Cod pentru frivolitate

In interbelic – fie intr-o America a domniei gangsterilor, fie intr-o Europa a schimbarilor dure – rechinii presei lucrau pe fata, implicindu-se afisat in viata partidelor, punindu-si grelele cotidiane in serviciu partizan. Nemirind, asta, pe nimeni.

Lumea s-a schimbat radical, realitatile cer altceva, nu in ultimul rind mascarea intentiilor manageriale: rechinii – nedisparuti – iau chipul, nevazut, al altor cetacee, pe cit de discret implicate in politicile ziarelor, pe atit de decisive in ultima decizie.

Intr-atit de discrete, incit – recent – politicienii si-au permis o imixtiune grosiera in regimul scrisului jurnalier, amenintindu-i pe condeieri cu patru coduri judiciare, menite a le inchide gura. Numai ca timpul impunerii punitive a cam disparut, luminatii autori de interdictii trezindu-se brusc in fata unei societati civile intransigente si sonore, in stare a respinge scandaloasele ingerinte si a-si impune drepturi in pas cu modernitatea. Cele 13 organizatii neguvernamentale au solicitat retragerea din Parlament a celor patru proiecte de coduri juridice si au cerut dezbatere publica pe fiecare cod in parte, neefectuarea ducind la chemarea Executivului in instanta.

Cu totul remarcabil acest indrituit ton public.

Fireasca (fireasca?!) iritarea noilor legislatori, din moment ce, tocmai datorita presei, scandalul de la Interne, cel al permiselor auto false, dar si altele, pe rol, ar fi ramas intr-un caldut anonimat.

De nuantat insa situatia in teren, atit de aiuritor colorat si, adesea, accidentat al presei momentului. Pe care, de altfel, isi exercita apetitul frazei si chemati si nechemati.

Parasindu-si, o secunda, proverbiala jovialitate, Andrei Plesu pune un diagnostic pe cit de acut, pe atit de datator de speranta in perimetrul pietei scrisului la zi: "Oricine are dreptul sa-si asume un rol in perimetrul acestei piete. Doar cu conditia minimala a insusirii unui instrumentar adecvat si a unor reguli de joc cit de cit civilizate. Oricine are voie sa joace fotbal. Dar nu oricine poate navali in teren, daca tot ce stie e sa se agite si sa suteze brambura". Dupa ce, in contrast, radiografiaza marea presa occidentala, cu rigorile ei de morala a meseriei, Plesu revine in teritoriu concluzind: "La noi, lucrurile penduleaza intre bascalie, artag si vulgaritate".

De-ar fi numai atit…

Mult mai perfida se arata strategia unor televiziuni – tot presa si ele – care, prin vocile unor siluete de netagaduit sarm, ne inunda casele cu imunditatile zilei. Buletinele de stiri – reflectind, de altfel, si rolul sanitar al presei in general de dare in vileag a matrapazlicurilor din viata institutionala si interlopa – se livreaza unei avalanse de grozavii in fata carora ar trebui sa fim asigurati psihiatric. In fond, ce urmareste acest bombardament de uriciuni neintrerupte? Oricum, protejarea sanitara a natiei, nu.

Ca personaj care isi paraseste – nerecomandabil! – sevaletul, pentru a observa si ce se petrece dincolo de fereastra atelierului, sint surprins de creditul ce li se acorda unor condeie cotidiene, insistente zilnic, in a promova o lume – daca nu de-a dreptul nociva, cel putin frivola – in care conteaza cu precadere sclipiciul. Impingind astfel cotidiane respectabile spre tabloidizare. Si asta intr-un oras in care – dincolo de agresivitatea iesirii la rampa a vipurilor tupeiste – se consuma, in taina, destine pe masura nobilei sale traditii.

Certate cu acordul dintre subiect si predicat, aceste condeie plaseaza orasul intr-un context nemeritat.

Daca in cazul scandaloaselor coduri judiciare primul ministru a promis o imediata revizuire, ce instanta ar putea reglementa maniacala perseverenta intru frivolitate scrisa, pe care orasul intre orase nu o merita?

Publicitate și alte recomandări video