De partea profesorilor

Profesorul trebuie sa fie, si probabil este intr-o lume normala, un formator de baza. Cum cei mai multi dintre parintii autohtoni, din cauza luptei disperate de fiecare zi pentru supravietuire, nu mai au timp de educatie, profesorului ii revin mai multe misii: sa-l invete pe ins carte, sa-l pregateasca pentru viata, sa-l ajute sa inteleaga rolul lui in "jocul" social. Profesorul care se respecta face, astfel, o enorma investitie pe termen lung, investitie pe care cei cu piinea si cutitul in mina ar trebui s-o considere la fel de importanta ca si lupta lor pentru suprematia politica a propriului partid sau pentru rotunjirea an de an a propriului cistig (nu are rost sa folosesc comparatii… serioase, de pilda cu cresterea PIB-ului, a bunastarii generale etc., lucruri de care nici cu spatele nu sint interesati, cu adevarat, guvernantii si politicienii nostri).

Prin urmare, profesorul ar trebui sa fie considerat – cum era pe vremurile cind maica-mea vedea in "domn’ invatator" un fel de zeu – un "stilp al societatii". Pentru asta, el trebuie tratat omeneste: sa aiba adica un salariu care sa-l faca sa nu uite cine este. Cind o profesoara arata, din punct de vedere vestimentar, mototolita, prafuita, demodata, ca o cersetoare pe linga o eleva a ei, ea nu va avea nici o trecere in fata invataceilor, nu le va trezi respectul si, ceea ce e si mai grav, va uita cine este, isi va pierde increderea si respectul de sine. Cind un profesor nu va avea acasa computer, cartile de ultima ora din domeniul lui, posibilitatea de a se informa la zi – el nu va putea tine pasul macar cu unii dintre elevii si studentii lui si atunci prestigiul i se va duce de ripa.

E imoral sa le ceri profesorilor performanta, atita timp cit mintea lor, in loc sa fie ocupata cu teorema lui Pitagora, e ocupata cu calcule ca acestea: "deci, luna asta tre’ sa dau 4 milioane la rata, 4 milioane la intretinere, 500 de mii la abonamentul telefonic, 1 milion pentru o plomba la molar, 2 milioane pe benzina…" etc., cum facem toti romanii de rind, luna de luna si an de an. E imoral sa ceri unui profesor performanta, cind mintea lui, in loc sa fie ocupata cu teoria postmodernismului, e impinsa de saracie sa framinte ginduri precum: "pai sa vedem cum mai facem rost de bani – poate niste meditatii, poate o mica ciupeala de colo si de colo, poate vindem o lucrare de licenta gata sustinuta, poate inchidem ochii la un doctorat, poate il trecem clasa pe dl Goe chiar daca nu stie" etc. Fiindca la asta e impins un profesor cind e obligat sa supravietuiasca. Sau nu e adevarat? Pai atunci, cum de premierul zice ca nu stiu ce functionara de la nu stiu ce agentie guvernamentala trebuie sa aiba un salariu de douazeci si ceva de mii de euro, pentru a fi ferita de tentatia coruptiei? Pai atunci, cum de un sef din administratia vamilor trebuie sa primeasca citeva sute de milioane de lei vechi drept salariu lunar, pe motiv ca trebuie, saracul, scutit de tentatia mitei? Sau, vai mie, ca trebui oprit marele specialist sa nu fuga… in sectorul privat! Cine a mai vazut aberatia ca intr-o tara saraca un birocrat sa aiba salariul macar de doua ori cit un parlamentar german? Cine a mai vazut ca un lucrator intr-o agentie guvernamentala dintr-o tara mizera sa fie platit mai mult decit un omolog din America, in timp ce un profesor nu are nici a zecea parte parte din banii lui?

Legea care tocmai s-a votat – de marire a salariilor profesorilor – e una binevenita: profesorul trebuie sa intre in rind cu lumea. Faptul ca Tariceanu spune ca votarea ei e o dovada de "superpopulism" inaintea alegerilor ne mira cu totul: atunci ce reprezinta un salariu de bugetar de douazeci de mii de euro dat de cine stie citi ani in urma? Sau altul, mai… modest, de citeva sute de milioane de lei vechi? Spune Vosganian: efortul financiar necesar pentru acoperirea salariilor marite ale profesorilor este mult prea mare, iar momentan acesti bani nu exista in bugetul de stat. Vai de mine! Pai luati-i, stimati tovarasi, de la cei de mai sus si altii ca ei, sute, de nu cumva mii de favorizati ai soartei! Ah, efortul birocratic de a face calcule ca sa luati de la unii care au monstruos de mult si sa dati la altii, care n-au mai nimic, e prea mare?! Cere munca si timp, si asta inseamna sa mai taiem din vacante, din plecari pe bani bugetari, din chefuri si din alte cele?! Inteleg. Nu disperati, va da guvernul Tariceanu, dragi contopisti, prime si sporuri enorme drept recompensa pentru munca… peste program.

Spunea un analist pe nu stiu ce post de televiziune ca nu toti profesorii merita asemenea marire de salariu. Este foarte adevarat acest lucru, despre am mai scris si voi mai scrie. Din cauza saraciei, dar si din alte cauze – ca, de pilda, functionarea ireprosabila a sistemului cumatriilor din toate institutiile romanesti -, destui profesori de azi sint deprofesionalizati (admitind faptul ca au fost buni profesionisti vreodata!). Responsabilii – Ministerul si conducerile scolilor si institutiilor de invatamint superior – n-au decit sa-si faca ordine in propria ograda. Dar nu e drept sa sufere, pe linga aceste facaturi de profesori, toata breasla. Nu e drept si nici profitabil sa lasi sa se strice toata lada de mere de la citeva mere putrede.