Medicii vor ca adeptii lui Bachus sa-si plateasca singuri spitalizarea

Subtitlu

miercuri, 26 mai 2010, 11:45
5 MIN
 Medicii vor ca adeptii lui Bachus sa-si plateasca singuri spitalizarea

Doctorii sustin insa ca aproape jumatate dintre cei care au baut au avut nevoie si de interventii chirurgicale, iar aproximativ un sfert dintre pacienti s-au intoxicat in urma consumului de alcool si cu alte medicamente sau substante. Tratamentul in cazuri de acest gen poate depasi chiar si o saptamina, iar costurile sint considerabile. Pentru ca numarul celor care consuma alcool este unul foarte mare, iar multi dintre ei ajung in repetate rinduri in spital, doctorii isi doresc ca acesti pacienti sa isi plateasca singuri masurile medicale necesare. Si sa nu mai suporte toti contribuabilii tratamentele lor. Medicul Tudor Ciuhodaru, deputat independent, a realizat o propunere legislativa in acest sens. Momentan, initiativa se afla in Senat pentru dezbatere.

Profilul pacientului care a baut peste masura

Anul trecut, la Spitalul de Urgente din Copou au ajuns 942 de pacienti din cauza consumului excesiv de alcool. Doctorii sustin ca fiecare dintre acestia a stat cel putin o zi internat. Costurile pentru o zi de internare variaza intre 600 de lei, pentru un tratament de baza, pina la 1.500 de lei, daca pacientul necesita terapie intensiva. Dintre cei internati la Urgente, 741 au fost barbati, cel mai in virsta avind 87 de ani. Valorea alcoolemiei rezultate in urma examenelor toxicologice a fost intre 0,45 si aproape 5 grame la mie, in rindul barbatilor. In rindul celor 201 femei, valoarea alcoolemiei a fost intre 0,35 si aproape 4,5 grame la mie. In ceea ce priveste mediul de provenienta, 51,5% dintre pacienti au fost din mediul urban, iar restul de 48.5% din rural. Peste 300 de pacienti prezentau probleme psihice asociate, printre care 189 de etilism cronic in special in rindul celor din mediul rural, iar restul de depresie, anxietate sau epilepsie. De asemenea, din total, 269 aveau probleme medicale la nivel gastric, hepatite si alte afectiuni asociate consumului de alcool. Nu in ultimul rind, aproape jumatate dintre pacientii ajunsi la spital din cauza alcoolului in exces au avut nevoie si de interventii chirurgicale. Cei mai multi au fost operati in Chirurgie, urmati de cei de la Chirurgie Plastica, Ortopedie si Neurochirurgie. Dintre acestia, 114 si-au autoprovocat ranile pe fondul consumului de alcool, 171 au fost implicati in agresiuni, iar alti 144 s-au accidentat. Medicii de la Spitalul de Urgente afirma ca alcoolul este, astfel, un factor favorizant in producerea accidentelor si declansarea actelor de agresiune si autoagresiune. Dar si ca multiplele afectiuni medicale, chirurgicale sau psihiatrice sint cauzate de consumul de alcool.

"Actul de a bea este unul voluntar. Ar constitui o sursa de finantare"

Pentru ca numarul celor ajunsi la spital in repetate rinduri din cauza consumului de alcool este unul mare, iar costurile tratamentelor nu sint deloc neglijabile, doctorul Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul Spitalului de Urgente si deputat independent, a inaintat in ianuarie o propunere legislativa care sa amendeze Legea 95/2006 privind reforma in sistemul sanitar. "In proiectul de lege se propune ca pacientii ajunsi in Unitatile de Primire Urgente in urma consumului excesiv de alcool sa suporte costul ingrijirilor medicale primite. Vorbim aici doar de cei care au consumat alcool excesiv si au patologii legate de consumul de alcool, nu si de cei care ajung la spital din cauza unor alte afectiuni, chiar daca erau si bauti. Cheltuielile alocate terapiei sint importante, in contextul crizei de resurse materiale si medicale din sistem. Actul de a bea este unul voluntar si dauneaza sanatatii. Ar constitui o sursa de finantare suplimentara. Comisia Europeana ne avertizeaza ca 7,4% din totalul cazurilor de boala sau moarte prematura din Uniune sint cauzate de consumul abuziv de alcool", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul Spitalului de Urgente. Medicul a adaugat si ca excesele de acest gen includ consecinte negative precum accidente rutiere mortale, un puternic impact social, violenta, agresiuni, dar si scaderea productivitatii muncii. Initiativa deputatului este analizata inca de catre Senat si a primit la inceputul acestei luni avizul favorabil al Comisiei Juridice. 

Permis suspendat 5 ani pentru cei care conduc bauti, la limita contraventiei?

Deputat independent, dr. Tudor Ciuhodaru a propus in aprilie modificarea legii si in acest sens. A inaintat catre Senat o propunere legislativa prin care pedepsele celor care conduc sub influenta alcoolului sa fie mult mai dure. Astfel, permisul de conducere ar putea fi suspendat pe o perioada de cinci ani, daca fapta nu constituie infractiune. Pe o perioada de zece ani, daca fapta a fost catalogata infractiune si s-a soldat cu pagube materiale. Si s-ar putea ajunge chiar la anularea permisului, daca s-a produs un accident din care a rezultat vatamarea corporala sau decesul, ca urmare a conducerii sub influenta alcoolului. "Consumul de alcool reduce viteza de reactie si precizia miscarilor. Poate determina scaderea acuitatii vizuale si auditive, si este una dintre cauzele frecvente de perturbare a capacitatii de conducere. Studiul Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii din Inspectoratul General al Politiei Romane arata ca procentul soferilor aflati sub influenta alcoolului si implicati in accidente rutiere este aproape dublu fata de cel al conducatorilor care nu au fost niciodata implicati in accidente. Putem vorbi de o epidemie cu mortalitate ridicata atunci cind, de pe harta Romaniei, a disparut din 1990 pina azi un oras de peste 60.000 de oameni in astfel de accidente. Avem nevoie de masuri care sa inaspreasca reglementarile legislative", a incheiat dr. Tudor Ciuhodaru. Si aceasta initiativa se afla in Senat pentru a fi aprobata de catre Comisii si supusa dezbaterilor. Daca cele doua propuneri legislative vor fi luate in calcul, pacientii care vor ajunge la spital din cauza excesului de alcool vor trebui sa suporte costul tratamentului, iar soferii care s-au urcat bauti la volan ar putea ramine fara carnet timp de citiva ani sau chiar pentru toata viata.

Profilul soferului care conduce sub influenta alcoolului

Consumul de alcool in rindul iesenilor este subliniat si de catre cei care ajung in spital pentru recoltarea de probe biologice, de aceasta data. Soferii, insotiti de catre politisti, sint supusi examenelor toxicologice in urma carora rezulta alcoolemie din singe. Numai de la inceputul acestui an, la Spitalul de Urgente au ajuns 79 de soferi pentru recoltarea de probe, cu virsta cuprinsa intre 18 si 91 de ani. Dintre acestia, 36 erau la prima recoltare, iar restul de 43 au necesitat doua probe. Acest lucru a dus la 122 de examene in total, aproape cite unul in fiecare zi. Doctorii sustin ca cei mai multi soferi au fost din mediul urban, in numar de 53, fata de cei 25 din rural. Barbatii au fost 76 si doar trei femei au fost supuse probelor. Cei mai multi soferi, in proportie de 40%, aveau intre 21 si 30 de ani. Mai putin de jumatate din ei erau salariati, iar studentii au reprezentat 10% din totalul cazurilor. Aproape 40% din cazuri se inregistreaza in weekend, cele mai multe vinerea, spun medicii. "Inexplicabil, un procent crescut, peste o cincime din cazuri, se inregistreaza miercurea. Putem concluziona ca profilul soferului adus la Urgente pentru probe in mod frecvent este cel al unui barbat din mediul urban, cu virsta intre 18 si 40 de ani, in general. In multe situatii acesti pacienti au pus probleme asistentei medicale de urgenta prin aglomerarea serviciului si prin utilizarea resurselor umane insuficiente pentru impiedicarea agresivitatii. Consideram ca singura solutie este inasprirea masurilor legislative privind consumul de alcool la volan", a precizat dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul Spitalului de Urgente.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii