Toti inspectorii ISJ intra sub incidenta Legii functionarilor publici

luni, 09 octombrie 2000, 23:00
1 MIN
 Toti inspectorii ISJ intra sub incidenta Legii functionarilor publici

Conform unui ordin emis recent de MEN, toti inspectorii scolari vor deveni functionari publici. Daca pina acum sub incidenta Legii Statutului Functionarului Public intrau doar inspectorul general, inspectorii generali adjuncti, directorul Casei Corpului Didactic si directorul tehnic – administrativ al ISJ, de acum, aceste prevederi legale vor fi valabile pentru orice inspector scolar. Devenind functionari publici, ei vor trebui, in decurs de o luna sau doua, sa sustina un concurs de atestare pe post, constind intr-o lucrare scrisa si un interviu pe teme de legislatie. Evaluarea va fi facuta de o comisie de o comisie formata din reprezentanti ai Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, ai Ministerului Educatiei Nationale si ai Prefecturii. Noul statut, cel de functionar public, va aduce odata cu el si niste schimbari, in primul rind salariale. Astfel, devenind functionari publici, inspectorilor scolari li se pastreza catedrele, dar pierd drepturile care le revin conform Statutului Cadrului Didactic, cum ar fi gradatia de merit sau sporul de stres. Ca functionari publici, inspectorii vor primi un salariu format dintr-o parte fixa, de baza, si o alta parte care variaza in functie de importanta activitatii. Ei vor beneficia de asemenea de indemnizatie de concediu, la care se adauga o prima egala cu salariu de baza din luna anterioara plecarii in concediu. "Indatoririle" de functionari publici ii vor impiedica pe inspectorii scolari sa renunte la exprimarea sau manifestarea in public a convingerilor lor politice. (Dorel CODINA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii