Leii de altadata

Ce am remarcat mai intii, dupa o grabita privire, a fost faptul ca, din sutele de batrinei, asezati cuminti, cite patru, in bancile rinduite pe o alee, ca intr-o clasa de scoala veche, nici unul nu fuma. Acesta poate ca este unul din multele preturi platite pentru a trece linia de sosire a celor cinci decenii de la cununie. Dar nu e singurul. Din pacate, nimeni nu vrea sa afle de la cistigatori reteta longevitatii in viata de familie.

Atunci cind ne vine bine la discurs, sustinem cu aplomb ca aparam valorile si principiile traditionale care dau temeinicie asa-zisei celule de baza a societatii. De aplicat insa aplicam doar directivele "noii ordini". Vrem copii educati, vrem scoala sanatoasa? De ce nu ii intrebam pe batrini cum au invatat? De ce nu le urmam sfaturile? Se spune ca vremurile de astazi, mult mai dinamice, sint nefaste vietii de cuplu si educatiei sanatoase. Extraordinar! Cei care implinesc astazi 50 de ani de cununie si-au petrecut copilaria in plin Razboi mondial, apoi l-au plins pe Rege si i-au ingropat, la rind, pe Stalin, Dej si Ceausescu. Cei care astazi au implinit 50 de ani de cununie si-au trecut tineretea prin sfirsitul Razboiului, prin seceta, foamete, instaurarea ilegala a comunistilor si plaga ciumei sovietice. si-au vazut rudele si prietenii in lagare sau puscarii si s-au casatorit intr-o vreme in care puteai fi aruncat in temnita, ani lungi, fara sa fi avut parte de un proces si doar pe baza unor turnatorii securiste. Pentru noi, astazi, se pare ca viata e cu mult mai grea.   

Ma agaseaza claxonatul masinilor din cortegiile de nunta care anunta tuturor concetatenilor marea izbinda a unui nou cuplu care a catadixit sa mearga la Starea Civila, la Biserica, la pozat in fata Palatului Culturii si la cheful cu dar, in vremurile noastre in care, uneori luni de-a rindul, numarul divorturilor il depaseste pe cel al casatoriilor. Ce minunat ar fi daca aceleasi cupluri, in loc sa fie amendate ca au tulburat linistea publica prin claxonare interzisa, ar fi obligate sa defileze prin oras, exact in aceeasi formatie, cu socrii mari si mici, cu nasii mari si mici, cu bere si mici, cu baloane si papusi lipite pe capote, atunci cind obtin, cu chiu si vai, hirtia de divort. Sa afle gura tirgului ca o noua pereche sta gata sa bata la portile succesului pur personal, ca societatea moderna a mai biruit un cuplu, daruind lumii inca doua persoane singure si, eventual, citiva copii ce vor avea "familii" mono-parentale.

Batrinii nostri se duc si, o data cu ei, vechile obiceiuri. Probabil, peste ani, vom face serbari publice pentru a-i onora pe cei care vor reusi sa aniverseze un deceniu de casatorie heterosexuala. Odata, demult, cind ma lovise amocul, Mama, care fusese zeci de ani confidenta de incredere a multor prietene si colegi, mi-a spus ca in toata viata ei a cunoscut doar un singur cuplu pe care si-ar dori sa il am ca exemplu. El, basarabean (zice-se ca barbatii fugiti de peste Prut au fost soti de nadejde), ea, moldoveanca. Amindoi, piinea Lui Dumnezeu. Acum citiva ani si-au serbat nunta de aur. El inca mai conduce automobilul, ea inca ii mai aduce cafeluta de dimineata. Mie inca mi se face rusine atunci cind ii intilnesc. Regret enorm ca nu am putut si nici nu mai am vreme sa le urmez exemplul.