De ce se trag clopotele?

Mai intii, am facut cumparaturile adecvate. Frigiderul si camara mi-au ajuns dodoloate, ca inaintea unei crize alimentare anuntate de catre Guvernul Global si Organizatia Mondiala a Sanatatii. Apoi am participat – pasiv, ca tot barbatul cumsecade – la facerea bucatelor. In plus, am primit si peschesuri de la prietenele Mamei, ingrijorate ca nu voi avea pe masa mincarurile specifice sarbatorilor. Asigurindu-mi astfel stomacul, am putut sa ma gindesc, in sfirsit, la placerile spirituale.

Toata lumea stie ca exista o noapte din an in care, din fata bisericilor, ai voie sa aprinzi luminari pe care le poti apoi purta ca bezmeticul prin intuneric, precum Diogene, cautind un om. Totul e sa nu te prinda somnul inainte de miezul noptii. Simbata ce-a trecut am fost la o manastire din oras, deoarece lumea zice ca acolo e spectacolul mai fain. O fi, nu zic ba, dar e vechi, neprelucrat iar domnii responsabili cu organizarea modifica in fiecare an data serbarii, incurcindu-ne planurile de minivacanta. Interpretii par neschimbati si repertoriul e, culmea, exact acelasi. Barbile ar putea fi usor aranjate, la fel, mustatile. A la Dali, de exemplu. Si, ca veni vorba de plastica, domnilor, mai schimbati costumele si decorurile. Moda si pictura sint pline de haine cu sclipici si body-piercing-uri trendy. Muzica trebuie adusa la zi („Simphony of Destruction" poate fi o sugestie). S-ar cuveni modernizate si efectele speciale. N-ati bagat de seama ca tamiia va fugareste spectatorii care deja nu va adora? Artificii si lumini proiectate pe nori nu ati vazut? Pai, se poate? Raminem tot la niste pricajite de luminari? Doar traim in secolul XXI, care, iata, e peste tot, fara a fi religios. De catedralele Occidentului adinc iluminat in care se organizeaza expozitii uschite si concerte naspa, toate strigatoare la cer, nu aveti cunostinta?

In fine, m-am intors acasa. Activitatile serioase puteau sa inceapa. Oua fierte si colorate: verzi ca iarba grasa, galbene ca spicul bogat, albastre ca cerul real si pestrite ca expresionismul abstract. Oua rosii, mai putine, ca au o culoare ce aminteste de comunism si nu cadreaza la capitalismul nostru. Luati, beti si mincati, intru amintire! Nu stiu care prieten a spus asta, dar sfatul pare bun. Pastramioara, cascaval, icre, ficatei, un git de tuica pentru a dilua colesterolul, apoi unul de gin ca sa dilueze diluantul. Racituri de porc, peste de balta, friptura de pasare, sarmale de-adevaratelea. Cabernet si Pinot noir in loc de supa, ca nu-i vreme de pierdut. Apoi, ca desert, prajituri din acelea mari si rotunde, umplute cu smintina, brinza si ciocolata – specifice sarbatorilor de primavara, se zice.  La final, un pahar de Tamiioasa pentru gust si un Colebil pentru digestie. Fericire maxima. Inainte de culcare, un ceai de crusin. Pentru fericirea maxima de dimineata. Si a fost noapte si s-a facut amiaza.

In urmatoarele zile am tot auzit clopotele. De ce se trag clopotele? De funie, de Caragiale, de Hemingway, de Pintilie, degeaba? Habar n-am. La Palat si Universitate, cind suna clopotul, macar afli ora exacta. Sigur stiu insa ca sarbatorile continua. Astazi, clasa muncitoare merge in Paradis. Este „1 Mai". Adevarat a inviat: „proletari din toate tarile, uniti-va!".