Atentie, copil!

E placut sa privesti orasul, plimbindu-te pe o pasarela. Cei de jos nu te baga in seama. Planurile apropiate si departate se suprapun vizual si lasa loc unor conexiuni mentale variate. Unghiul de privire si fotografiere seamana cu cel al unei pasari aflate in zbor deasupra strazilor. Pe o pasarela mergind, poti pluti fara sa ai aripi si poti vina fara sa fii soim. Desi, un ochi ager e necesar citeodata.

"Atentie! Separator" scrie pe o placa din tabla, atirnata de o sirma ce sustine cablul electric al tramvaielor. Mesajul este destinat vatmanilor. Si, de ce nu, fotografilor. Citindu-l, primii ar trebui sa incetineasca. Ultimii, dimpotriva, sa se grabeasca. Niciodata nu poti sti cum se naste o poveste chiar sub ochii tai. Fixezi cadrul. Stabilesti elementele care vor alcatui osatura imaginii. Sirma, trotuarul spart si gardul ce pare ca incadreaza o temnita. Stabilesti profunzimea imaginii. Clare vor fi doar anuntul de avertizare si separatorul electric. Lasi usor nedeslusita zona pietonala si pentru a nu distrage ochiul privitorului si pentru a depersonaliza oamenii, oferind oricarui trecator nuanta dorita de generalitate.  

Apoi, astepti cu infrigurare sa apara personajele. Uneori, ele nu mai vin. Alteori, se ivesc intr-o clipa divina, pe care nu ai dreptul sa o pierzi dintr-o nebagare de seama. Un ochi priveste prin vizorul aparatului de fotografiat, ca sa nu se modifice cadrul cu elementele fixate. Celalalt ochi, deschis, vede lumea dimprejur. Vineaza. Orice fiinta sesizata de ochiul scrutator poate deveni brusc hrana si personaj al povestii pe care o scrie ochiul devenit una cu aparatul de fotografiat. Oamenii se perinda prin cadrul pregatit. Nici unul nu cade in capcana. In sfirsit, apare o tinara familie. Mama trage dupa ea copilul. Tata trage o tigara si merge cu jumatate de pas inainte. Ca boierii rusi. Ai tai sint. Poti apasa doar o singura data pe butonul declansator. Nu esti regizor si ei nu sint actori. Scena nu se mai poate repeta. Pentru a fi cit se poate de limpede "mesajul", copilul trebuie sa treaca exact prin dreptul separatorului. Si trece. Asta inseamna ca ai fost omul potrivit, la locul potrivit si in momentul potrivit. Potrivit de catre cine? Uite o intrebare ce macina toti fotografii care au ceva de macinat.

La ce te gindeai asteptind? La bucurestenii care se mira vazind in Parcul "Copou" atit de multi copii. La ei, acolo, in Capitala, aceasta "problema" este ultima pe lista prioritatilor unui cuplu "reusit" si zdravan "integrat" in societatea de consum. Sint ca francezii. Mai intii slujba, doctoratele si, pe la 40 de ani, daca se mai poate, vine si rindul unui copil. Ardelenii fac si ei doar un singur mostenitor. Ca in China. Ai nostri se tem sa nu-si risipeasca avutul. Chinezii nu prea mai au ce risipi. Noi, moldovenii, sintem fruncea. Iasul este pe primul loc la capitolul "nasteri". La ce iti mai zbura gindul, o data cu privirea de pasare? La mama care se refugiaza in dragostea pentru copil, nemaiavind iubire pentru barbatul ei si la tatal gelos, ce considera ca noul membru al familiei il detroneaza din scaunul imparatesc, fie si doar ocupindu-i locul in baie, dis de dimineata.

Leoaicele care au pui de crescut nu primesc in preajma pretendenti amorosi. Cum perioada se intinde vreo doi-trei ani, domnii lei, suparati de atita insuportabila aminare, fac ce-i duce capul. Pentru a dobindi clipele de placere, isi elibereaza consoartele de povara. Nu hranind puii, ci trasformindu-i in hrana. Adica, ii maninca.

Ce ar mai fi de adaugat pentru privitorii trecatori? Pofta buna! Desigur, pentru digerarea imaginii.