Invatamintul romanesc si (re)formele fara fond

Din numeroasele discutii pe care le-am avut, in ultima vreme, cu diversi colegi universitari, de la Literele bucurestene, sibiene, iesene, clujene etc., un lucru a reiesit ferm: ca nivelul studentilor este din ce in ce mai scazut. In mod normal, facultatea ar trebui sa sedimenteze, sa aseze si sa aprofundeze niste cunostinte pe care se presupune ca un absolvent de liceu le-ar avea. Initial, am fost tentat sa dau vina pe sistemul de admitere: de cind s-a scos concursul acela care mai avea rostul de a cerne dintre candidati, de a mai verifica macar un nivel minim de cunostinte, lucrurile par sa mearga inspre rau. Dar, discutind cu unele cadre didactice de la Facultatea de Litere din Bucuresti, mi-am dat seama ca nu asta e problema: ei inca mai dau examenul de intrare in facultate, ceea ce nu ridica nicidecum calitatea studentilor. Cit timp profesorul este platit in functie de numarul studentilor, e limpede ca el este nevoit sa renunte la exigenta si sa inchida ochii, doar pentru a fi sigur ca isi va primi leafa in continuare.
De unde porneste problema, in acest caz? Pentru ca, in afara de exceptiile din ce in ce mai rare, cultura generala a studentului filolog este din ce in ce mai… generala. Nu vreau sa generalizez, dar de cele mai multe ori, liceul formeaza absolventi mediocri; studentul boboc nu are, de regula, deprinderile minime: sa deschida o carte, sa se descurce intr-o bibliografie restrinsa, sa se orienteze nu prin literatura universala, dar macar prin cea autohtona. E de ajuns sa vezi cum tine in mina un volum si te dumiresti ca nu cititul e preocuparea sa de capatii. Din pacate (sau din fericire, depinde din ce unghi privim lucrurile), Facultatea de Litere este una "vocationala", ca si Artele, Teatrul s.a.m.d. Aici ar trebui sa vina cei care au vocatia lecturii (pentru ca exista una), care au certe inclinatii catre literatura. Constiinciozitatea nu reuseste intotdeauna sa sustina bunavointa cuiva caruia ii lipseste chemarea autentica. Or, toate aceste abilitati in liceu ar trebui descoperite si stimulate.
Numai ca, din pacate, conform bunului nostru obicei, liceul respecta si el regula statisticilor care trebuie sa iasa, pe hirtie, minunat, fara acoperire in realitate. Stiu de la colegi si colege care lucreaza in invatamintul preuniversitar: mai ales daca esti june si lucrezi intr-un liceu cu prestigiu, deci si cu pretentii, risti sa declansezi un adevarat scandal daca notezi, cinstit, pe merit, un elev cu o nota mai mica de 8. Urmeaza cunoscutul traseu al influentelor: telefon de la parinti, mustrare de la diriginta, eventual si de la directoare, in fine, toti se intrec sa-ti aminteasca cum ca acum ai ajuns intr-o institutie de elita, unde elevii se remarca prin notele foarte mari, de care, evident, au nevoie pentru a intra la facultate. Cum iti permiti tu sa le diminuezi sansele, evaluindu-i cu de neinteles exigenta? Stiu cazuri in care, pentru un amarit de 7, parintii au dat buzna la clasa si au facut presiuni asupra dascalului, cu argumente gemene cu cele de mai sus. Abonati la note mari, elevii au impresia ca le si merita si ca nu e nimic mai firesc decit sa intre la facultatea pe care si-o doresc. Iar cind ajung in primul an, evident, vina e a profesorului, care e "al dracului", ca ei abia reusesc sa tina pasul…
Dincolo de aceste rezultate artificiale din timpul liceului, la dosarul de admitere in facultate mai atirna greu rezultatele de la bacalaureat. Oare mai e un secret ca bacalaureatul nu reprezinta, la noi, decit o falsa forma de evaluare? Ca si aici intervin relatiile, pilele, darnicia unor parinti si generozitatea rasplatita a unor dascali? Ca nici bac-ul nu reuseste sa fie acel prag, care sa oblige realmente la calitate, la performanta chiar? Toate acestea sint lucruri stiute, pe care le ascundem sub pres.
Si, ca sa inchei sirul de explicatii, nu am cum sa nu trec si la invatamintul universitar: in functie de media corelata a notelor din liceu si a rezultatelor de la bacalaureat, viitorul studinte isi alege o specializare. De aici urmeaza calvarul sau: se vede nevoit sa se "perfectioneze" intr-un domeniu de care nu are habar. Noul sistem Bologna, cu atita sirg aplicat si la noi, prevede o a doua specializare a studentului, in primul ciclu, in anul al III-lea, cel terminal. Un singur an ar fi suficient pentru un tinar sa-si insuseasca limba germana, de pilda, la un nivel multumitor pentru a o putea preda ulterior. Hm! Greu de crezut!
Prin urmare, e limpede ca sistemul educational romanesc, la orice nivel l-am contempla, se arata a fi o fidela reluare a ecuatiei de mult acuzata: cea a formelor fara fond. Asta de la prea multe reforme i se trage…