Reportaj: Lunca, locul unde filozofia primarului e afisata pe toate gardurile

In trecut comuna Lunca era cunoscuta ca o localitate prospera, cu oameni gospodari si case frumoase, cum, de regula, incep mai toate monografiile asezarilor din tara noastra, dar si basmele populare despre tara lui Rosu Imparat si alte personaje celebre. Asezata in coada iazului Dracsani, Lunca era iubita de botosaneni, ii atragea ca un magnet si la asta nu contribuia numai efluviul crapului si carasului care de-a lungul timpului a rezolvat multe afaceri, a salvat multe echipe de fotbal de la retrogradare, ci si simpla ei denumire. Cu timpul atractia aceasta s-a mai erodat, ca o consecinta a cunoscutelor versuri populare "Lunca-i lunca, iarba-i verde, ce-am iubit nu se mai vede". Parasita de fiii ei mai instariti, neglijata de autoritatile judetene, comunei acesteia nu i-a mai ramas decit sa-si duca mai departe existenta in anonimatul divizei C a nivelului de trai, singurele schimbari majore in viata localitatii fiind doar grindina si ploile mai acatarii care le injumatatesc recoltele si le infunda drumurile cu mil.
Singura bucurie majora a satenilor din Lunca din ultima vreme, dupa cum dintr-un impuls de patriotism local ne-a informat primarul Gheorghe Livadaru, este reparatia drumului care leaga localitatea de resedinta de judet. Ani de-a rindul localnicii si-au distrus pneurile ca sa vada orasul, unii chiar renuntind la masinile particulare in favoarea autobuzului, ca sa moara si capra celor de la Transport Calatori. Ani de-a rindul salutul de "Drum bun" era perceput de ei ca pe-o injuratura, ceva in genul "ba pe-a ma-tii!". Cu putin noroc in toamna aceasta i se va reda salutului respectiv adevarata lui dimensiune. Utilaje moderne ale DJDP-ului bat la portile comunei si daca cei din conducerea primariei n-ar fi avut proasta inspiratie de a face si un mic stadion local, poate ca lucrarile ar fi continuat si in zilele noastre. Cind tocmai ne pregateam si noi sa intram abrupt in documentare, vreo zece utilaje erau trase pe dreapta, in timp ce entuziastii lucratori de la drumuri bateau, nu la portile comunei, ci la cele ale terenului de fotbal. Isi luau care va sa zica elan pentru un nou salt calitativ, desi unii spun ca de fapt asa au mai reusit ei sa dribleze inca o zi de munca. Ar fi nedrept sa spunem ca toti bateau mingiuca in timpul programului de lucru. Nu, parte din ei, frumos echipati cu tricourile DJDP isi faceau incalzirea la una mica in bodega din sat, intretinindu-se cu rindunelele care-si facusera cuib deasupra lor.
Oricum primarul Livadaru este multumit de activitatea lor si abia asteapta ca ea sa se termine odata, sa mai poata bifa si el inca o activitate din programul sau electoral. In mandatul trecut n-a reusit sa le bifeze chiar pe toate si de aceea a acceptat sa fie reales pentru inca patru ani. Nu programul difera la el, ci numai partidul. Daca in prima legislatura a fost primar taranist, azi a schimbat calimera si precum soferii imprudenti a semnalizat dreapta si a facut-o la stinga. Proaspat ras si frezat, primarul Gheorghe Livadaru e un demn reprezentant al Partidului Socialist, ca o dovada ca in politica, la fel ca si in box, trebuie sa stii sa punctezi si cu stinga si cu dreapta cu aceeasi eficienta. Filosof prin vocatie si marxist prin atractia ideologica, primarele Livadaru si-a dat inca din primele zile ale noului sau mandat masura acestor calitati propunindu-le localnicilor deviza: "Omul poate zbura, poate ucide, dar omul poate si gindi. Hai sa gindim sa ne unim in asociatii pe tarlale". De aici si pina la mult mai cunoscuta "Proletari din toate tarile, uniti-va!" nu-i decit o diferenta de clasa. Filosofia primarului bate insa mult mai departe. Pina hat la portile Auschwitz-ului. Caci iata ce mai cugeta el in numele taranilor care l-au ales: "Adevarul cunoscut te face liber". Inutil sa va mai spunem ca lozinca se refera la cunoasterea fiecarui cetatean a modului de intocmire a bugetului local. V-ati prins cred ca si singuri.
Primaria din Lunca este una dintre cele mai linistite si pustii cladiri din comuna. Daca n-ar fi venit citiva romi telecomi ca s-o conecteze la Alcatel, spargind de zor cu baroasele in ziduri, nici nu ti-ai putea da seama ca-i locuita. Problemele legate de fondul funciar s-au rezolvat de mult. "In proportie de 87 la suta", cum spune primarul, pastrind si pentru el citeva procente de rezolvat in actualul mandat. "Cele 13 la suta ramase, spune el, se refera la procese intre persoane, multe dintre ele legate numai de haturi si de hotare intre tarlale". Si ca sa ne confirme acest lucru ne exemplifica un caz demn de Cartea Recordurilor. Prin anul 1992, un impatimit al pamintului din localitate, Ilie Pantiru ii cheama la cremenal pe citiva dintre vecini sub pretextul ca i-au calcat batatura cu plugul, ca nu-i ies lui la socoteala citiva ari. Rind pe rind, Constantin Alexoaie, Gheorghe Luca, Mihai Alexoaie, Costinel Galan, Constantin Heros si lista ramine in continuare deschisa au fost chemati la bara sa se justifice cum de-au indraznit ei sa-i atace proprietatea. Si procesele curgeau unul dupa altul, cind la Botosani, cind la Suceava, cind la Bucuresti la Curtea Suprema. Si de aici din nou la Botosani si tot asa mai departe ca acusi se implineste un deceniu de impliniri marete, numai dosarul lor nu-si mai gaseste sfirsitul precum pinza Penelopei. Estimp Ilie Pantiru si-a dat obstescul sfirsit fara a mai apuca sa-si vada visul cu ochi. I-au ramas insa sapte mostenitori care sa-si duca mesajul mai departe prin veacuri si prin milenii. Dar si printre piriti moartea a dat iama, sapte dintre ei insotindu-l pe piricios pe lumea cealalta. Azi in numele lor se prezinta mostenitorii in fata completului. Si uite-asa piramida impricinatilor creste precum cistigurile la jocurile de intrajutorare, cei sapte mostenitori ai lui Pantiru judecindu-se cu mai bine de patruzeci de consateni pentru o suprafata care, dupa mai bine de opt ani, abia a ajuns la trei hectare si ceva. Totusi cei in cauza vin zilnic la primarie solicitind cite un inscris care-i sa-i ajute la proces. Exasperat de situatie, primarul Livadaru a mai avut o sclipire mingiiata de aripioara geniului. El a propus Tribunalului din Botosani ca acest proces sa se desfasoare la Lunca, eventual pe stadionul proaspat inaugurat. Locul e cit se poate de adecvat, fiindca cei aproape 50 de impricinati au nevoie si de martori si atunci numarul de participanti depaseste capacitatile Tribunalului.
Dar cite prioritati nu are primarul Livadaru pentru noul mandat. Una mai originala decit precedenta. Bunaoara vrea el sa dea denumire strazilor din comuna. Si nu alandala, ci foarte constiincios justificate. "Uite, zice el, pe strada de la primarie si pina la casa parohiala pe toti cetatenii ii cheama Gheorghe. Eu am propus ca strada sa se cheme Sfintu Gheorghe". Pe o alta strada toti satenii sint buzati si am propus ca sa se cheme Strada Buzatu. In aceeasi ordine de idei originale a mai interzis localnicilor sa-si vinda porumbul in piata la straini. "Daca vreti sa-l vindeti, atunci vindeti-l tot la satenii din Lunca. E an secetos, a mai dat si grindina. Schimbati boabele intre voi, le-a recomandat el, fiindca boabele trebuie sa ramina in sat".
Mult tare s-au mai intristat taranii din Lunca atunci cind au aflat ca doua dintre cele cinci sate ale comunei nu sint cuprinse in toponimia localitatilor. O minte creata de activist a sters cu radiera de pe harta doua dintre cele mai vechi localitati de pe valea Sitnei, Biznoasa si Stanesti, alipindu-le altora si rebotezindu-le Lunca 2 si Zlatunoaia 2, ca pe fotbalisti. Din Biznoasa se trage insa si cunoscutul savant Andrei Popovici Biznosanu, are si casa memoriala acolo. In acelasi context mai ramine ca si Academia sa-i schimbe numele dupa noua titulatura a localitatii de bastina ca se ne convingem cu totii ca de la sublim la ridicol nu-i decit un pas.
Caminul cultural din comuna, mare cit un amfiteatru roman, pare a avea aceeasi vechime. N-a implinit insa decit 20 de anisori insa de cind a fost el construit nu s-a gasit nimeni sa-l intretina. Directorii care l-au administrat si inca il mai administreaza n-au avut altceva in grija decit sa-si ia leafa si ce li se mai cuvine cind il inchiriaza pentru nunti, botezuri si cumatrii. "I-am trimis si ministrului o scrisoare in acest sens, ni s-a destainuit primarul Livadaru. I-am pus in plic si fotografia caminului si l-am rugat sa ne sprijine pentru renovarea lui. Stiti ce mi-a raspuns? Domnu’ primar, dumneavoastra imi trimiteti vederi din Roma Antica? Si cu asta s-a incheiat corespondenta noastra."
Cite n-ar rezolva primarul Ghoerghe Livadaru impreuna cu noul sau vice Ilie Popescu in acest nou mandat. Plamadit parca din acelasi aluat, vicele il secondeaza cu succes pe primar in materie de originalitate si stil. Prin urmare si el a fost de acord sa se infiinteze o subprimarie la Zlatunoaia, ca sa nu se mai deplaseze taranii de acolo pina la Lunca si el a fost de acord cu ideea unui purtaror de cuvint al primariei, cu existenta in statutul de functiuni a tobosarului satului, care sa bata darabana si sa strige cit il tin plaminii "Gheorghe a lui cutare este chemat la oaste". Pe tobosar il cheama Ioan Gliga si este una dintre personalitatile satului. Alaturi de Gheorghe Muscalic, frizerul, care are atita activitate ca abia mai reuseste sa-si impace clientii lucrind mai mult la domiciliu. Ca stie lumea unde-l poate gasi, nu de mult a pus un afis la Primarie in care scria: "Luni, marti si miercuri tund jos (adica la Lunca, Stroiesti si Biznoasa), vineri si simbata tund sus, la Zlatunoaia".
Vicele Popescu insa mai are o problema pe suflet fiindca pentru rezolvarea ei a si candidat el din partea PDSR-ului. Podurile din sat. Fara ele activitatea localitatii este practic paralizata. De ani buni se tot investeste in ele dar parca lucratorii ar fi facut ucenicia cu Mesterul Manole. Ce construiesc ziua se darima noapte. Acu doi ani podul catre Stroiesti a fost in sfirsit dat in folosinta. Bucurie mare, chefuri, discursuri, etc. S-a stricat si o sticla de sampanie de piciorul lui si tot degeaba. Cum a venit apa l-a si luat, vorba cintecului. Ca doar n-o sa credem acuma ca de la sticla de sampanie i s-a tras, c-o fi fost mai rezistenta decit podul. Cu atit mai mult cu cit altul, in satul Biznoasa nici n-a mai asteptat intilnirea cu sampania si s-a si dus pe apa Sitnei. Ambele sint in garantie, dar ce folos, ca oamenii tot prin vad vor trebui sa-si cate drum de acum incolo. Noroc ca spre Botosani n-a fost nici un pod construit de bravii lucratori de la CFR Suceava, care si-au adjudecat podurile de la Lunca. Altminteri n-ati mai fi putut citi reportajul de fata. (Florentin FLORESCU)