La ce bun solidaritatea

Nu avem – ma surprind chiar in clipa asta – o metatribuna de presa, adica o publicatie ce ar vorbi, ar dezbate, ar monitoriza (ca sa dau si eu acest verb supralicitat cu asupra de masura in ultimul timp – si fara mare folos, de altfel) presa propriu-zisa. Un organ profilat pe chestiunile interne, din culise ale acesteia, urmarind si contabilizind modalitati, stiluri, proceduri, analizind cu migala, chiar academic (de ce nu?!) campanii, strategii, concepte. O revista, cu alte cuvinte, ce ar functiona ca un spirit critic, teoretizind pe unde se cuvine si cauterizind in partile trebuitoare (destule!). Amendind impostura, mediocritatea, agramatismul. Denuntind ticalosia, partizanatul jegos, obedienta fetida, tranzactiile oneroase in sos echidistant, impartialitatea ca vechil la curtea interesului de partid. Si apreciind, cind e cazul, probitatea, promptitudinea, curajul si, nu in ultimul rind (desigur!), eleganta si proprietatea exprimarii – eternele noastre flagele. Impartind adica inerentele note de contrapondere. Ar fi ca un memento pentru scribii care – efect pervers al libertatii cuvintului (asa batjocorita si constrinsa cum e in tara fractiunii majoritare) – au capatat un periculos sentiment de omnipotenta: nu mai exprima, vezi mata, nu-si mai dau, onest, cu parerea, ci edicteaza de-a dreptul, oficiaza direct din empireu. Bine, cenzura in sine e odioasa, nu strig s-o resuscitam (sau, mai exact, caci e bine mersi si azi, cu Europa pe Prut, s-o reinstitutionalizam). Dar cine sa denunte josnicia cutarui "formator de opinie"? De ani buni, Saptamina se balaceste in dejectii romanofobe, inducind un moldovenism delirant si o xenofobie patologica. De ani la fel de buni o face Moldova suverana pe Juju, "catel tarcat", in alcovul prezidential. De ani excesiv de buni ne intoxica TVM-ul cu emisiunile sale cind lingusitoare, cind tendentioase si mai mereu mediocre. Ce li se contrapune? O tacere aproape deferenta, intelectuali dumneavoastra! Cinismul si imoralitatea isi fac nestingherite de cap pe hirtie si in eter, iar mai nou si in hipertext. Cit despre conditia deontologica a presei locale – aservita masiv conjuncturii, facind adesea jocul satrapilor din zona – iata o terra incognita de investigat, fisat si surprins, apoi, in cele mai fine liniamente mentale; caci inca nimeni nu stie, probatoriu, in se masura malformeaza constiinta publica acest segment – deloc neglijabil ca pondere – al mass-media…

*

Doua chestiuni atacind chirurgical punctele nevralgice ale domeniului ("Timpul", 9 mai 2008): "De ce ziaristii de la noi nu au sentimentul solidaritatii de breasla?" si "E posibila o asemenea solidaritate si in ce conditii ea poate exista?". Raspund Vasile Botnaru ("Europa Libera), Aneta Grosu ("Ziarul de garda"), Vsevolod Ciornei ("Saptamina"), Val Butnaru ("Jurnal de Chisinau"), Oleg Cristal ("Moldova Suverana"), Veaceslav Tibuleac ("Vocea Basarabiei"), Nicolae Dabija ("Literatura si Arta") si Sergiu Batog (postul de televiziune "NIT").

Cauzele, in rezumat, ar fi deopotriva umorale si economice (politicul fiindu-le, dupa cum se stie, subsumabil): "sentimentul de vanitate si suficienta", "invidia si egoismul", pe de o parte, iar pe de alta, pecuniarul, bata-l vina: "normalitatea va veni atunci cind jurnalistii vor avea salarii decente si nu se vor gindi la supravietuire", "solidaritatea va exista atunci cind presa va deveni libera financiar". O singura replica lucida, de la Vsevolod Ciornei, in contraponderea acestor improvizate utopii disociative: "Pentru ca-i politizata societatea si ziaristii sint ca societatea – supraliciteaza elementul politic". Cu alte cuvinte, chiar daca – pica para malaiata!… – va da conjunctura sa avem bani cu toptanul, orgoliul profesional si partizanatul politic, irepresibile, vor mentine in continuare solidaritatea noastra de breasla pe post de himera, ca pina acum.

Una peste alta, insa: la ce bun solidaritatea intr-o breasla careia ii lipsesc – uneori catastrofal! – scrupulele?…