Vinatoare de oameni pe malul iazului Manastireni

vineri, 15 septembrie 2000, 23:00
4 MIN
 Vinatoare de oameni pe malul iazului Manastireni

Ceea ce va vom relata in rindurile de mai jos nu este un scenariu desprins dintr-un film de actiune american cu Rambo, ci o intimplare reala care s-a petrecut la sfirsitul acestei saptamini la 30 de kilometri de Botosani. Joi, in jurul orei 11, patru vinatori s-au deplasat pe malul iazului Manastireni cu gindul sa vineze rate salbatice. Suparati ca ratele s-au incapatinat sa nu intre in catarea armelor cei patru vinatori si-au zis sa nu plece cu tolbele goale de pe iaz, asa ca au inceput sa traga in cirdurile de giste domestice care se balaceau in apa iazului. Unul dintre cei patru vinatori a reusit sa doboare trei giste dar ghinionul lui a fost ca stapinul iazului si al gistelor, Teofil Neculce, se afla in apropiere. Vazind ca gistele ii sint impuscate, Neculce s-a indreptat spre el si l-a rugat in mod civilizat sa nu-si mai descarce arma in bietele pasari.
"M-am apropiat de tipul care tragea in gistele mele cu gindul sa-l temperez si sa-i explic ca pasarile nu sint tocmai tinta pe care o cauta si ca trebuie sa ma despagubeasca pentru gistele pe care le omorise. Iritat de prezenta mea si poate de faptul ca l-am prins asupra faptului a indreptat arma spre mine si a inceput sa traga sustinut foc dupa foc. Nu-mi venea a crede ca se intimpla asa ceva si m-am aruncat la pamint pentru a evita tirul de alice. Vinatorul continua sa traga in mine si mai multe dintre alice m-au nimerit in plin. Parca am intrat intr-un cazan cu apa clocotita. Pentru ca se indrepta injurind spre mine tragind in continuare am luat-o la fuga si am sarit intr-o gluga de porumb", ne-a relatat Neculce.
Deoarece intre timp vinatorul si-a dat seama de fapta care a comis-o cu premeditare si sesizind ca Neculce ar putea lua numerele autovehiculului, a abondonat "prada" si a plecat spre malul iazului unde ramasesera o barca confectionata artizanal, doua visle si o cadita in care probabil ar fi trebuit sa depoziteze ratele salbatice. Pentru ca timpul era foarte scurt si cei patru vinatori nu au reusit sa fuga si sa care in acelasi timp obiectele la masina, le-au abandonat in drum spre vehicul. Au demarat in tromba si au disparut fara urma fara a se mai interesa daca omul asupra caruia s-a tras mai traieste. Ametit si speriat de moarte, Neculce s-a deplasat la postul de politie Unteni unde a depus plingere. A fost alertata si Politia Botosani a carei reprezentanti au descins imediat la locul in care a avut loc incidentul. Politistii au fost insotiti si de primarul comunei Unteni Mihai Costin, care ne-a declarat: "Politistii au gasit la fata locului camera de masina pe care vinatorii au folosit-o in loc de barca, doua visle si o cadita de genul acelora in care se imbaiaza nou-nascutii. Cei care au tras asupra lui Neculce au fost niste oameni foarte bine pregatiti deoarece nu s-au gasit la fata locului tuburi de cartuse. Politistii au fotografiat, au prelevat probe de la urmele autovehiculului cu care s-au deplasat persoanele pe malul iazului dar nu stiu nimic despre concluziile pe care le-au tras. Stiu ca acum vreo doi ani pe malul iazului Manastireni a mai avut loc un accident de acest gen cind o fetita a fost impuscata in picior de un vinator".
Teofil Neculce a fost internat joi la Spitalul Judetean unde i-au fost extrase alicele, dupa interventia chirurgicala solicitind externarea. Avind in vedere gravitatea fara precedent a situatiei si faptul ca asupra unui om s-au tras focuri de arma cu premeditare ancheta politiei ar fi trebuit sa fie una cit se poate de rapida insa lucrurile nu stau tocmai asa. Intrebati cine a fost persoana care a incercat sa-l ucida pe Neculce, politistii au spus ca nu se stie deocamdata nimic ancheta fiind in curs de desfasurare. Politistii au spus ca s-ar putea ca faptasul sa fie din alta localitate, invecinata cu municipiul Botosani. Teofil Neculce a primit opt zile de ingrijiri medicale si la cererea lui expresa a parasit spitalul in cursul zilei de ieri si intentioneaza sa actioneze imediat in judecata persoana care a tras asupra lui cu arma. "Conform legislatiei in vigoare "pistolarul" va fi acuzat de tentativa de omor, vatamare corporala pe baza certificatului medico-legal pe care l-a obtinut Neculce, uz nelegal de arma, deoarece a tras cu arma de vinatoarea asupra unui om si va fi exclus pentru totdeauna din rindurile membrilor tuturor asociatiilor de vinatori legal constituite", a declarat Vasile Dabija directorul Asociatiei Judetene a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi Botosani. Oricum asupra acestui lucru se va pronunta mai exact instanta de judecata care va cerceta cazul. Surse din cadrul Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani au declarat ieri ca cercetarile au fost extinse asupra a doua persoane din localitatea Vladeni suspectate a fi autorii tentativei de omor. (Dragos VIZITEU, Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii