"Circiumile mici si dese – cheia marilor succese"

Ar avea cineva rabdarea sa numere toate circiumile care functioneaza in orasul nostru? Nu cred. Si chiar de-ar avea, operatiunea aceasta i s-ar parea plictisitoare si inutila. Plictisitoare fiindca-s ernorm de multe si inutila fiindca operatiunea cere timp suficient, ragaz pentru intreprinzatorii locali de a-si mai deschide citeva, ce n-ar mai intra in calcule. Paradoxal, intr-un oras in care saracia isi sufoca locuitorii cu rapacitatea cu care ii buzunareste pina si de ultima mie de lei, singura afacere fara riscuri este comertul cu bauturi alcoolice. Sint sute, daca nu chiar mii de circiumi pe razele si diametrele Botosaniului ce tinjesc hamesite dupa musterii. De la fostele restaurante cu "eticheta", pina la "boturile de cal" si fagadaiele de cartier rezervate alcoolicilor incurabili, aurolacilor si curvelor de mina a saptea.
"Ce ti-a venit sa te faci circiumar?"
Patronii lor nu au nici ei vreun lucru comun cu prestanta celor cu Cielo si celular la butoniera. Cocosati de atitea navete descarcate, cu palmele umflate si unsuroase, bronzati pe jumatate, cu maioul tatuat in culoarea cascavalului, arata mai degraba a buldozeristi sau lucratori la cariera de piatra. Din ciorchinele de porecle cu care sint innobilati de clientii cu chef, cea de "navetisti" li se potriveste ca o manusa. Nici nu e prea clar daca-i porecla sau compliment, dar sigur vine de la navetele cu care-si desala zilnic hirbuitele lor "Dacii". Nu din placere fac ei ceea ce fac si scrisnesc din dinti cind li te adresezi cu "Patroane". Prea le suna a "ba pe-a ma-ti!", ca sa nu-ti dea si un raspuns pe masura. Ba chiar ti-l si dau fara prea multa retinere, fiindca un astfel de apelativ te trimite cu gindul la exploatatorii capitalisti din manualele de istorii, ori ei mai degraba se simt exploatati. "Ce ti-a venit sa te faci circiumar?" l-am intrebat pe unul dintre acesti patroni, care in cascarabeta lui cit o ghereta de paznic si-a deschis mai intii o circiuma, apoi o pizzerie, pe urma un centru de vulcanizare si sfirsind tot in "bot de cal" pentru militarii insetati de la unitatea de alaturi. O intrebare stupida, de genul celor pe care le pui doar asa, ca sa mai schimbi o vorba. Si un raspuns la fel de banal: "Nevoia de bani." Era sincer, putea sa raspunda orice: dorinta de a face un bine societatii prin impozite sau "Servesc patria!" Ceea ce s-ar si potrivi intr-o oarecare masura daca ne gindim la categoria din care fac parte clientii localului.
Popular li se spun "bombe" si nu stiu de ce. Or fi poate biologice sau chimice, ca stii ce platesti, dar nu stii ce bei. De altfel, si bauturile au, in argoul consumatorilor, denumiri cu specific: genocid, adio mama, albitura, viata satului, dovedind ca alcoolul intuneca uneori mintile, dar sporeste imaginatia.
Zona Grivitei e cea mai populata
Sint multe astfel de circiumi. Atit de multe, incit proprietarii lor nu mai stiu ce sa inventeze pentru a-si fura clientii. Multi s-au dotat cu cutii de table si sah, pe care le pun gratuit la dispozitia clientilor. Cu conditia sa mai si consume cind dau din babaroase. Se joaca nu numai table si pe orice aici: pe bani, pe obiecte din casa – fotolii, casetofoane, ceasuri – care trec din mina in mina pina revin proprietarului. Unii, si nu putini, joaca si pe de-ale mincarii, ce sint la mare pret in astfel de situatii. Un kil de cas contra doua de fasole ori patru de cartofi noi si potul e gata. Patronul vineaza astfel doi iepuri dintr-o impuscatura: isi atrage victimele, care mai apoi isi lasa agoniseala la bar. Pe bautura. Pentru asa un chilipir merita sa le pui si o muzica dinamica si optimista: "Da-le doamne la romani/ Fabrica de facut bani/ Si izvoare de dolari/ Sa-i uimim pe-americani."
Zona Grivitei e cea mai populata cu astfel de bombe. Fost cartier muncitoresc, Grivita a devenit, prin grija reformatorilor nostri guvernanti, cartierul somerilor. Cit se mai dau ajutor social si "ordonante", bombele nu duc lipsa de clientela. Unii mai fac cite un ban in plus, lucrind cu ziua pe unde-apuca, ori dind cite-o undita prin iazurile din preajma orasului. Banul il beau pe loc, din picioare, in salopetele lor de braconaj. Patronul e multumit. Cind nu mai au bani, le confisca pestele ori ii trece la condicuta, obligindu-i astfel ca a doua zi s-o ia de la capat. O ciudata perpetuare a faradelegilor se creaza involuntar, la care actioneaza indirect si luciul saraciei.
In zonele centrale, bombele nu mai sint dotate cu sah si table
In zonele centrale, bombele nu mai sint dotate cu sah si table. Aici unda de soc a civilizatiei i-a luat pe nepregatite pe consumatori, dar se adapteaza din mers. Au aparut aparatele de poker si biliardul. Mesele slinoase cu pinza sfisiata, tacurile lustruite si bilele ciobite sau lipsa dovedesc indelunga lor uzitare. Pina si halbele rontaite pe la buze arata cit consum de nervi invoca acest joc, de altminteri pasnic si distractiv. Nici miza nu mai e aceeasi ca la periferii. Se joaca doar pe bani si obiecte de valoare. Confortul si bunele maniere sint si ele evidente: consumatorii nu mai sparg seminte, ci maninca alune, nu mai scuipa pe pardoseala de ciment, ci direct pe mocheta.. Diferenta de categorie actioneaza si in selectarea clientilor, aspect nu intrutotul agreat de patron. Am cunoscut un patron "de centru" – nu-i dau numele pentru a nu-i face reclama – care si-a transformat barul – cochet, cu mese de sticla, faianta pe jos si pereti din oglinda – intr-un "bot de cal" tocmai fiindca luxul ii izbea pe clienti cu un upercut in figura inca de la intrare si-i trimitea sa-si caute de baut in alta parte, unde preturile erau aceleasi sau chiar mai mari. Dupa ce-a scos faianta, oglinzile si a inlocuit mesele cu niste dulapi de scindura nelacuita, localul s-a facut "full". In nici doua saptamini, noile mese erau pline de AMR-uri si inimioare sagetate, dar si incasarile s-au triplat.
Viata satului in bombe
O categorie aparte de bombe sint cele din lumea satului. Au si denumiri cu specific: Tarancuta vesela, Morarita si inevitabilul "La Mona", care inca mai respira aroma patriarhala a hanurilor de odinioara. Clientii, mereu aceiasi, cu priviri impaienjenite de bauturi si fete deshidratate, se cunosc parca de-o viata si se saluta respectuos ca niste colegi de serviciu. Se cinstesc unul pe celalalt pina termina banii si trec la condica. Un strain poposit in mijlocul lor e luat una-doua la trei pazeste: Nu esti de la…? Ori de la…? Daca se lamuresc ca nu, isi vind apoi orice, numai sa le mai dai un rind. La o circiuma din asta, prin Cerchejeni, m-am ales cu un ceas de mina. M-a costat doar un rom, dar nici nu facea mai mult, ca a doua zi a intepenit. Il tin insa marturie a ceea ce face bautura din om. Patronul, o cunostinta mai veche, mi l-a descris pe individ intr-o singura fraza: "Chiar de-o fi sa dau faliment, tot as tine barul deschis numai pentru el. Cu ce mi-a lasat amanet as putea deschide o consignatie."
Cele mai multe din bombele satesti sint trase la rindea, din lemn de brad. Cu o umbreluta si-o caruta de scinduri devii patron, ceea ce te trimite intr-o alta categorie sociala. Dispuse echilibrat, de o parte si de cealalta a soselei, ele indica parca drumul omului in zig-zag. Multe sint scoase la mezat de fisc ori de banca, dar mai functioneaza pe furis din respect fata de clienti.
"Respectul fata de clienti" – iata sintagma care justifica multitudinea de "bombe" aparute peste noapte in te miri ce ungher al civilizatiei. Si fara de care nici reportajul de fata n-ar fi avut poate vreo noima. Pina una, alta, sloganul "Circiumile mici si dese – cheia marilor succese" ne va fi chezasie catre prosperitatea la care tinjim cu totii. (Florentin FLORESCU)