Ieseanul emblematic?

Cum orice generalizare suporta si riscul aproximarii/ erorii, si aceasta cade sub acelasi cusur.

Dar de unde, in fond, tentatia de a-i atribui ieseanului o calitate atit de, vai, inselatoare. Pentru ca a vorbi despre un prototip foarte drag (ieseanului mai ales), obliga la istoria locului. Una nu oarecare, ba, cu o charisma rarisima. Totul, deci, pleaca de la aceasta asezare oricum harazita notorietatii. Cu acte fondatoare de prim ordin, concurindu-le pe ale unui Bucuresti mult mai munteneste orgolios si mai munteneste intrepid. Chiar mocnita concurenta cu cealalta capitala – prin destin acaparatoare, nu? si sigur in detrimentul ranitului orgoliu iesean – a intretinut constant infatuarea dezmostenitului. Atita vreme cit Iasul a fost de sinestatator – capitala indrituita a unei Moldove legendare -, ambitul local nu a suferit afronturi frustrante. In momentul in care, insa, Bucurestiul a devenit hegemonic, totul s-a modificat.

Doua au fost directiile locale de urmat. Una, de mentinere intr-o infatuare, desi justificata, perdanta in ultima instanta in fata suprematiei generalizate a Capitalei. A doua – si cea mai radical operativa – exodul marilor orgoliosi ieseni catre Bucuresti. Caruia finalmente i-a si augmentat acestuia marca. Din multe puncte de vedere.

Acesta – sa ne resemnam – e statutul de-acum al ieseanului.

Personaj pozitiv?

Personaj negativ?

Cum ar suna, dihotomic, enuntul unei jucaus fanteziste anchete?

Ce mai conteaza, cind totul a fost acaparat de Bucuresti?

… Si macar daca Bucurestiul ar fi, el, reper demn de rivnit in absolut.
Dar, vai, Bucurestiul e, la rindu-i – precum legendarul Iasi – provincial intr-o provincie a Europei.

Psihanalitic, suferim cu totii de complexul inferioritatii.

Pe care il gestionam, totusi, cu oarecare staif.