Caută 
4 MIN
Odata cu alegerea lui Barack Obama ca presedinte al Statelor Unite, americanii incheie o era. Desi comentata indelung ca posibilitate, inainte de alegeri, pina intr-atit incit a devenit un cliseu, chiar s-a incheiat o era in istoria Statelor Unite. O perioada de 232 de ani de dominatie neintrerupta a politicienilor albi si un sfert de secol de predominanta a guvernarii conservatoare. Este si sfirsitul unei perioade de prosperitate pentru americani si pentru o parte semnificativa a lumii.
Sondajele l-au indicat in ultimele saptamini pe candidatul democrat drept cistigator, insa incertitudinea s-a mentinut pina in ultimele clipe inaintea alegerilor. Atit in 2000, cit si in 2004, candidatii democrati la presedintie (Al Gore si, respectiv, John Kerry) au sarbatorit anticipat o victorie care nu avea sa mai vina. Semnalul ca lucrurile aveau sa stea de data aceasta altfel a fost dat de o localitate minuscula din extremul est al Statelor Unite (Dixville Notch, in statul New Hampshire), unde 15 dintre cele 21 persoane cu drept de vot au optat pentru Obama. Notabil, pentru prima data din 1968, locuitorii din Dixville Notch au votat majoritar un candidat democrat. Apoi a trecut intregul stat New Hampshire (pina de curind un fief al republicanilor) de partea lui Obama. Tocmai in statul unde McCain si-a pornit campania electorala, participind la nenumarate dineuri si party-uri. Efectul de domino pornit pe coasta de est s-a transmis rapid pina in extremitatea vestica a Americii. La ora 23.00 (timpul coastei de est), cind optiunile alegatorilor devenisera clare, McCain aparea in fata sustinatorilor sai dezamagiti din Arizona, prezentind felicitarile sale noului viitor presedinte.
Comentatorii politici ai ultimelor ore apreciaza la Obama un nou tip de presedinte, primul potrivit provocarilor unui nou mileniu. S-a vorbit indelung despre charisma lui Obama. Desi sustinatorii sai cunosteau fiecare cuvint al discursului sau electoral, au venit cu zecile de mii (90.000 la Washington, 200.000 in total la trei intruniri in statul Ohio) la mitingurile candidatului democrat. S-a discutat mai mult despre fenomenul Obama decit despre candidatul la presedintie Obama.
Comentatorul Thomas Kleine-Brockhoff de la prestigiosul saptaminal german Die Zeit identifica cinci cauze principale ale victoriei lui Barack Obama, dincolo de charisma sa: George W. Bush, criza conservatorismului, razboiul din Irak, criza financiara si… John McCain. In ceea ce-l priveste pe Bush, verdictul comentatorilor – dar si al opiniei publice – este clar. Nicicind un presedinte al Statelor Unite nu a daunat mai mult imaginii tarii in masura in care a facut-o Bush junior. In cursul dublului sau mandat s-au intimplat: razboiul de agresiune din Irak, abuzurile umanitare din lagarele de prizonieri de la Abu Ghraib si Guantanamo, oprirea planurilor de dezarmare ruso-americane, inrautatirea climei globale, deficit bugetar record, catastrofa de la New Orleans, scandaluri de coruptie in rindul apropriatilor administratiei prezidentiale. Nimic mai simplu pentru Obama de a profita de valul de pesimism impus de aceste esecuri de management al crizelor de care a dat dovada administratia Bush.
Criza ideilor conservatoare a fost pe larg dezbatuta de politologii americani in ultimul an. Cele patru principii de baza ale neoconservatorismului american (dominante in politica americana a ultimilor 45 de ani, chiar si in era Clinton) au suferit serioase eroziuni. Este vorba de taxe cit mai reduse, neinterventia statului in treburile economico-financiare, capacitate militara cit mai mare si, in fine, valorile religioase. Cel mai evident a devenit anacronismul neoconservatorismului in conditiile recentului cvasi-colaps al sistemului financiar, cind doar statul a fost in masura sa opreasca degringolada.
Tema razboiului din Irak a tinut mult mai putin decit se astepta afisul acestor alegeri prezidentiale. Doar 9% dintre americani mai credeau, chiar inaintea scrutinului, ca razboiul din Irak ar reprezenta o tema importanta pentru alegeri. Astazi, majoritatea americanilor cred ca razboiul decurge cel putin intr-o masura bine, din punctul lor de vedere (doua treimi dintre respondenti credeau in 2006 ca America pierde teren). Aceasta schimbare radicala de atitudine a opiniei publice americane nu i-a daunat in nici un fel lui Obama, plecat initial de pe o platforma pacifista. McCain, mare partizan al cresterii prezentei militare in Irak, nu a avut nimic de cistigat.
Criza economica a influentat decisiv optiunile electorale ale americanilor. Inainte de septembrie 2008, McCain era marele favorit. Apoi s-au prabusit bursele, iar republicanii au fost gasiti responsabili pentru criza. Cum memoria electoratului este de regula scurta, s-a uitat ca un politician democrat a impiedicat in anii 90 controlul prin lege al produselor derivative bancare. Mai mult, democratii au fost aceia care au promovat usurarea conditiilor de creditare ipotecare pentru paturile cele mai sarace ale populatiei – care de fapt nu ar fi primit niciodata un credit imobiliar, dupa reguli elementare de prudenta bancara. A contat insa sentimentul de insecuritate al cetatenilor in vremuri de restriste financiara; acest sentiment il da tocmai statul, iar sprijinul statal este asociat ca imagine cu partidul democrat.
In fine, o alta explicatie a victoriei lui Obama este caracterul lui McCain; senatorul republican a fost perceput ca instabil, imprevizibil, tinzind catre decizii riscante, contradictoriu, fara o strategie clara. Exact in sens opus a fost perceput, in ultima parte a campaniei electorale, Obama. Democratul a dat senzatia unui campion en titre, in timp ce republicanul parea un challenger nu foarte inspirat. Aceasta in conditiile in care McCain paruse singurul din tabara republicana care i-ar putea face fata lui Obama in aceasta situatie de criza, singurul republican marcant al carui mesaj ar fi putut ajunge si dincolo de tabara ultra-conservatorilor. In fapt, ultra-conservatorilor, McCain le-a fost intotdeauna suspect (de prea mult liberalism), iar contrabalansarea acestei impresii prin nominalizarea lui Sarah Palin la candidatura pentru vice-presedintie, un esec. Insa esecul fundamental al lui McCain este ratarea prezentarii unui mesaj de reforma a partidului republican. Vor trece multi ani pina cind republicanii (si ideologia neoconservatoare) isi vor reveni din acest esec.
