Familii bune distruse de alcool

"Alcoolul este un drog murdar. Iti da senzatia ca ai totul sub control, dar nu e deloc asa", spune dr. Ovidiu Alexinschi. O data pe saptamina, psihiatrul de la Spitalul Socola organizeaza sedintele de terapie cu cei care incearca sa-si recapete controlul asupra propriei lor vieti distruse de acest drog murdar, poate cel mai pervers dintre toate. E prezent in fiecare casa si se insinueaza aparent inofensiv, dar pindindu-si de fapt urmatoarea victima cu o agilitate uimitoare. Iar victimele alcoolului nu se aleg nici dupa virsta si nici dupa bogatie sau numarul diplomelor, ci doar dupa slabiciunea omeneasca. Dependenta se instaleaza treptat si in multe forme, de la cei care beau pina uita de ei pina la cei care isi controleaza aparent viciul, dar, de fapt, nu pot incepe ziua si nici nu o pot incheia pina nu-si iau doza de licoare. Iata de ce alcoolismul este un fenomen foarte dificil de controlat si de masurat si iata de ce nu se stie citi oameni au cazut prada acestui drog murdar la Iasi sau in Romania. Singurele statistici indica faptul ca Moldova este o regiune unde consumul de alcool este cel mai ridicat din tara. De asemenea, un studiu din 2003 arata o crestere alarmanta a consumului de alcool la tineri: 88% au baut macar o data in viata. Despre efectele devastatoare ale alcoolului aflam insa in fiecare zi. La Spitalul "Sf. Spiridon", de exemplu, in fiecare zi au ajuns cel putin doi pacienti cu afectiuni cauzate de alcool, in total 400 de la inceputul anului. La Spitalul de Urgente – anul 2007 inregistreaza deja 100 de oameni in coma etilica. Cifrele sint seci, dar in spatele fiecarui caz se ascunde tragedia unei vieti inecate de alcool si suferintele celor apropiati.

Majoritatea nu constientizeaza ca au o problema

Povestile celor care vin la sedintele Asociatiei Cluburilor Alcoolicilor in Recuperare (ACAR) nu sint toate cu final fericit. Unii reusesc, altii s-au dovedit mai slabi, altii nu au gasit, poate, linga ei un umar pe care sa se sprijine in anii grei de recuperare. Un lucru e clar: pacostea bauturii e boala grea. Pacostea si speranta de a scapa de ea – iata ce-i uneste pe pacientii sedintelor patronate de dr. Alexinschi, in rest oameni foarte diferiti, caci, asa cum spune si medicul psihiatru Radu Andrei, "alcoolul nu alege", ci, "indiferent daca ai primit o educatie superioara sau esti un simplu muncitor, bautura te poate distruge. Cea mai mare problema e ca majoritatea celor care beau nu constientizeaza ca au o problema", completeaza el. Prin urmare, majoritatea celor care vin la dezalcoolizare nu o fac pur si simplu dintr-un imbold interior. Cel mai adesea vin impinsi de la spate de neveste sau vin dupa ce se imbolnavesc, din frica de moarte. Si iata-i acum in camera mica a spitalului, sezind pe scaunele ce formeaza un cerc, incurajati de doctorul Alexinschi sa vorbeasca despre betie – pentru unii, poate partea cea mai rusinoasa din viata lor. Caci betia inseamna sa nu mai stii de tine, sa fii cules din santuri, sa-ti bati nevasta si sa-ti bagi in sperieti copiii. Inseamna sa fii aratat cu degetul la munca, amenintat cu concedierea, tinta ironiei colegilor si a privirilor dispretuitoare. Pentru unii inseamna sa nu poata rezista pacatului de a cheltui ultimii bani din casa pe o sticla de votca.

Om de afaceri ajuns in pragul falimentului

De toate acestea se scapa greu si niciodata nu poti spune, de fapt, ca ai scapat pentru totdeauna, ca nu mai esti vulnerabil. Marian, un om de afaceri de 30 de ani din Iasi, nu mai bea de doi ani, dar inca mai viseaza ca bea, iar uneori, cind se trezeste dimineata, simte in gura gustul intepator de votca. Nu mai stie cum a ajuns alcoolic. Dar isi aminteste cum se trezea zilnic la ora sase si, sub pretextul ca scoate catelul la plimbare, se aseza in fata barului pentru a fi sigur ca e primul client. Nu consuma decit votca, sa nu miroase si sa-l simta sotia. Ajunsese chiar la cinci-sase sute de grame pe zi. Si, azi cinci sute, miine tot asa, firma pe care o detinea a inceput sa mearga in pierdere, angajatii si-au pierdut orice urma de respect, iar sotia a inceput sa traiasca iadul. Pus fata in fata cu posibilitatea de a o pierde si pe ea, Marian a inceput sa vina la intilnirile ACAR. Si acum ii e pofta sa bea. "E mai greu in perioada sarbatorilor, cind toata lumea petrece", spune el. Dar, cind il chinuie setea de votca, se gindeste ca de cind s-a lasat de baut a reusit sa-si repuna firma pe picioare si sa cistige increderea si respectul celorlalti. Se gindeste la sotia lui, care l-a sustinut si l-a urmat saptamina de saptamina la sedintele de terapie, si la fetita lor, pe care nu vrea sa o dezamageasca.

"Nu m-am nascut alcoolic"

Practic, a merge la dezalcoolizare e ca si cum ai invata din nou mersul in picioare. Iar pentru cei care au baut o viata intreaga, cum e Mihai, un zidar de 50 de ani, lasatul de baut e poate si mai greu decit atit. Ar fi fost, probabil, si azi betiv daca in urma cu trei ani nu ar fi ajuns in delir din cauza bauturii. Atunci a hotarit sa se lase. A aflat de intilnirile ACAR si a inceput sa participe la ele. "Se fac aproape trei ani de cind nu mai beau", spune cu mindrie Mihai. Si totusi, tot timpul cit povesteste nu-si ridica ochii din pamint. La fel ca si la ceilalti, sentimentul care inca il doboara este cel de rusine. Barbatul povesteste cum a ajuns omul care este azi. "Nu m-am nascut alcoolic. Am inceput sa beau cite putin in fiecare zi, azi un pic, miine un pic. Aveam impresia ca e bine asa. Mi-am dat seama tirziu ca am o problema", a marturisit el. Ajunsese sa bea chiar si cite patru-cinci litri de vin pe zi. Familia nu mai reusea sa se inteleaga cu el deloc, iar copiii nu mai stiau cum arata tatal lor treaz. Memoria a inceput sa nu-l mai ajute, iar la munca era din ce in ce mai delasator. Intr-un final, a ajuns pe patul spitalului. "Pacientul a fost racit si a luat antibiotice, dar in tot acest timp nu a incetat sa bea. Combinatia dintre medicamente si alcool i-a provocat delirium tremens. Vedea diavoli, sobolani, nu putea dormi noaptea, se trezea tipind, speriindu-i pe ceilalti", spune dr. Ovidiu Alexinschi.

Medic ucis de alcool

Dar nu toate povestile de la dezalcoolizare sint cu "happy-end". Unul dintre fostii participanti la aceste intilniri a fost chiar un medic. Avea 32 de ani si nici nu mai tinea minte cind s-a apucat de baut. A incercat sa se lase, venea la sedintele de terapie, fara sa renunte insa si la alcool. "Isi lua alcool pe ascuns, sa nu-l vada nimeni. Nu a rezistat",, si-a amintit dr. Alexinschi. Pina la urma, alcoolul a fost cel care a avut ultimul cuvint: tinarul medic a murit acum citiva ani in coma alcoolica. Intilnirile ACAR au succes in mare parte pentru ca la ele participa si membrii familiei. Dintre cei care participa la intilnirile ACAR pe termen lung, aproximativ 65% au reusit sa renunte definitiv la alcool. Medicii cred ca lucrul cel mai important in procesul de reabilitare este motivatia. Pacientul va lupta cu viciul sau doar daca are pentru ce sa lupte. ACAR functioneaza de aproximativ trei ani. In cadrul ei s-a infiintat in urma cu un an si jumatate si un Centru de Recuperare Post-Cura cu sase paturi. Aici pot sta cei care sint in stare mai grava si au nevoie de o atentie deosebita. Un medic si doua asistente se ocupa de reintegrarea in societate a alcoolicului. "Totul se bazeaza pe o comunicare buna medic-pacient. Alcoolismul e un comportament invatat, deci se poate dezvata. La centru se fac si ore de educatie sanitara cu privire la efectele nocive ale alcoolului, se prezinta filme pe aceeasi tema", a precizat dr. Alexinschi. Eforturile ii au insa in vedere pe cei care se decid sa renunte la viciu, iar ei sint extrem de putini. O evaluare a alcoolismului e imposibila. "Nu putem sti sigur cit se consuma pentru ca, de foarte multe ori, oamenii beau din propria productie, fara a putea fi inregistrati. Insa un lucru e sigur, numarul celor care consuma alcool e din ce in ce mai mare, iar virsta de debut a scazut chiar sub 14 ani", a declarat Irina Hazincop, specialist in educatie la Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog.

Un fost primar sta de zece ani la dezalcoolizare

Daca nu cadea prada bauturii, ar fi fost un cercetator in pragul pensiei. S-ar fi putut mindri in fata nepotilor cu trecutul sau glorios de pe vremea comunistilor, cind era primarul unui orasel din judet. Soarta a facut insa ca fostul activist sa-si duca batrinetile singur, la Spitalul Socola, unde implineste aproape trei "mandate". Dupa zece ani, e deja de-al casei. A venit adus de nevasta, in urma unei depresii care se instalase tot pe fondul consumului de alcool. Vazindu-se fara el, familia a rasuflat usurata si l-a abandonat in spital. Este doar unul dintre cei care si-au pierdut, probabil pentru totdeauna, demnitatea in aburii alcoolului.

Cindva era de temut

"Ce-am fost si ce-am ajuns…", spune melancolic pacientul care de zece ani considera Spitalul Socola drept "acasa". Chiar daca memoria nu-l mai ajuta atit de mult, fostul primar isi mai aduce aminte de zilele cind era respectat si temut de cei din jur. Barbatul e mindru de ceea ce a realizat in viata, chiar daca acum nimeni nu pare a mai tine cont de asta. In perioada comunista, a fost secretar de comitet judetean la UTC, prim-secretar de raion, cercetator la Institutul de fibre sintetice si primar al unui orasel din Iasi timp de cinci ani. Functiile importante pe care le-a detinut nu l-au ajutat insa sa mentina un stil de viata echilibrat. Cindva, pe parcursul anilor, nici el nu mai stie exact momentul, fostul primar a inceput sa alunece la vale. Alcoolul a fost principala cauza. Acum, dupa atitia ani, barbatul da vina pe cei din jur. "Eram un om important si toata lumea vroia sa se puna bine cu mine. Astfel ca, oriunde ma duceam, eram servit cu cite ceva. Cafea nu prea se putea gasi pe vremea aia, dar bautura nu lipsea niciodata", a declarat el. La inceput, alcoolul nu a reprezentat o necesitate, primarul de atunci vazind in asta doar "un protocol de serviciu". "Eram un om cu multe functii, nu trebuia sa dau socoteala nimanui si nimeni nu ma controla. Puteam face absolut tot ce vroiam", isi aminteste el nostalgic. Insa ceea ce la inceput era doar un mod de a socializa cu subordonatii a devenit cu timpul o obisnuinta.

"Duc gunoiul sau mai cumpar cite ceva pentru medici"

Revolutia din 1989 a adus o schimbare majora si in viata lui. Daca pina atunci primea bautura gratis de la subordonati, acum era nevoit sa o cumpere. Functiile au disparut si cu ele "au plecat" si toate privilegiile de care se tot bucurase. Oamenii din jur si-au schimbat complet atitudinea, din "tovarase prim-secretar" a ajuns un nimeni. Incet-incet, viata lui a luat-o pe o panta descendenta. Relatiile din cadrul familiei au devenit din ce in ce mai tensionate, iar sotia si cei doi copii au inceput sa vada ca cel care trebuia sa fie capul familiei se afunda din ce in ce mai mult in bautura. Certurile cu sotia au devenit permanente: cel care aducea de toate acasa cheltuia acum agoniseala familiei. Nimeni nu se mai putea intelege cu el.
Prin ’97-’98, pe fond de betie si de inadaptare la post-comunism, a facut o depresie, iar familia a fost mai mult decit bucuroasa sa-l aduca la spital. Si, de atunci, nu a mai plecat. "Mai ajut si eu cum pot pe aici, duc gunoiul sau mai cumpar cite ceva de la magazin pentru medici", incearca el sa se faca util. Vizite primeste foarte rar, doar copiii, o fata de 26 de ani si un baiat de 30 de ani, mai trec pe la el uneori. Medicii spun ca-si da aproape toata pensia copiilor, pentru el pastrind doar foarte putin. In cei aproape zece ani pe care i-a petrecut in spital, sotia nu l-a vizitat.

"Se indreapta cu pasi repezi spre dementa alcoolica"

Chiar daca acum s-a obisnuit cu situatia, barbatul de 61 de ani inca se gindeste cu speranta ca intr-o buna zi s-ar putea intoarce acasa. Insa viciul de care sufera nu a disparut complet si familia refuza sa-l primeasca. "Mi-au zis ca acum nu este loc acasa. Fetita mea s-a casatorit si sta cu tot cu sotia mea. Poate intr-o zi am sa ma intorc", spune soptind, cu ochii in pamint. Stie insa ca sansele de a fi reprimit in familie sint foarte mici, mai ales ca inca nu poate renunta la bautura. "Am baut aproape 25 de ani. E greu sa te lasi dupa o perioada atit de lunga. E ca un drog. Chiar si acum, cind iau pensia, ma mai opresc intr-un bar si mai iau cite doua-trei sute de grame de tarie", a marturisit el. Fostul primar spune ca nu a fost niciodata un betiv violent, dar recunoaste ca familia sa a avut mult de suferit de pe urma viciului sau: "Nu eram omul care sa stea asezat la masa si sa bea continuu. Dar la fiecare doua-trei ore mai luam cite ceva. Altfel nu puteam". Medicii cred ca are putine sanse sa-si revina complet vreodata. "Un pacient din acest spital este considerat vindecat atunci cind se poate intoarce in societate. Deocamdata, acest pacient nu are capacitatea de a se reintegra intr-o lume care cindva l-a alungat. Diagnosticul lui este tulburare afectiva organica, insa activitatea lui cerebrala se deterioreaza constant. Se indreapta cu pasi repezi spre dementa alcoolica", a declarat dr. Radu Andrei. El recunoaste totusi ca pacientul nici nu s-ar putea vindeca, nemaiavind o motivatie serioasa: "Familia nu-l mai vrea, loc de munca nu-si mai poate gasi. Practic, pe el nu-l asteapta nimeni si nimic afara. Nu mai are pentru ce lupta".

Publicitate și alte recomandări video