Niculescu il acuza pe Tompea ca politizeaza razboiul de la UPA

joi, 11 septembrie 2008, 19:21
1 MIN
 Niculescu il acuza pe Tompea ca politizeaza razboiul de la UPA

Intr-un memoriu de protest semnat de membrii Senatului pe care il conduce, el contesta implicarea unor oameni politici, membri PSD, din care face parte si rectorul invalidat al UPA din Iasi, Doru Tompea, in conflictul care dureaza de peste 5 ani.

"La Forumul National pentru Educatie, organizat de PSD la Iasi, presedintele Mircea Geoana, alaturi de vicepresedinte, deputata Ecaterina Andronescu, au adus in discutie, fara nici un temei legal, situatia de la UPA, o incalcare grava a Constitutiei", a spus ieri Nicolae Niculescu.

El sustine ca la acelasi Forum National pentru Educatie al PSD s-a discutat si despre patrimoniul universitatii, cladirea in valoare de 20 de milioane de euro, miza importanta in conflictul de la "Petre Andrei".

"In cadrul Forumului, UPA a fost antrenata, vinovat si imoral, in disputa politica dintre PSD si PNL prin imputarea facuta ministrului Adomnitei, anume ca nu a solutionat situatia de la universitatea noastra, ceea ce de asemenea contravine legii", a mai spus Niculescu reclamind "subordonarea Forumului PSD unor interese personale ale lui Tompea".

Niculescu mai acuza si o serie de adrese primite din partea MECT si din partea ARACIS, pentru reinceperea evaluarii institutiei, evaluare pe care, spune el, nu a solicitat-o si care ar fi tot urmarea interventiilor politice ale rivalului Tompea. Acesta din urma nu a putut fi contactat.

Comentarii