Revolutionarii uitati

Pe 22 decembrie 1989, Focsaniul se declara oras liber de sub dictatura comunista. Miile de vrincenii care se aflau atunci pe strazi isi aduc aminte de euforia si entuziasmul pe care l-au trait. Revolutionarii spun ca ar fi fost in stare, fara nici o arma in mana, sa infrunte orice armata, iar faptul ca si-ar fi pierdut viata era doar un mic detaliu. Acum, dupa 14 ani, spun ca le-a ramas doar bucuria cuceririi libertatii, atit de fragila acum. Restul: vise, iluzii. „Se pare ca si acum mai avem nevoie de o revolutie si de morti pentru a o pastra neatinsa. Am luptat pentru o falsa libertate”, ne-au spus cei care au condus judetul in acele momente tulburi.
Reporterii „Ziarului de Vrancea” i-au cautat pe actorii principali ai revolutiei din Focsani. Pe cei care au semnat pe 22 decembrie Proclamatia Comitetului Judetean de Salvare Nationala.
Multi dintre cei care au fost in „prima linie” nu mai vor sa vorbeasca despre ceea ce s-a intimplat, din diferite motive. Fostii revolutionari afirma ca, la atita timp dupa evenimente, realizeaza ca toate sacrificiile facute nu au meritat, ca libertatea pentru care s-au luptat nu se simte. Chiar daca au trecut 14 ani, vrincenii simpli isi amintesc de jertfa prin care si-au cistigat libertatea. Insa pentru multi tineri de acum, ceea ce s-a intimplat atunci nu mai are nici un sens. Sint zile ca si altele. O mina de oameni incearca sau nu mai pot sa uite. Sint priviti ca niste ciudati. Cei care au fost in miezul evenimentelor par cuprinsi de resemnare. Revolutia a ramas undeva in urma. E istorie. O istorie nerezolvata. Pentru ca nici dupa 14 ani nu se stie exact ce s-a intimplat cu adevarat in birourile armatei, militiei si securitatii. E o neliniste care se repeta in fiecare an inaintea Craciunului. (Camelia MARIN)
Istoria Revolutiei la Focsani
Potrivit celor care au fost acolo, zilele fierbinti la Focsani avusesera si precedente. In Focsani a fost o singura razmerita la ISEH, in timpul conferintei judetene PCR, din octombrie 1989. Dupa conferinta, in aceeasi perioada, profesoara Virginia Paraschiv a spart un geam cu bolovanul, la Palatul Administrativ. Primul semnal al inceperii Revolutiei si la Focsani a fost oprirea, de catre autoritatile comuniste, a concertului „Galele muzicii rock”, din 17 decembrie, aflat la a cincea editie, unde concertau vedetele timpului. S-au primit „indicatii” de la judet, prezentatorul Doru Dumitrescu a anuntat sfirsitul inainte de recitalul lui Cotabita. Singurele discutii despre Revolutie aveau loc in barul Casei de Cultura, intre Liviu Ioan Stoiciu si unii scriitori urmariti de Securitate. In noaptea de 21 decembrie, au fost sparte geamurile la Casa Cartii si la libraria din Sud, cind ieseau muncitorii de la Confectia. In 22 decembrie, dimineata, cintaretul Puiu Siru, impreuna cu opt tineri, a scos pe terasa Casei de Cultura, aparatura de sunet, pregatita de cu seara. Li s-au alaturat trei focsaneni: Corina Dodoiu, Ioan Ioanovici si Emil Lamosanu, acum plecat din tara. Inainte de asta, s-a scris „Jos Ceausescu”, pe blocul de pe strada Garii, de Budisteanu Toader, zis Bahnet. Primii revolutionari s-au mutat in balconul Ateneului Popular. S-a recitat la microfon, de catre actrita Paula Grosu, poezia „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”. La putin timp dupa aceea, un capitan de militie a asigurat populatia, de la balconul Ateneului, ca nu se va trage. Acolo s-a constituit prima celula de revolutie. Coloana oamenilor din cartierul Sud, puhoi, a venit in Piata Unirii, dupa ora prinzului. Ioan Liviu Stoiciu a vorbit si el oamenilor. Fostul capitan de militie Constantin Serbanica a pactizat cu revolutionarii si a asigurat populatia ca militia nu va trage in manifestanti. Peste drum, in cladirea administratiei, oamenii dadeau foc la «cartile rosii comuniste». Prim-secretarul Niculina Moraru a fugit prin spate, pe la bufetul PCR, cu o masina. Ulterior, casa acesteia a fost devastata de multimea furioasa. La etajul 2, era montata o mitraliera, cu banda de cartuse, in camera 51, pe geam. Dupa prinz, revolutionarilor li s-a alaturat capitanul Stelian Ferariu cu o unitate de peste 700 de militari, dintre care si militari in termen. Ulterior, in jurul orei 19.00, a sosit si conducerea unitatii 01470, in Piata Unirii. In jurul orei 16.30, s-a constituit primul grup de revolutionari, care a plecat catre Militie. In noaptea de 22, lumea a stat in Piata toata noaptea. In 23 decembrie, in mai multe zone ale orasului s-a tras, la vechea Posta, in cartierul Sud, pe soseaua de centura. In aceeasi zi, toti sefii institutiilor si ai intreprinderilor au fost chemati la Palatul Administrativ, unde soarta lor a fost incerta pentru un timp, deoarece revolutionarii i-au amenintat cu automatele. Ulterior, acestia au fost trimisi sa reorganizeze productia si sa instituie paza obiectivelor pe care le conduceau. Dupa data de 24 decembrie, oamenii au inceput sa plece pe la casele lor.
Interesant este faptul ca pe timpul crizei, revolutionarii au dormit si au mincat in fostul sediu al PCR. Acestia isi spalau ciorapii la chiuvete si le uscau pe „caloriferele PCR”, insa nu paraseau sediul. Oamenii au tot roit in Piata Unirii, pina la Craciun, pina la momentul impuscarii lui Ceausescu, dupa care au inceput sa paraseasca Piata Unirii. (Sebastian OANCEA)
„Am fost 73 de zile «presedinte de judet»”
scriitorul Liviu Ioan Stoiciu s-a retras din fruntea judetului pentru a nu deveni o „unealta”
Poetul focsanean Liviu Ioan Stoiciu s-a facut remarcat prin versurile sale impotriva regimului comunist pe care l-a numit, la un moment dat, „totalitarismul ceausist”. 22 decembrie 1989 l-a prins in orasul de pe Milcov, familist, recunoscut ca vechi client al securitatii. Stoiciu s-a aflat in fruntea celor care au condus coloanele de muncitori ce protestau pe Bulevardul Unirii si isi aminteste ca oamenii aruncau si dadeau foc la dosarele luate din Comitetul Judetean. Isi aminteste ca atunci l-a avut la degetul mic pe col. Tambrea, seful Securitatii vrincene: „A stat linga mine pe scaun si minca un covrig, asa cum mincam si eu, pazit de doi soldati. Dupa doua zile, m-a implorat sa-l duc intr-o celula”. Cum a ajuns „presedinte de judet” dupa Revolutia din 1989? A fost propus de mai multe personaje locale, printre care si Puiu Siru. Iata cum a vazut Liviu Ioan Stoiciu, in cartea sa „Jurnal stoic din anul revolutiei, urmat de Contrajurnal”, acele zile de decembrie: „Am avut sprijin popular permanent. (…) Nu am avut incredere decit in Armata, conditionat – prin ea imi inchipuiam ca pot sa tin in friu situatia exceptionala in care ne aflam, desi, pe zi ce trecea, deveneam tot mai constient ca nu eram decit un prizonier al Armatei, mai degraba, decit un «comandant suprem judetean» al ei. Ulterior, insa, mi-am dat seama ca am fost si eu unul din prea multii naivi, pioni pe o tabla de sah politica, nevinovati, ce am crezut ca «fac Revolutie» curata atunci, care sa schimbe «orinduirea». (..) Nu faceam decit «sa fim folositi», sa facem jocul «comunistilor reformati in functii», aceiasi comunisti, din alte esaloane ceausiste, din pacate. Cind am luat de seama ca pot deja sa ajung o unealta in mina diavolului, m-am retras din presedintia judetului Vrancea si din «Parlamentul Provizoriu», definitiv, la 5 martie 1990, dupa 73 de zile, exact, de la Revolutie”. Ioan Liviu Stoicu ne-a declarat ieri ca tot ce simte acum e o mare dezamagire si ca nu il mai atrage nimic in Vrancea. „Dupa ce am plecat eu, nu i-a mai atins nimeni cu un deget. Sint multe enigme la Focsani, dar unii se straduiesc din rasputeri sa le ascunda”, ne-a spus Liviu Ioan Stociu, in prezent editorialist la ziarul Cotidianul. (C.M.)
Revolutionarul Constantin Mindroiu: „Am avut de suferit din partea celor care au venit la conducere”
Constantin Mindroiu, prim-vicepresedintele Asociatiei Luptatorilor, Ranitilor si Urmasilor Eroilor Martiri ai Revolutiei Romane, isi aminteste despre zilele tulburi ale sfirsitului de decembrie: „Pe 22, la ora 11.40 m-am dus din Piata Moldovei catre magazinul Milcovul. Atmosfera era incediara, erau foarte multi oameni. Instalarea microfoanelor a fost facuta de Puiu Usturoi. Liviu Ioan Stoiciu a fost propus de acelasi Puiu Usturoi sa conduca Consiliul Frontului Salvarii Nationale. Ne-am adunat in cadrul Comitetului Judetean si am facut propuneri. M-am oferit, pentru ca nu erau persoane calificate, sa redactez documentul, pentru ca nu avea cine sa-l bata la masina. In ziua de 22 decembrie, noaptea, s-a constituit primul CFSN. La ora 0.15 a fost tiparit primul ziar «Milcovul liber». Dupa constituire, eu am primit sarcina de coordonator de teritoriu privind transporturile si sef de coloana, folosind in interesul acestor actiuni autoturismul rechizitionat de la Agroindustriala. Eu, cu grupul pe care l-am condus, am luat masuri sa asiguram paza Comitetului de Partid, sediul MI, imobilizind multe persoane care incercau sa fure. In ziua de 26 decembrie aveam ca obiectiv sa stabilim unde se ascundea prima secretara. Avea o fata care era la Filarmonica Bacau si, intr-adevar, fugise pe acolo. Aceasta actiune a fost inceputa de comandantul Militiei de atunci, col. Gheorghita. Un alt punct nevralgic a fost punctul de control de la Tisita unde am retinut un Aro de armata in care am depistat munitie si armament de la unitatea speciala Tecuci, pe care l-am escortat pina la punctul de control statie benzina Marasesti. I-am predat unitatilor militare abilitate pentru identificare. Actiunea a avut loc pe data de 23 decembrie, in jurul orei 22.20. Pe parcursul zilei de 22 decembrie nu s-a tras. Pe strada Eroilor au fost instalate niste simulatoare, ceea ce a alertat locatarii din zona. Am participat la depistarea planului de diversiune de la Palatul Telefoanelor. S-a suit cineva pe cladire si a tras catre Primaria Veche in noaptea de 24 spre 25 decembrie. Am pus un baiat sa se catere pe antena si, cind l-a vazut, cel care tragea a fugit. Primele focuri de arma s-au tras in blocul 43, vizavi de hotelul Unirea. In ziua de 23, in plina sedinta, pe la 11.10 s-a tras de pe hotelul Unirea. A tras trei gloante, unul dupa altul. Dupa aceea nu s-a mai tras”, isi aminteste revolutionarul. Fata de evenimentele de acum 14 ani, Mindroiu spune ca a ramas cu un gust amar. „Datorita acestor activitati pe care le-am intreprins, am avut de suferit atit din partea celor care au venit la conducere, din punct de vedere material si financiar, cit si din partea celor care au comandat opresiunea. Nici in prezent nu beneficiem de prevederile Legii 42, in urma careia zelosii parlamentari ce detin aceste titluri se fac ca nu cunosc realitatea”. (Mihai BOICU)
„Democratia, confundata cu hotia”
Gheorghe Iorga, comandant al Apararii Civile in decembrie 1989, este dezamagit ca idealurile Revolutiei nu au fost indeplinite
Colonelul (r) Gheorghe Iorga isi aminteste ca la Focsani evenimentele s-au precipitat dupa fuga lui Nicolae Ceausescu. „La 22 decembrie 1989, orele 12.07, Niculina Moraru a convocat inca 12 persoane, din care patru comandanti militari, pentru intocmirea unui plan de masuri urgente, ca urmare a evenimentelor de la Bucuresti. Strazile Focsaniului erau pustii, oamenii speriati, majoritatea la televizoare. Deodata, in sala, intra disperat seful de cabinet, Stan Emil, si striga: «Veniti repede la televizor. Ceausescu a fugit». Momente unice de suspans si deruta. In fata unui televizor se asternuse o tacere ucigatoare. La orele 12.15, la Ateneul Popular citiva entuziasti, in frunte cu nonconformistul Puiu Usturoi, dar si cu citiva oportunisti, fluturau un drapel, chemind la ei pe putinii trecatori. Intre cei prezenti pe acel balcon se afla col. Toma Baleanu, care a ramas fara epoleti, smulsi de furiosul Puiu Usturoi. Un actual avocat a cazut sub mina grea a lui Marian Bobocea si lucrurile pot continua”, povesteste Gheorghe Iorga.
Fostul comandat isi aminteste ca la orele 12.30, in fata casei Niculinei Moraru, prima secretara, se adunase o multime infuriata de oameni. Intre 13.00 – 13.30, sediul Comitetului Judetean devenise neincapator si multe bunuri, televizoare, covoare persane „au incaput pe mina celor de meserie”. „Toti credeau ca ei sint cei mai buni, cei mai curati, cei mai indreptatiti sa fie conducatori. In piata, coloane de muncitori si cetateni din toate colturile orasului, totalizind 15-20 de mii de oameni. La microfonul instalat de acelasi rebel Puiu Siru era mare inghesuiala. Toti doreau sa se adreseze multimii. Aplauze si huiduieli. In genere vacarm. Asa a inceput revolutia la Focsani”, spune Gheorghe Iorga.
„Sint convins ca generatiile actuale nu vor afla adevarul”
Colonelul (r) Gheorghe Iorga crede ca Nicolae Ceausescu a cazut pentru ca „a stat in calea vremurilor si a schimbarilor”. In opinia sa, Revolutia a fost gindita in laboratoarele marilor puteri. „Sint convins ca generatiile actuale nu vor afla adevarul”, crede Gheorghe Iorga. Colonelul (r) resimte o profunda dezamagire la 14 ani de la Revolutie. „Am dorit libertate, democratie, libera exprimare, prosperitate, demnitate. Acum in jurul meu vad minciuna, hotie, bogatie polarizata excesiv, o cumplita saracie, droguri, ignoranta, indiferenta, aroganta si abundenta pentru unii, prin infometarea celor multi”, afirma Gheorghe Iorga. Acesta crede ca actualii guvernanti incearca suprimarea drepturilor cistigate datorita Revolutiei, prin „interzicerea unor televiziuni, agresarea unor ziaristi, obstructionarea unor ziare, disponibilizari pe criterii politice, aparitia fricii de a spune si exprima liber gindurile si nemultumirile”. „Sper ca in decembrie ’89, noi, cei care am iesit in strada, nu am gresit cu nimic si ca mai este timp ca Romania sa fie guvernata si sa o ia pe drumul la care am visat”, spune colonelul (r) Gheorghe Iorga la 14 ani de la Revolutie. (M. B.)
22 decembrie 2003: „Potentatii zilei ne-au ramas datori vinduti”
Focsani, 22, … grupuri de oameni aluvioneaza in Piata Unirii… zgomot, fum, dezordine, haosul miniei descatusate.
Ateneu… un grup eterogen de initiative. Fiecare isi cauta cu infrigurare un rol, o identitate protestatara. Liviu Ioan Stociu, acceptat spontan ca lider, in virtutea notorietatii dizidente, are ideea de a ma mandata ca „redactor sef al presei libere”. Ideee acceptata prompt, in unanimitate. Stranie si onoranta acea clipa de tacere si de consimtire, in vacarmul incendiar (misterele Focsaniului, nu-i asa?). Echipa redactionala a ziarului Milcovul primeste cu bonomie si reverenta o insurgenta iacobina, dar cu un ironic amendament: tipografia nu lucreaza fara acceptul sefului, in speta domnul Nistor. Zis si facut, accept colaborarea cu voluntarii care se ofera (cu doua exceptii notabile). Pe la amiaza, primesc, printr-o persoana (personajul anonim, colectiv si popular al oricarei revolutii), o legitimatie. Aflu ca sint membra FSN, mi se mai livreaza si o platforma program redactata la „Casa Alba”, intr-o tonalitate cam triumfalista, festivista, redactez, in contrapartida apelul meu privat de instigare la revolta. Elosez pe tema nemultumirii viscerale, doar, doar, se va destepta si Vrancea ancestrala. Ramin in redactie toata noaptea, alaturi de noii mei colegi si de sotul meu. Nu i-am multumit niciodata in public pentru sustinutul si inteligentul sau sprijin fizic, moral si spiritual. Acum, ca nu mai sint VIP militant si politic, pot s-o fac nestingherit. „Iti multumesc din suflet Paif, alias Florin!”. Ziua si noaptea aceea de 22, cind Bucurestiul era asediat prin teroare, am avut o sansa providentiala, aceea de a capacita un esantion de presa tiparita, libera. Am crezut si atunci si acum, in starea de necesitate a libertatii presei, pentru Romania mea.
Nu am solicitat brevet de revolutionar. Nu beneficiez de drepturile ce deriva din celebra Lege 42. Ca membru FSN (formatie nepartinica) si, ulterior CPUN, nu am semnat state de plata. Fie acolo la ei, „revolutionarii profesionisti”.
Potentatii zilei ne-au ramas datori vinduti cu explicatiile: ce s-a facut cu arhivele locale ale vremii (inclusiv procesele verbale ale cutumilor CFSN) decontul de cheltuieli, blazoanele, averile „spontane” etc.
Ce sa le cerem insa unor faliti morali, amnezici selectivi?
prof. Virginia Paraschiv
Amintiri din „Marea Nebunie Focsaneana”
u Puiu Siru, singurul artist din Comitetul Judetean de Salvare Nationala, povesteste despre „sacrificiul pentru libertatea schilodita”
Perioada de copilarie a democratiei noastre a trecut. Urmeaza sa i se elibereze buletinul de identitate. Asa cum i-a fost nasterea, cu bucurie, dar si cu multe lacrimi de jale, asa i-a fost si cresterea. Teroristii neprinsi, duminica orbului, mineriadele, intoleranta, manipularea si minciuna i-au dat cei 7 ani de acasa. A ajuns la pubertate un „adolescent problema”, caruia Europa se chinuie sa-i vindece multele betesuguri capatate.
Parca mai ieri prin tirgul Focsanilor, unde nu se ?ntimpla mai nimic, „gisca” aceea de copii aciuiati pe linga Casa de Cultura, cu virste cu putin peste virsta de azi a democratiei noastre originale, se puneau alaturi de idolul lor artist de atunci, autorul acestor rinduri, sa faca si ei Revolutie asa cum se facea la Timisoara. Ei, acei anonimi, batuti de soarta, atunci ca si acum, s-au pus sa faca „acte de huliganism” spargind, ?n noaptea de 21 spre 22 decembrie, vitrinele librariilor focsanene de unde au scos omagiile raposatului. Tot ei, anonimii Bahnet (Dumnezeu sa-l ierte, decedat ?n 1999 la doar 28 ani), Lali, Sorin, Mioaca si Mihai, pe 22 dis-de-dimineata, de pe terasa Casei de Cultura, s-au pus sa cheme focsanenii la Revolutie. Am ragusit tot chemindu-i sa ni se alature, amenintati de-o patrula a fortelor de ordine, formata din militieni si luptatori ai garzilor patriotice. A avut curajul sa vina si sa ne ?mbarbateze, ?n timp ce trecatorii fugeau speriati, o tinara domnisoara avocat la fel de curajoasa si acum.
Ne-am mutat cu statia de amplificare ?n balconul Ateneului, tot singuri, dupa care a ?nceput „Marea Nebunie Focsaneana”. Dictatorul fugise. Din balconul Ateneului ?i vedeam pe sefii comunisti ai judetului fugind ?ngroziti. Reusim sa-l aducem la microfon pe primul militar care ni se alatura. O actrita recita din Eminescu. Organizam ?n Ateneu prima conducere a Revolutiei Focsanene, ?n frunte cu un medic, fost detinut politic. Soseste din Sud coloana de muncitori ?n frunte cu poetul disident pe care ?l urcam la microfon sa se adreseze multimii. Peste drum, ?n Casa Alba, ?ncepuse devastarea. Lumea interlopa o luase sub stapinire. Ce a urmat este deja bine stiut. Organizari, reorganizari, confirmari, contestari, diversiuni, un iures bine facut sa ascunda restauratia care ne fusese pregatita. Cei din prima linie, neavizati si nescoliti ?n ale intrigilor politicii, au fost eliminati unul cite unul facind loc rezervei de cadre a PCR.
Merita reamintit momentul din zorii zilei de 23 decembrie ’89, cind toate cadrele de conducere ale judetului, mai putin prima secretara si apropiatii ei de mult ascunsi, au fost convocati sa se prezinte ?n fata „noilor organe”. Dupa vreo doua ore de asteptare ca ?naintea Judecatii de Apoi, tinuti ?ntr-o ?ncapere, ?n picioare, ?nghesuiti ca ?nainte de taiere la abator, supravegheati de garzile ?narmate ale revolutionarilor, sa li se spuna total neinspirat, reproduc textual: „Nu stiu ce o sa se ?ntimple cu dumneavoastra”, a constituit semnalul unirii nomenclaturii vrincene ?n lupta ?mpotriva „neispravitilor” care atentau la pozitiile si privilegiile lor. Toti ?nspaimintatii din zorii zilei de 23 decembrie ’89 si-au revenit, s-au reorganizat si conduc la vedere sau din umbra de 14 ani batrina Vrance. ?ntre timp, mai bine zis cu vreo 12 ani ?n urma, si-au adoptat un tinar, dupa un model verificat, „l-au spalat bine”, l-au ?mbracat, l-au instruit si l-au pus port drapel, sa se ?ngrijeasca de prezentul si viitorul nostru si al copiilor nostri.
Si asa am ajuns sa ne bucuram cind ni se da apa calda din mila domniei sale, cind ni se reparau drumurile dupa socoteala domniei sale, cind ni se aduceau moaste pentru milostivirea domniei sale, cind ni se lumineaza cerul ?n noapte cu pucioasa si catran pentru satisfactia domniei sale, cind ni se da dreptul sa traim si sa existam cu voia domniei sale.
Potrivnicii sint binecuvintati prin grija domniei sale cu marinimie, prin cazne si prigoana, aratati cu degetul pentru iertarea pacatelor avute si neavute, preparati pentru a fi buni de surghiun si pocainta.
Toate acestea s-au ?ntimplat timp de 14 ani, ?n timp ce:
– coloana aceea de muncitori de la ISEH, CPL, Laminorul, Vase Emailate, Filatura, Tricotaje, care se ?ntindea din Sud pina ?n Piata Unirii, s-a tot risipit ?n patru zari, ?n disperarea de a nu ramine copii fara piine pe masa;
– pensionarii preatimpuriu girboviti cu retetele si facturile neachitate privesc cu jind ?n galantarele burdusite cu delicatese;
– copiii nostri se pregatesc sa-si ia zborul spre lumi mai bune, unde existenta lor nu mai este la cheremul baronilor rasariti din tenebrele tranzitiei.
De aceea, am ajuns sa ne ?ntrebam daca atunci ?n decembrie 1989 nu a fost prea mare sacrificiul suprem al acelor copii, ale caror suflete au fost alese pentru vesnicia martirajului, pret al libertatii noastre schilodite. (Puiu SIRU)
„Au intrat pe usa din dos toti activistii de partid, din esalonul doi”
spune revolutionarul Marian Bobocea, arestat pe 16 decembrie 1989 pentru ca a spus un banc cu Ceausescu
Unul dintre cei care au participat activ la miscarea din ’89 este si Marian Bobocea, care si inainte de Revolutie a avut „antecedente” in lupta sa contra regimului comunist. „Ma certam in sedinte publice cu fosta prim-secretar, Niculina Moraru. Acum am auzit ca e bine-mersi. Ea este cea care a pus Securistii sa ma aresteze. Totul a pornit de la un banc cu Ceausescu. In noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, am fost arestat. M-au luat cu o masina, in care era si comandantul Securitatii, de la ferma unde lucram, si m-au dus in arest. Am fost batut de securisti”, povesteste Marian Bobocea. Despre ceea ce s-a intimplat in Focsani in acele zile critice, Marian Bobocea isi aminteste: „In 22 decembrie am fost scos de Liviu Ioan Stoiciu din arest. La sediul Comitetului Judetean de Partid era o debandada totala. Am incercat sa mentinem ordinea. S-a instituit comitetul de initiativa. In acest interimat am ocupat locul secund, dupa Stoiciu. M-am ocupat de agricultura si de diversiune. Verificam zvonurile aruncate de securisti, ca sa sperie populatia. La Bagana am gasit trei morti, impuscati in cap, pe sosea, despre care nici acum nu se stie nimic. Daca in Vrancea se declansau razbunarile personale, Timisoara era pui”. Marian Bobocea spune ca astazi, nu mai stie pentru ce au luptat, din cauza felului in care se prezinta lucrurile in Romania. „Consider ca la saracia, jaful si incalcarea legii, care exista in Romania, la ora actuala, n-a meritat tot acest efort. Dovada, este prima oara cind ma intreaba cineva despre ceea ce s-a intimplat la Revolutie. Eu, ca revolutionar, nu am fost niciodata chemat la vreo comemorare. Intr-un singur an am depus coroane la Mausoleu. Sigur ca daca m-ar fi chemat, m-as fi dus. Au intrat pe usa din dos toti activistii de partid, din esalonul doi”, ne-a declarat revoltat, Marian Bobocea. (S.O.)
«Biciuiti» de nomenclaturisti
„Noi eram cu miinile goale, iar securistii si militia se plimbau cu veste antiglont si cu pistoale automate”, isi aminteste preotul Petre Petre, pe atunci teolog
Un alt revolutionar nemultumit de situatia lor actuala este si parintele Petre Petre, care a facut si el parte din Comitetul Salvarii Nationale. Si acesta spune ca familia sa a avut de suferit de pe urma Securitatii. „Tatal meu a fost un fel de disident. Din cauza ca s-a impotrivit regimului, am avut si eu de suferit. Nu mi s-a dat voie sa dau examen la Scoala de Ofiteri”, spune Petre Petre, care aminteste si de haosul creat in acele zile, in Focsani, dar si de lupta pentru un loc in CSN, a fostilor nomenclaturisti. „In 22 decembrie s-a ocupat sediul Primariei, de catre revolutionari. Ma temeam, din cauza ca noi eram cu miinile goale, iar securistii si militia se plimbau cu veste antiglont si cu pistoale automate. Daca s-ar fi intors Ceausescu, sigur ne-ar fi lichidat pe toti. Atunci am fost numit vicepresedinte la organizatia municipala a CSN, dar nu pentru ca as fi urmarit vreun post, eu nu am vrut decit sa ajut, in framintarea in care fiecare se lupta sa obtina un post. Ulterior, i-am cedat preotului Ene postul in Comisia de Cultura si Religie”, ne-a spus preotul Petre. Parintele ne-a marturisit ca, in acele zile, oameni care nu aveau ce cauta in noua structura constituita democratic au fost pusi in functii. „La propunerea lui Liviu Ioan Stoiciu, a fost adus si domnul Vasile Crintea, care nu era in masa revolutionara, si propus ca secretar al judetului, desi acesta fusese secretar si pina in ’89. Motivatia a fost ca, daca nu aducem un om din administratie, nu vom rezista. Acest Crintea a inceput sa-si atraga acolitii fostei nomenclaturi. Am inceput sa fim «biciuiti» de nomenclaturisti”, isi aminteste parintele Petre Petre.
Col. Stelian Ferariu: „Primisem „indicatii” sa trag in Piata Unirii”
Un rol important in acele zile fierbinti, din judetul nostru, l-a avut si fostul comandant al UM 01270 din Focsani, pe atunci capitan, col. Stelian Ferariu. Despre acesta, multi revolutionari ne-au spus ca a fost printre primii care au fraternizat cu populatia, impreuna cu militarii din subordine. „In 22 decembrie, la ora 14.00, primisem «indicatii» sa trag in Piata Unirii. Constiinta mi-a spus ca daca trag, trag in frati, in parinti, in copii. Tot constiinta mi-a dictat sa nu trag, ba, mai mult, sa fiu alaturi de ei. Ordinul constiintei a fost mai important decit cel de la superiori. Din acest punct de vedere, in fiecare zi sint cu constiinta impacata, pentru ca atunci, in acele zile, am putut da echilibru orasului”, ne-a declarat cu fermitate cazona colonelul Stelian Ferariu.
Desi au avut un rol deosebit de important in evenimentele de la Focsani, din 22 decembrie si cunosc multe amanunte de culise, fostul comandant al UM 01470, generaulul (r) Costica Malerov si procurorul Nicolae Bostiog au refuzat sa ne dea informatii despre activitatea lor in acea perioada, ca si membri in fostul Comitet al Salvarii Nationale. (Sebastian OANCEA)

Publicitate și alte recomandări video