Iarba verde din fata casei

miercuri, 01 august 2007, 18:07
3 MIN
 Iarba verde din fata casei

Cind poate fi plantat gazonul?

Expertii peisagisti sau cei care lucreaza la firmele ce se ocupa de gradini sustin ca perioada optima de plantare a gazonul este de la inceputul primaverii pina la sfirsitul lunii august – inceputul lui septembrie. Insa, o regula ce nu trebuie incalcata niciodata este ca inainte de a planta gazonul trebuie sa curatam pamintul foarte bine. Mai mult decit atit, daca terenul pe care il detinem nu este in stare foarte buna este nevoie sa il fertilizam cu ingrasamint natural. Daca este foarte deteriorat este indicat ca inainte de a aplica ingrasamintul sa facem o decopertare de 10-15 cm, spatiul fiind apoi completat cu teren fertil si ingrasamint.

Dupa ce am curatat terenul foarte bine, acesta se ara usor si se curata apoi de buruieni. Timp de doua trei saptamini se uda zilnic, astfel incit sa se dezvolte eventualele seminte care nu au putut fi distruse doar prin aratura. Plantele iesite se smulg apoi se marunteste si se afineaza terenul. Urmatorul pas este greblatul terenului. La sfirsitul acestei actiuni incepem sa imprastiem semintele. Acestea pot fi distribuite manual sau cu ajutorul unui dispozitiv de imprastiere uniforma daca terenul este de mari dimensiuni. Cantitatile necesare se afla inscrise pe cutiile cu seminte de gazon distribuite in magazinele de specialitate din oras. De exemplu, la 25-35 mp se utilizeaza 1 kilogram de gazon. Pamintul se trage apoi usor cu grebla sau se taseaza cu dosul uneltei. Adincimea perfecta pentru semanat este de 1 cm, aceasta asigurind semintelor posibilitatea de a se inradacina foarte bine. Se uda in fiecare seara timp de doua trei saptamini.
Atunci cind cumparam gazonul trebuie sa tinem de cont de cantitatea de lumina pe care o primeste zilnic gradina. Exista gazon pentru spatii mai umbroase, mai intunecate sau cu foarte mult soare. De asemenea, daca terenul pe care dorim sa plantam gazon este un spatiu de folosinta pentru proprietar este necesar sa ne cumparam un gazon rezistent la trafic. Pe piata exista acum si baloti de gazon gata infratit. Si pentru asezarea acestuia se urmeaza aceiasi pasi, insa trebuie sa tinem cont de sensul cresterii ierbii, daca nu dorim sa avem surprize dupa prinderea acestuia.
Preturile la aceste seminte variaza in magazinele iesene intre 20 si 30 de RON pentru o cutie de 1 kg, si peste 80 de Ron pentru saci de 7,5 kg.

Decorarea gazonului

Daca dorim ca spatiul verde pe care l-am creat prin plantarea gazonului sa prinda culoare este necesara decorarea acestuia cu diferite tipuri de flori sau arbusti. Specialistii peisagisti nu  recomanda plantarea pe gazon a florilor cu tulpina foarte inalta, decit in anumite situatii. Se prefera florile anuale precum salvia, pufuletii, daliile petice, florile de „nu ma uita", nalbele. Insa trebuie sa tinem cont si de felul in care le aranjam. Pentru suprafete mici, de 100-200 mp, se recomanda plantarea florilor pe marginile terenului nu pe mijloc. Daca totusi se alege spatiul central atunci este bine sa realizam un rond de flori colorate care sa fie asezate descrescator. Astfel, putem realiza un rond plecind de la cana, floare cu tulpina mare, inconjurata cu salvie si pufuleti.

In afara de flori, gradinile cu gazon pot contine si diferite specii de arbusti, ca bucsusul, spireea, tuia. Si acestia ar trebui plantati tot pe colturile gradinii iar daca dorim si invioram atmosfera este bine sa asezam la baza arbustului petunii de culori deschise. In cazul in care dorim sa ii oferim gradinii noastre un aspect rustic, cu pajiste atunci se pot planta pini, gutui japonezi, brazi argintii. Daca suprafata este de mari dimensiuni putem planta si arbori de talie mijlocie sau inalta, tisa, magnolii etc.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii