Negot cu inocenta

Incet, dar sigur, in jurul muncii in strainatate se dezvolta o adevarata industrie. De pe urma celor care pleaca sa-si caute norocul prin toate colturile lumii au inceput sa traga foloase si unii pentru care acest lucru este imposibil. Si la o adica, de ce nu, atita timp cit se gasesc amatori suficient de creduli (sau disperati de saracie), sa-si lase copiii pe mina necunoscutilor, indiferent ca-i vorba despre o perioada de citeva luni, ori de ani. Un simplu anunt la mica publicitate iti poate deschide, daca te tine punga, perspectiva cistigului peste granitele tarii. Si unde mai pui ca pina la lecturarea respectivelor rinduri, nici ca puteai visa la asa ceva, bine-nteles din cauza copiilor proprii si personali, "lipiti" de tine ca marca de scrisoare. "Ingrijesc copii cu parinti plecati in strainatate" sau "Ofer ingrijire in cele mai bune conditii pentru copii cu parinti plecati in strainatate", sint doar doua exemple de anunturi care-ti promit ca-ti ridica toate grijile de pe cap si te lasa s-o-ntinzi liber spre pomul laudat.
Dupa ce citesti anuntul de citeva ori fara sa-ti vina sa crezi ca a dat asa un noroc peste tine, poti incepe negocierea printr-un simplu telefon. Reporterii cotidianului nostru au incercat "marea cu degetul" si iata ce-a iesit…
"100 de dolari lunar si bani de buzunar"…
…a cerut, dupa o indelunga si amabila prezentare a conditiilor oferite, una dintre semnatarele anunturilor cu pricina. "Locuim la casa, cu WC si baie inauntru, avem gradina, sintem pensionari si ne putem ocupa toata ziua de copil", veneau asigurarile catre reporterita noastra, deghizata ad-hoc in mama grijulie. "Stiti, eu as vrea sa plec pentru un an, nu am putut pina acum din cauza copilului si ne trebuie bani. Sotul meu e plecat deja si nu avem pe nimeni la care sa-l putem lasa", a plusat ziarista, iar raspunsul n-a intirziat sa apara. "Dar va rog sa veniti sa vedeti cum stam si va asigur ca puteti pleca fara grija. Doar am crescut si noi doi copii care acum sint la casele lor. E foarte greu cu banii in ziua de azi, doar din cauza asta incercam si sa cistigam ceva in plus pe linga pensii ca stiti cum sint si pensiile astea. Am fost cadru didactic, pot sa ma ocup foarte bine de copil, mai ales ca e numai in clasa a treia. Veniti, vedeti si daca va convine il puteti lasa si cinci ani, nu numai unul", a spus vocea de la capatul firului, care s-a aratat dispusa sa ingrijeasca chiar si doi copii, bineinteles, cu pretul aferent.
Nu acelasi lucru a reiesit din urmatoarea convorbire telefonica cu o alta persoana care oferea servicii similare "din dragoste pentru copii, dar si din cauza lipsei de bani". Ingrijirea a doi frati, unul de gradinita si altul in clasa intii, s-a dovedit prea mult pentru femeie, chit ca locuieste intr-un apartament cu patru camere si loc ar fi avut. "Nu pot sa iau doi copii pentru ca mai cresc si un nepotel. Dac-ar fi un copil, pot sa va spun ca ar avea camera lui cu birou, cu biblioteca, toate conditiile. Pretul nu pot sa vi-l spun, dar ne intelegem noi daca va hotariti si veniti aici", s-a aratat dispusa la negocieri respectiva, spunind ca a mai ingrijit in urma cu doi ani o fetita si nu stie cum au mai evoluat preturile de atunci. In schimb, cind i s-a propus sa ingrijeasca o copila de 14 ani, proaspat intrata la colegiu, femeia a batut in retragere. "Nu pot, e o virsta dificila, e deja domnisoara si se pot ivi probleme. Imi este teama, e responsabilitate prea mare. Una e sa ingrijesti un copil pina in sase ani si alta un elev de liceu", a spus pe nerasuflate, venind chiar si cu indicatii. "La virsta asta sint pericole foarte multe, e perioada critica si mai bine ar fi sa nu plecati de linga ea, ca nu se stie", au sunat sfaturile sale, de altfel justificate.
"Te invit sa discutam realitatea"…
…s-a auzit categoric la capatul firului unui alt telefon. Destul de suspicioasa pentru inceput, o alta femeie care se oferea sa fie mama de ocazie a luat urgent reporterita noastra la intrebari. "Cum te cheama? Stie sotul ce vrei sa faci? Chiar n-ai pe nimeni, nici o ruda sa-ti ingrijeasca copilul?", s-a aratat deosebit de curioasa respectiva. Temerile i s-au risipit doar in momentul in care i-au fost date asigurari ca totul se face cu stirea capului familiei, plecat deja la munca in Italia. "Pai atunci, uite ce-i. Te invit sa discutam realitatea la mine acasa, sa discutam cum stau lucrurile si neaparat sa te pui de acord cu sotul. Cer 150 de dolari pe luna si bani pentru hrana copilului. Dar am conditii exceptionale de ingrijire, ai sa vezi", a spus, ferma pe pozitie femeia, precizind ca n-are nici un fel de "probleme cu partea barbateasca", sotul fiind decedat. Ce sa mai spui cind, vorba aceea, in descrierea conditiilor "exceptionale" n-a fost uitata nici macar mocheta rosie din fata usii, basca "locul deosebit" de laudat, in care este situat apartamentul… Pentru ingrijirea unei fetite de cinci anisori, care a facut obiectul negocierii, semnatara anuntului nu vedea sa existe nici o problema, drept urmare am fost invitati sa batem palma cit mai curind.
Mintea romanului cea de pe urma
Femeile care s-au oferit public sa devina mame ocazionale nu au mai facut asa ceva, dar cu toate astea, considera ca au experienta necesara pentru asumarea unei asemenea responsabilitati, numai datorita faptului ca si-au crescut propriii copii. Nu negam. Dar totusi… E destul de greu sa pleci si sa-ti lasi copiii la rude, daramite in grija promisa a unor oameni, cunoscuti doar prin intermediul micii publicitati! Teoretic, totul este posibil. Insa practic, ce fel de parinte ar putea negocia siguranta si anii din viata propriului copil, pentru iluzia averii cistigate prin strainataturi?! Sa zicem ca odata batuta palma, totul ar merge struna, ca mama sau tatal respectiv ar reusi sa verse in bugetul parintelui ocazional, lunar, cei aproximativ 200-250 de dolari pretinsi. Ce se va intimpla insa cu copilul daca nu va fi asa? Sau cum va evolua viata lui dupa un posibil abuz la care ar putea, Doamne fereste, sa fie supus in tot acest timp? Saracia in care se afunda tot mai multi romani ar putea fi, cit de cit, o justificare pentru un astfel de gest. Dar exista oare pe lume destula avere care sa compenseze si sa justifice anii pierduti de un parinte din viata propriului sau copil…? (Laura BREANA)