Exasperarea de noi insine

Cred ca este vorba, totusi, de un proiect: conceput demult, cu bataie lunga si, evident, ambitios. Mai bine zis, ambitionind: a impune un alt registru, mai realist, purificat impotriva patetismelor, grandilocventelor de conjunctura, a meschinariilor mai mult sau mai putin sclivisite, adica in contra a tot ceea ce a obturat in loc sa deschida, a ocultat, a ascuns – "cu iezuita discretie", ca sa citez o expresie de Eugen Lungu, extrem de potrivita in context – in dauna diagnosticului franc si a marturisirii nude: conditii, acestea, indispensabile ale inca iluzoriului dialog intre cele doua maluri, daca il vrem de buna seama eficace. Sint chiar (mai trag putin de timp, ca sa ingros suspansul, mde!) curios sa vad cum ar arata acest deocamdata ipotetic volum, pe care am inceput de mai mult timp a-l suspecta de aparitie. Nu l-am putea situa, desigur, nici macar in penumbra lui Cioran – de care il desparte (spun, iata, de pe acum!) un abis deopotriva stilistic si conceptual. Dar pe linia – inca virana, daca ma pot exprima astfel – a exasperarii de noi insine, a disperarii intru irepresibilul nostru fel ticalosit de a fi am sentimentul ca l-am putea, totusi, amplasa, fie si la cea mai respectabila distanta de termenul proxim.

Fiindca ceea ce face Viorel Mihail (la serialul sau „antiromanesc" din Saptamina ma refer), in datele fundamentale ale problemei, nu poate fi incadrat, net, univoc, la capitolul acestei atitudini (romanofobia): recurenta, adevarat, nu insa si dominanta, cum mai crede PCRM-ul dar si anumiti entelectuali in Basarabia orei actuale.

"Problema e complexa", vorba lui Nicolae Vacaroiu, mult mai complexa, as adauga, relatia dintre cele doua maluri, la nivelul impredictibil si niciodata explorat sistematic, sine ira et studio, al umorilor (pentru ca in ceea ce priveste politicul si economicul, pina mai ieri, cel putin, totul era cit se poate de limpede), fiind dezolant de inextricabila. Dincolo de relansarea relatiei Chisinau-Bucuresti, adinc in subterana imaginii lui Filat taifasuind cu Basescu, la Cotroceni, de exemplu (ca sa nu mai pomenesc de zaiafeturile scriitoricesti si nesfirsita poliloghie patriotarda ce se revarsa in asemenea cazuri), colcaie, mutual, varii si indirjite resentimente: stiti bine insiva. Diferente de cultura, de traditie, de sensibilitate. Idiosincrazii valorice uneori grave, ireductibile. Ironie sau condescendenta gusata ici, o ura viscerala si un negativism zoologic dincolo, inca nu se stie cit de premeditate si in ce masura intretinute. O imensa cantitate de pulbere care se poate lesne inflama la un moment dat, dind peste cap sau intoxicind, pentru alte perioade bune (ca cei saptezeci de ani de sotalism), firescul relatiei dintre parte si intreg, maculind si compromitind o cauza pentru care unii au suferit pe bune, cu pretul propriului destin adesea.

Aici si acum, totusi, nu e locul unei analize aplicate, cu incizii, excerpte si decodificari sau identificari: textele (cel putin acelea pe care am apucat sa le parcurg pina acum: si sint destule) se misca in zona de tampon a anecdoticului (cu un limbaj preluat parca, tale quale, din Groapa) cu disectia cruda; a fabulatoriului burlesc cu analiza detasata si inclementa – un coctail care deruteaza si instiga totodata perceptia. Si care, in orice caz, se diferentiaza radical de ceea ce mai putem citi si azi, in plina dezabuzare (ca sa nu zic postmodernitate: un termen si cu aceasta acceptie), in "Literatura si Arta" dar si – cel putin ca ton, limbajul evoluind intre timp, din fericire – prin "Timpul" si "Jurnal de Chisinau". Este un alt fel de a vorbi, daca se mai poate vorbi, daca nu e totul iarasi inundat de o jubilatie fada si de acelasi festivism gaunos, made in era podurilor de flori, despre felul in care ne (mai) percepem si despre ritmurile in care ne evolueaza raporturile: fara complezente, cu o cruzime, citeodata, frizind cinismul si obscenitatea, dar avind, sper, efectul curativ al dusului rece, al recursului la luciditate si la bunul-simt.

Amanuntele, repet, sint de discutat: un sir intreg – istoric, politic, cultural – sta sa fie amendat punctual si in pertinenta constiinta de cauza. Dar exacerbarea unei teme in momentul in care aceasta pare ca a inceput sa dea alte semne de tabuizare, caci noi guri se inghesuie acum la cornul abundentei unionismului de clan si de partid, are darul de a reconfigura viziunea. E chiar timpul de pus degetul pe rana, altfel „idila" se va perpetua pina in pinzele insondabile ale posteritatii…