Caută 
5 MIN
Se facea ca eram la un moment dat preot. Cum in vis totul e posibil si cum numai in vis mi se putea intimpla asa ceva, m-am calmat. Dupa panica initiala, am zis sa continui totusi starea onirica si sa explorez relaxat minunata si "tainica" lume a fetelor preacurate… Prin urmare, se facea chiar ca ma ridicam din pat si ma spalam pe fata… Imediat am simtit ceva nelalocul lui si cind m-am uitat in oglinda, ce-mi vazura ochii? O ditamai barba atirna ca o limba neagra pe luminata-mi mutra. Oare mai sint eu sau e altcineva? ma intrebam. Iarasi am intrat in panica… Mi-am ars repede si preventiv doua palme bisericesti si m-am linistit subit. Se stie ca si in somn ne dam palme sa ne trezim, si totusi n-o facem.
Apoi, dintr-odata, m-a coplesit senzatia ca eram in preajma Craciunului si mi s-a infiripat in minte datoria de a merge cu Ajunul. Ca la un semn, am capatat doua ajutoare, doi baieti sprinteni care mergeau inaintea mea sa anunte cetatenii. Eram preot de tara, probabil pentru ca asa mi s-a imprimat in memorie de cind eram copil. Partea interesanta a visului este ca nu numai ca stiam sa spun si sa cint toate cite trebuiau – texte intregi pe dinafara -, dar aveam si voce si inflexiuni ca atare (eu fiind in realitate afon in adevaratul sens al cuvintului). Eram tare mindru de mine si de glasul meu duhovnicesc, asta amintindu-mi si de nenumarate vise in care cunosteam la perfectie diverse limbi straine sau meserii in realitate total inaccesibile.
Bineinteles ca majoritatea imaginilor pe care subconstientul mi le insira in fata ochilor ca un film erau de fapt doar inspirate din real, unele miscari, ritualuri, tehnici caracteristice regasindu-le in trecutul adevarat. Spre exemplu, gestul sarutarii de mina a preotului mi-l amintesc de pe cind vizitam una dintre minastirile din Bucovina. Un calugar mergea agale pe o alee (imi amintesc atit de clar scena…) oferindu-si efectiv mina spre sarutare in stinga si in dreapta, de parca ar fi impartit flori oamenilor care treceau pe linga el. Fireste ca se nimereau si dintre care nu aveau intentia respectiva, dar se pomeneau cu dosul paros al palmei barbatului pocnindu-i hotarit peste gura.
Ce vreau sa zic e ca ma simteam in general bine in sutana mea de om al bisericii, si totusi era ceva ca o umbra ce ma facea sa ma scufund incet in nesiguranta. Nu numai ca imi era oarecum frica de misiunea mea, dar simteam permanent, de fiecare data cind un crestin imi deschidea usa casei lui, o responsabilitate catastrofala. Eu reprezentam un simbol si oamenii aceia credeau in acel simbol si picau in genunchi in fata mea (a lui?!) sarutindu-mi poalele si mina. Era coplesitor. Ce vedeta rock, ce artist de geniu ori guru yoga, nu domnule, preot si e de ajuns. Emotia maselor e in fata ta pe tava, oferita gratuit. Bai de multime, concerte, tipete de fani, salturi cu sutana in vint din altar (scena?) in bratele credinciosilor, toate sint la indemina, nimic nu lipseste, doar sa vrei. Si nu trebuie decit sa faci o scoala/facultate si sa dai niste examene care pot fi trecute usor cu plocoane sau pile. De aceea ma simteam un intrus si un impostor, un om care a ales o cale gresita pentru care nu este menit.
Si, cum in vis orice sentiment se amplifica, am ajuns la a nu-l mai suporta. Dadusem in cosmar. Practic ma simteam un om simplu care venea la acei oameni cu scopul de a-i determina sa i se inchine. Un paradox. Eram ca un pastor de suflete naiv si necopt care se trezeste in fata unor batrini intelepti carora trebuie sa le dea sfaturi.
O alta amintire imi trece prin minte legat de aceasta situatie delicata. Un tinar preot dintr-un sat s-a prezentat in ziua de Ajun la poarta fostului sau profesor de scoala. Cu indrazneala si curajul imprimate de puterea pomenita mai sus, s-a infoiat si, cu tarie in glas, a poruncit: In genunchi! Numai ca profesorul, nitel cam ateu, nu numai ca nu s-a conformat, dar i-a si raspuns obraznic: Ce? Mai, Aurele, ia vezi… Poftim, ia banii si fugi pina nu ma supar!…
Cum sa nu fie si neaveniti in aceasta meserie care implica o atit de mare sarcina, ca si cea de politician, de altfel? Cum sa nu fie si fete bisericesti care sa nu reziste tentatiei imensei forte si influente pe care o au asupra maselor? Dintre aceia care, iesind din Mercedesul ultima clasa, raspund tare la telefonul mobil cu touch screen, ca sa fie auziti: – Alo, Doamne ajuta!… Nu e nici o legatura intre Mercedes, telefonul mobil de ultima generatie si "Doamne ajuta". Nu pot fi puse laolalta. E o trivializare a termenilor, e ca si cum ai auzi vocea unui robot, un GPS sa spunem, zicind: "Urmatoarea intersectie la stinga, Doamne ajuta!" sau "Reconfigurarea traseului, Doamne ajuta!…"
Postura de preot nu e o meserie ca oricare alta, in care poti sau nu sa ai succes, in care promovezi ori ba, ci e o misiune, o sarcina grea. Un om al bisericii trebuie sa fie tot timpul sarac, tot ce are el trebuie sa dea credinciosilor, tot ce face el este spre binele credinciosilor, pentru ca el nu e sef, ci un umil subaltern, un argat al Marelui sef.
Fara sa vreau am facut comparatia cu o pozitie inalta politica la care tinjesc atitia oameni precum fluturii spre bec. Responsabilitatea e atit de mare, incit majoritatea pur si simplu o ignora total. Daca ar fi sa fie facute pe drept, aceste doua "profesiuni", de preot si politician, atunci cred ca ar deveni nu o izbinda in viata unui om, ci un chin imens, o pedeapsa. Un politician care a cistigat alegerile ar trebui sa-si smulga parul din cap de jale pentru ceea ce il asteapta si la fel si un preot. Este o greutate enorma de tinut pe umeri soarta ideologica si sociala a unor oameni.
Curat lucru, oricit as fi incercat si oricum as fi luat-o, ajungeam mereu la concluzia ca nu oricine este facut pentru asa ceva, chiar iti trebuie har, iar eu nu-l aveam, dar continuam sa bat in portile oamenilor, sa le cint si sa le primesc banii indesati in buzunar si auzeam tot timpul ajutoarele mele strigind in fata: – Scoala crestine, ridica-te crestine!…
Intr-un final, am decis sa ma smulg din visare, nu mai suportam, iar cind am deschis ochii mi-am dat seama ca eram de fapt la semaforul din Podu Ros unde culoarea rosie tine 70 de secunde, iar soferii din spate urlau nervosi la unison: – Scoala cretine, desteapta-te, cretine!…
Am pornit mai departe in tromba spre urmatorul vis si semafor.
Publicitate și alte recomandări video
