a incheiat cariera de jucator la o echipa
unde a fost si jucator, si antrenor, Corvinul. Imi cer iarasi scuze daca gresesc, dar nu am la indemina o banca de date: nu mai tin minte daca a preluat Corvinul din Divizia B si a promovat-o in prima divizie (mai mult ca sigur asa a fost), apoi a condus-o pina in Cupa UEFA, unde numai ghinionul a oprit-o in primele faze, intr-o partida urmarita de ghinion cu o echipa din Iugoslavia.
De la Corvinul, unde i-a format pe Rednic,
Klein, Andone, Gabor, a ajuns antrenor la Dinamo, echipa cu care a cistigat campionatul, iar de la Dinamo, unde ii transferase pe Rednic si pe Andone, a facut saltul catre echipa nationala. Si acolo l-a urmarit ghinionul in partida cu Irlanda de Nord, iar Hagi a fost atunci capitan de echipa la 18 sau 19 ani. O bara a lui Piturca, inspre finalul meciului si un aranjament de culise intre Anglia si Irlanda de Nord au facut ca Romania sa nu se califice pentru a doua oara la Turneul final al Campionatului Mondial din Mexic.
Mai tirziu, indragostit de Italia, Lucescu a
antrenat o echipa modesta pe care a promovat-o de doua ori in prima Liga, a si retrogradat o data, dar citiva din jucatorii foarte tineri pe care i-a format acolo joaca acum la marile echipe din Italia. Primul nume care imi vine in minte e Pirlo. Rednic si Andone sint acum antrenori cu nume si rezultate. Rednic a devenit campion cu Rapid, iar Andone a format cea mai frumoasa echipa pe care a avut-o fotbalul romanesc de zece ani incoace, Sportul Studentesc, pe care numai lipsa unor suporteri proprii a privat-o de cel putin raminerea in Divizia Nationala. Sportul Studentesc nu a mai avut o asemenea echipa de pe vremea lui Hagi, Iorgulescu, Cazan, Chihaia si Coras. Lucescu a construit si i-a invatat si pe altii sa construiasca. Succesele lui
Lucescu la echipa nationala nu au fost pe masura marelui sau talent de antrenor dintr-un motiv foarte simplu. El nu a fost niciodata un om al conjuncturilor, a avut nevoie de timp pentru a construi. O echipa nationala, mai ales in Romania anilor ’80, cind presiunile politice veneau din toate directiile, in rivalitatea dintre Steaua si Dinamo, intre generalii lui Dinamo si stafful Stelei, format din familia Ceausescu, si orgoliile lui Nicu, sustinator al Sportului Studentesc, nu se putea construi in citeva zile de cantonament si sub presiunea celor puternici, care doreau sa alcatuiasca echipa.
Dupa episodul echipei nationale, dupa
aventura italiana, unde marile cluburi nu au avut inspiratia sa-l aduca, a urmat Turcia. In Turcia, Lucescu a urmat unui erou national, Fatih Terim, si el constructor al echipei nationale. Galatasarai, echipa care, dupa un mare succes, a vindut mai bine de jumatate din trupa, care l-a cedat pe Fatih Terim echipei din Milano, unde nu a avut nici un succes notabil, a reusit, cu Lucescu, sa avanseze pina in grupele finale ale Ligii Campionilor, a cistigat Cupa UEFA, Super Cupa Europei si Campionatul Turciei. La capatul acestui traseu, Lucescu a fost destituit, in semn de multumire. Interludiul de la Rapid, unde a adus in Giulesti al doilea titlu de campioana al celei mai populare echipe din tara si unde s-a despartit amiabil de patronul George Copos, a contat doar la angajarea in Turcia, nu si la prelungirea contractului.
Lucescu nu s-a aratat o fire razbunatoare, a
plecat cu lacrimi in ochi de la Galatasarai, dar fara a arunca cu pietre in urma. Razbunarea lui a fost una nobila. A preluat, din mers, o rivala a echipei din Galata, pe Besiktas, dar fara jucatorii de elita pe care i-a avut la fosta echipa. Rezultatul il stim. Si daca mi se pare caraghios faptul ca numaram golurile pe care le inscriu jucatorii nostri in strainatate, de parca formatiile noastre ar dobindi succese in cupele europene, felul in care am urmarit evolutia lui Besiktas nu s-a mai datorat unui patriotism frustrat de insuccese interne si internationale. Lucescu merita aceasta revansa si nu faptul ca in lot erau Pancu si Maldarasanu a contat in primul rind, Besiktas nu era o echipa de romani care juca in Turcia si se batea pentru titlul de campioana. Era o echipa de turci condusa de Lucescu, un mare, un adevarat profesionist, care a demonstrat ca si in fotbal este nevoie de
caracter.
(Val CONDURACHE)