Atmosfera exploziva la Serviciul Judetean de Ambulanta Vaslui

joi, 04 ianuarie 2001, 00:00
4 MIN
 Atmosfera exploziva la Serviciul Judetean de Ambulanta Vaslui

Ieri, soferii si asistentele medicale care lucreaza la Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) Vaslui au facut un prim pas spre redeschidrea conflictului de munca cu conducerea unitatii.
La prima ora, sindicalisti din Vaslui, Birlad si Husi s-au intilnit intr-o adunare generala si au dezabatut, in primul rind, problema salarizarii. Salariatii celorlalte statii de salvare nu au ajuns la intinire fiind, dupa toate probabilitatile si dupa cum ne-au declarat si liderii sindicali, intimidati de conducerea SJA.
"Anterior acestei actiuni, am inaintat conducerii SJA – directorului Crisan Popescu si Adelinei Gugiuman, contabilul-sef – un memoriu. Memoriul a fost dus la sediul SJA Vaslui de vineri, 29 decembrie. Ne-am exprimat acolo nemultumirile, mai ales cele salariale si am cerut conducerii sa vina astazi aici sa ne asculte ofurile. Din pacate, nu a venit nimeni si nici nu am reusit sa dam de doctorul Popescu nici macar prin telefon. Se pare ca este plecat in concediu", ne-a declarat Mihai Tufa, liderul Sindicatului "Ambulanta".
Reprezentantii sindicalistilor s-au aratat deranjati si de declaratiile aparute in presa locala, care apartin medicului Popescu: "In urma Consiliului de Administratie al SJA, care a avut loc pe 8 decembrie, s-a hotarit ca nu sint destule fonduri pentru majorarea salariilor cu 60-65%, maximul prevazut de Ordonanta 24/2000, fata de 30%, atit cu cit ne-au fost noua majorate lefurile dupa greva si marsul care au avut loc in septembrie 2000. Crisan Popescu a declarat a doua zi presei: «Sumele alocate ne ajung pentru salarii, dar nu si pentru cheltuieli. CA a rehotarit aplicarea OG 24/2000, conform protocolului incheiat intre sindicate si Ambulanta la sfirsitul lunii septembrie. In masura in care o sa primim aceasta finantare de la CJAS, angajatii vor primi diferentele salariale in aceasta luna. Noi trebuie sa ne incadram intr-o cheltuiala cu salariile de 80% din suma primita de la CJAS, ca sa ne ramina si pentru benzina 20%. » Poate ca s-au majorat salariile acolo, la ei, la TESA, la noi nici intr-un caz. Asistentele care lucreaza la SJA au salarii in medie cu un milion de lei mai mici decit cele care lucreaza in spital", a tinut sa mai adauge Tufa.
"Nu am mai primit o sticla de spirt din februarie 2000"
Asistentele de la Ambulanta s-au plins, in primul rind, de baza mariala foarte proasta de care dispun pentru ineterventii.
"Nu avem bani pentru strictul necesar si, in acelasi timp, avem linie de garda la Vaslui. La Birlad sintem cite una pe tura: daca plecam una la urgente ramin gardienii sa raspunda la telefon, pentru ca o asistenta e in aceeasi noapte si dispecer si de serviciu la urgente. Alta data, trimitem la urgente doar masina cu soferul pentru ca nu putem lasa statia fara permanenta. Nu avem consumabile: vata – doar cite 2 pachete pe luna si acolo cu restrictii; spirt nu am mai primit din februarie 2000. Lucram pe masini antice si cu care e posibil sa nu te mai intorci acasa intreg", ne-a marturisit un cadru medical din Birlad.
Salariatii de la Amblanta au facut ieri si o descindere la birourile SJA, unde, prin mirosul de friptura "greu de suportat" le-a vorbit, din usa, contabilul-sef al unitatii. Adelina Gugiuman l-a spus ca nu poate discuta nimic in absenta directorului si ca i-a citit acestuia continutul memoriului depus vineri de sindicalisti.
"Domnul director este la Bucuresti, este in concediu pina pe 9 ianuarie si nu am ce sa va spun in lipsa lui. Oricum cred ca ati inteles gresit ce s-a scris in presa", ne-a mai spus Gugiuman.
Vor fi sesizate organele de control
Sindicalistii au hotarit, in ultima instanta, cererea demisiei celor doi care se afla la conducerea Serviciului, precum si schimbarea sefilor de servicii. Ei au hotarit sesizarea tuturor organelor competente care ar putea controla din punctul de vedere economic si al personalului activitatea SJA Vaslui.
"Ne vom adresa Ministerului Sanatatii, Consiliului Judetean, Ministerului de Finante, Curtii de Conturi si chiar Politiei Economice pentru verificarea cheltuielilor care se fac in cadrul acestei unitati. Trebuie sa fie si in tara asta o institutie care sa poata verifica activitatea SJA. Se fac angajari in sectoarele in care nu avem nevoie de oameni: TESA, sefi peste sefi, electricieni de inalta tensiune (!). Se fac tot felul de cheltuieli exagerate: uleiuri si lubrefianti de la Bucuresti, antigel si cauciucuri cumparate prin firmele doctorului Crisan. Se fac revizii la service-uri din judet, in timp ce noi avem si mecanici si sudori care stau de pomana. Cred ca se vor descoperi nereguli grave daca se vor intreprinde ceva controale aici", ne-a mai declarat Mihai Tufa.
Sindicalistii au mai aratat ca nu doresc declansarea unei greve, aceasta nefiind metoda prin care ar putea fi rezolvate problemele de la Ambulanta. Se asteapta intoarcerea directorului din concediu, pentru a incerca macar o discutie de principiu cu acesta. (Ana JITARITA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii