Un zvon de la Bucuresti a stricat Pastele judecatorilor ieseni

marți, 21 aprilie 2009, 19:02
2 MIN
 Un zvon de la Bucuresti a stricat Pastele judecatorilor ieseni

Judecatorii ieseni s-au aratat revoltati ieri vizavi de atitudinea celor de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) in ceea ce priveste primele si sporurile de Pasti. Conform unei informatii neoficiale, toti reprezentantii CSM au beneficiat atit de prime inaintea Sarbatorilor Pascale, cit si de sporurile pentru care se lupta restul personalului din Justitie.

"Din cite am auzit noi, membrii CSM au luat prime de Pasti, plus acel spor de 50% pentru care se lupta intreg personalul din Justitie. Pot sa afirm ca eu si colegii mei sintem revoltati de acest lucru. E revoltator ca aceia care ar trebui sa ne reprezinte isi iau primii drepturile obtinute prin hotaririle judecatoresti, dar fara a face demersurile ca si ceilalti magistrati si reprezentantii personalului auxiliar sa beneficieze de acele drepturi", a declarat ieri judecatorul Aurel Dublea, purtatorul de cuvint al Curtii de Apel Iasi.

Toti judecatorii ieseni au fost afectati la auzul vestii. "Inca nu avem o informatie oficiala, insa, daca lucrurile stau asa, e destul de ciudat. La nivel de zvon, se vehiculeaza ca membrii CSM ar fi motivat acest gest, prin care si-au primit drepturile, printr-o miscare ce se doreste a determina Ministerul Justitiei sa ne dea tuturor drepturile care ni se cuvin, insa nu stiu nimic sigur in acest sens. In orice caz, un reprezentant al Asociatiei Magistratilor din Iasi va merge miine la Bucuresti tocmai pentru a discuta pe aceasta tema", a precizat si Radu Tarniceru, presedintele Tribunalului Iasi.

Pe de alta parte, judecatorul Aurel Dublea s-a aratat in continuare indignat: "Nu pot intelege cum un prim-ministru care are studii de drept, precum si ministrul Justitiei, care, de asemenea, are studii in acest domeniu, nu inteleg ce inseamna sa nu execute o hotarire judecatoreasca intr-un stat de drept. Probabil ca cei care aplica legea nu cunosc dispozitiile art. 44 din Constitutia Romaniei, care arata ca toate creantele impotriva statului sint garantate. Totodata, cred ca nu sint intelese nici consecintele nerespectarii hotaririlor judecatoresti in cazul unei actiuni promovate de cei in drept la CEDO. Nerespectarea creantelor asupra statului reprezinta o incalcare a dreptului de proprietate, pentru care multe state au fost condamnate la CEDO. Iar problema nu e numai a noastra, a celor din Justitie: mai multe categorii de bugetari au decizii obtinute in instante pentru a-si lua drepturile salariale", a incheiat purtatorul de cuvint al Curtii de Apel Iasi.

Reprezentantii CSM nu au putut fi contactati pina la inchiderea editiei. Purtatorul de cuvint al institutiei, judecator Cecilia Morariu, a avut ieri telefoanele inchise.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii