Inca un fals

Ce e pe lacrima, nu se sterge prea usor. Asertia poate fi transferata, fara eroare majora, de la amor la politica. Mai si beneficiind, ea, de actul consumat ca atare. Nu de prea multa vreme. Deci cu atit mai elocvent.

Scena abundent inlacrimata, in care un Basescu, fire simtitoare, mie-mi spui?, isi lua ramas bun de la comilitonul sau brusc anorexic – un Stolojan cu epoletii numai buni pentru varsat lacrimi pe ei – se mentine, iata, intr-un simbol greu de ocolit. Si greu de concurat chiar si de proza devastatoare a Sandrei Brown. Cu atit mai putin de nostalgice pelicule gen "Moscova nu crede in lacrimi".

Manevra stilistica de fata nu s-ar produce cu atit apetit metaforic, daca saptamina trecuta nu s-ar fi consumat o scena de grup – de gen, in termeni picturali – demna de pinzele clarobscurilor spanioli. Mari inspirati in a surprinde vibratia in penumbra a dramei. Desi in scena de grup fostul finantist parea sa ocupe locul ce si-l rezerva siesi maestrul spaniol al compozitiei – unul modest adica – el era prea vizibil sa fie observat mai ales de ochiul – stingul – al proletarului ce comandase lucrarea, lacrimogenul de la regalul Cotroceni.

Dar care erau celelalte personaje goyesti din cadra? Un posibil adversar al ibericilor pinzei ar putea spune ca de umplutura. Inducindu-ne, evident, in eroare.

Defel.

Cu doua-trei capete mai jos de epoletul lui Stolojan, dar foarte lipit, un Boc ce doar in momentul blitului nu vorbeste, altfel, permanent cu degetul pe banda magnetica, procurata de marinar de la marketul cu incident discriminator.

Dar cine mai era in compozitie?

Oameni de curte, unul mai supus ca altul, fericiti ca sint prezenti la un act pecetluind, sa fim sobri, nu atit o dorita alianta de seva marinareasca, buna si ea la nevoie, cit – sa ne pastram umorul – infundarea in tenebrele istoriei a unui partid extrem de antipatic si, mai ales, extrem de incomod, dramaticul continuator al liberalismului romanesc de traditie, partidul de noblete si in dispret al mitocaniei, PNL.

Cam aceleasi figuri – una sigur, cea a coboritului de pe coverta proletara – care au pulverizat alt partid national, PNT-ul, prin minune iesit teafar la minte din beciurile de jumatate de secol ale Securitatii.

Sa nu picam, la rindu-ne, in anemie anorexica, vazind in recenta scena de grup ribera-murilla-zurbarana intemeierea unei noi aliante de centru-dreapta, cum suna ea in rictusul personajului cu lacrimi pe umar, nu. Sa fim convinsi ca infiriparea grupului e doar pura aversiune a joasei spete fata de charismatica noblete a unui partid inca dramatic guvernamental. Mai mult (si mai frans): fata de liderul acestuia. Elegantul in toate Tariceanu.

Sa fim siguri ca in scurta, foarte scurta vreme, compozitia de grup in maniera clarobscura PD-PLD va fi dovedita a fi un fals destinat, cum altfel?, anticariatului.