Focare de rubeola in scoli

joi, 30 ianuarie 2003, 00:00
2 MIN
 Focare de rubeola in scoli

Directia de Sanatate Publica a declarat ca incidenta crescuta a acestei boli arata debutul unei epidemii de rubeola. In ultimul semestru al anului trecut, peste 400 de persoane au suferit de aceasta boala, iar in urmatoarele zile medicii se asteapta la o crestere a numarului de pacienti cu rubeola.
Parintii ai caror copii sufera de rubeola sint sfatuiti sa nu-i mai trimita pe acestia la scoala pentru a evita contaminarea colegilor de clasa si chiar a profesorilor. Singurul lucru pe care il pot face cadrele didactice pentru a evita inmultirea cazurilor de rubeola este sa urmareasca foarte atent evolutia starii de sanatate a elevilor si sa aeriseasca periodic salile de curs in care s-au semnalat cazuri de rubeola.
Femeile insarcinate, in pericol
Gravidele care sufera in primele luni de sarcina de rubeola pun in pericol viata nou nascutului. Medicii sustin ca, in aceste conditii, femeile trebuie sa-si intrerupa sarcina pentru ca exista sanse mari ca micutul sa se nasca cu malformatii. Deocamdata in evidenta Directiei de Sanatate Publica nu s-au inregistrat cazuri de femei insarcinate bolnave de rubeola. O singura gravida care a intrat in contact cu o persoana care suferea de rubeola s-a prezentat pentru testarea anticorpilor. In urma acestor analize medicii stabilesc daca sarcina trebuie sau nu intrerupta.
Prezenta la medic a oricarei eruptii febrile este obligatorie datorita confuziei ce se poate face cu alte boli eruptive, cum ar fi rujeola sau scarlatina, pentru care medicatia specifica este esentiala.
Izolarea bolnavului este obligatorie
Rubeola este o viroza care nu beneficiaza de tratament specific. Pentru vindecare se administreaza doar antitermice si antiiflamatorii. Calea de transmitere fiind aerogena, rubeola este greu de stapinit intr-o colectivitate. Singurele masuri de prevenire sint izolarea bolnavului, aerisirea frecventa a incaperilor si igienizarea corecta a spatiilor. Odihna, alimentatia bogata caloric si in vitamine, in special in vitamina C, cresc rezistenta generala a organismului favorizind vindecarea. Forme mai severe cu complicatii pot apare la adulti. Ultima epidemie de rubeola s-a inregistrat in judetul Vrancea in anul 1995, cind s-au raportat 1458 de cazuri, cele mai multe semnalate in primele doua semestre ale anului. (Anca GIRNEATA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii