Amy sau povestea unei autodistrugeri programate

O stiti pe Amy Winehouse, macar dintr-un videoclip: un ghem de fata, machiata tenebros, bruneta si uritica, cu un coc imens. Daca n-ai vedea-o, ai jura ca vocea ei puternica apartine de fapt unei matroane de culoare, veterana a soul-ului din New Orleans. Nimic mai fals: Amy este o tinara evreica londoneza, subtire ca un ac, micuta ca un spiridus si tatuata precum un diavol (opiniei publice ii sint cunoscute in prezent treisprezece tatuaje). Vocea ei este intunecata si complexa, asemuita de catre unii critici muzicali cu un vin rosu si scump. Amy cinta despre sex, droguri, violenta conjugala si auto-distrugere. Stie pe propria piele despre ce este vorba.

Nu te-ai astepta ca fata unui taximetrist si a unei farmaciste sa ajunga printre cele mai celebre si mai triste figuri ale show-business-ului. Dar avea suficiente date: parintii ei s-au despartit cind Amy avea 9 ani. La 14 ani este exmatriculata dintr-o scoala privata, pe la care trecea rar, si atunci doar pentru repetitii la musical-urile prezentate de teatrul scolii. La 16 ani a urmat tratament cu antidepresive, la care a renuntat rapid; singura terapie eficienta pentru Amy a fost, iar ea crede ca este si acum, muzica.

Debuteaza la 20 de ani, cu albumul "Frank", bine primit, dar fara sa faca "gaura in cer". De abia albumul din 2006,
"Back to black", o impune ca una dintre cele mai proeminente voci in muzica pop mondiala. Ultimul ei album s-a vindut in citeva milioane bune de exemplare, videoclip-urile ei sint prezente in continuare pe ecrane, turneele se succed. Doar ca multe alte voci extraordinare s-au pierdut in zgomotul de fond generat de catre supraoferta muzicala actuala. Nu este cazul lui Amy Winehouse, care are ceva in plus. Nu doar multe dintre textele cintecelor ei sint scandaloase, ci si viata ei actuala, in ansamblu, pare un scandal continuu.

Reporterii care au vizitat-o in cabina din spatele scenei, cu ocazia turneelor, povestesc despre zeci de sticle felurite de alcool imprastiate pe jos, din care Amy isi prepara cocteiluri aleatorii, chiar inainte de concert. Si despre mirosul persistent de marijuana. Sau despre urmele vizibile de intepaturi de seringa de pe brate. Toamna trecuta a rezistat intr-un centru de reabilitare (unul dintre subiectele cintecelor ei) citeva zile. A parasit centrul convinsa ca doar muzica o poate tine in viata. Caci despre vindecarea urii de sine nu poate fi vorba.

Amy Winehouse este o binecuvintare pentru reporterii ziarelor de scandal. In orice moment din zi si din noapte, zeci de paparazzi inconjoara locuinta din cartierul Camden, la periferia Londrei. Si o urmaresc cam peste tot. Cel mai frecvent, Amy esueaza in baruri. Luna trecuta, intr-un bar de biliard, a batut mar un marocan care indraznise sa nu-i cedeze masa. Mai tirziu, intr-o alta circiuma, a solicitat aruncarea clientilor in strada, pe motiv ca ea ar fi o legenda si ii trebuie intimitate (pentru administrarea drogurilor). Spre dimineata, in drum spre casa, s-a ciocnit de un stilp de lanterna. A dormit pina dupa-amiaza, cind si-a facut aparitia in fereastra, cerind un foc de la reporteri. A doua zi a fost invitata la politie, pentru audieri, fiind retinuta pe moment pentru vatamare corporala grava.

Amy adora paparazzii, carora le si duce ocazional, in ceas de noapte, biscuiti si ceai, cu zahar sau fara, dupa dorinta. Le face de asemenea cadou, de fiecare data, o poza a ei. Sentimentul e reciproc: orice poza cu Winehouse intr-o (noua) postura scandaloasa se vinde bine (pina la 40.000 de lire sterline), orice tabloid cu Amy pe coperta inregistraza tiraje uriase. Amy proaspat casatorita la Miami (fara stiinta rudelor, dar sub blizurile reporterilor), cumparind hamburgeri si cartofi prajiti pe post de meniu de nunta in doi, intr-o camera de hotel. Amy cu bluza stropita de singe (o noua bataie cu sotul ei, Blake Fielder-Civil, un personaj foarte asemanator, minus gloria muzicala). Amy clatinindu-se prin noaptea londoneza, ca un copil parasit de toata lumea. Amy poreclind-o pe Kylie Minogue, o diva a muzicii pop, "un ponei dulce". Amy comparind cu un Disneyland sala de judecata in care are loc procesul sotului ei (acuzat de vatamare corporala grava).

La 12 ani, micuta Amy vroia "sa devina celebra, sa cinte pentru a face oamenii sa uite de necazuri, pentru cinci minute". A reusit. Acum vrea sa nu mai fie uitata niciodata. Probabil va reusi. Ar mai vrea sa incheie cindva socotelile cu show-business-ul, sa devina o mama asezata. Putin probabil: mai toata lumea ii mai da citiva ani de trait. Paparazii, amicii ei nocturni, o compatimesc, dar asteapta marea lovitura: poze cu Amy pe targa, dusa in stare critica la spital – ar valora cam 100.000 de lire sterline. In fond, nu numai paparazzii, dar si publicul larg se hraneste cu povestea cind dramatica, cind sinistra a micutei londoneze. Pentru ca ea indrazneste, in locul publicului devorator de tabloide, ceea ce inhibitiile indelung invatate si exersate ale acestui public majoritar ar interzice.

Si pentru a deveni o poveste muzicala si existentiala de neuitat, Amy e dispusa sa-si etaleze autodistrugerea programata. Intr-o lume in care uitam deseori cu totul ceea ce ne pasiona in urma cu citeva saptamini sau luni, ne vom aminti si peste treizeci de ani despre micutul dracusor tatuat, subtire ca un ac, cu vocea asemanata cu un vin rosu, subtil si scump.