Carmen Sylva

Nu este prima biografie a „uimitoarei" sotii a regelui Carol I. Carmen Sylva (pseudonimul ei literar) a stiut inca din timpul vietii sa-si faca admiratori fanatici (sau doar interesati), care i-au consemnat minutios cugetarile, gesturile, elanul poetic si multiplele-i inzestrari. Carmen Sylva a scris neobosit poezii in linia unui romantism decorativ si superficial, romane de aspect contorsionat-morbid, cu sinucideri din amor si sacrificii afective, drame de inspiratie mitologica etc. A pictat si a lucrat broderii foarte fanteziste, in vecinatatea kitschului celui mai strident. Dar, mai ales, a incercat sa-si transforme existenta de zi cu zi dupa principii dramatice. Pe linga foarte prozaicul si conservatorul rege Carol I, Carmen Sylva a fost pata de culoare, principiul vital al dinastiei care a pus bazele Romaniei moderne.

Cind s-au intilnit prima data, in 1869, in urma unor intrigi matrimoniale europene, Carol I avea 30 de ani si parea un principe lipsit de viitor, asezat pe un tron nesigur si intr-un loc nebulos, in timp ce Elisabeta de Wied constituia deja un „caz dificil": avea deja 26 de ani, o constitutie robusta si se caracteriza, indeosebi,  in absenta farmecului fizic, prin „mult spirit si suflet" (cum ne asigura un martor) si printr-o „educatie aleasa" (mult apreciata de imparatul Napoleon al III-lea). Nu a fost, desigur, o casatorie din dragoste. A primat interesul si ratiunea de stat. Intre cei doi tineri exista, de altfel, contrastul cel mai violent. Elisabeta era vioaie si dizerta, voia sa straluceasca; Carol I, in schimb, era, mai degraba, taciturn si placid. Elisabeta avea idei politice „republicane"; Carol I era un conservator. Elisabeta detesta formalismul si ritualul presupuse de protocolul princiar; Carol I, dimpotriva, participa senin la complicatul ceremonial al Curtii. Elisabeta avea avinturi lirice. Carol I era, in primul rind, un ofiter de cariera, sever si posac. Cu toate acestea, casatoria s-a incheiat repede, cu oarecare fast si, mai ales, cu o princiara sobrietate.

La masa festiva, care s-a desfasurat in castelul din Koblenz (una din resedintele regelui Prusiei), meniul a cuprins printre altele (citez selectiv de la p.74): supa-crema de vinat dupa o reteta vinatoreasca, vin de Madera, antreuri regale, pastravi cu sos olandez, sampanie, file de porc à la Goddard…, salam de fazan cu trufe, homar in aspic, vin Chateau Lafitte, curcan umplut cu trufe, caprioara la cuptor…, terina de potirnichi rosii, compot, cap de mistret, sarlota ruseasca de cafea, Porta port, tort (bomba) de inghetata, deserturi". Indata dupa ceremonie, perechea princiara se indreapta spre tara. In Bucuresti, Elisabeta e frapata, fireste, de meschinaria cladirilor si strazilor. Dar se va obisnui curind cu aspectul capitalei.

Menajul va fi linistit, cu putine tulburari (doar exilul reginei la Venetia, in 1891-1892, intrerupe calmul familiei regale), dar lipsit de fericire. Fiica celor doi, principesa Maria, moare la numai patru ani, in 1874, de scarlatina. Regina nu va mai avea copii. In lipsa distractiilor, Elisabeta incepe sa scrie si sa traduca (din romaneste in germana) poezii populare. In anii ‘80 ai secolului al XIX-lea, devine un nume respectat in Europa, macar prin puterea de a sfida convenientele. Se imbraca fistichiu si face figura de excentrica: „peste rochiile albe de matase stil tunica, impodobite cu bijuterii pe cit de mari, pe atit de false, la care doar efectul decorativ conta, Elisabeta a asortat dantele facute chiar de ea, in colaborare cu doamnele de onoare… Regina se infasura in ample mantouri informe, garnisite adesea cu blanuri rare, impopotonindu-se cu palarioare caraghioase, care aduceau a bonete de noapte. Indraznelile in felul in care se imbraca stirneau sentimente amestecate, intre mirare, hilaritate, mila…" (p.149).

Alaturi de regele Carol I, care a ramas proverbial prin echilibru si bun simt, Carmen Sylva a visat, poate, sa fie un soi de zeita a vinatorii, o Diana zvapaiata. Nu a reusit intotdeauna. A fost, totusi, perechea ideala pentru marele monarh.