Lipsa de reactie

Locuiesc intr-un bloc cu patru etaje si patru scari, plin de copii de toate virstele. Plin si de tineri – elevi, studenti – care inchiriaza garsonierele. Am banuiala ca in arca noastra traiesc si bunici, disponibili sa se ocupe de unele treburi care nu merg, facindu-ne zilele fripte. In cei aproape zece ani de cind m-am mutat aici, am fost de multe ori, cu totii – si buni, si rai platnici -, privati fie de apa calda, fie de cea rece, uneori chiar cu lunile. Ba, acum vreo citeva veri in urma, un lung timp am ramas si fara apa rece, si fara apa calda. Vara, pe calduri naucitoare, sa stai cu doi-trei copii fara apa in casa si sa trebuiasca s-o cari cu sticla, cu galeata, cu bidonul, cu damigeana de pe la cismele, de pe la cunoscuti sau naiba stie de unde?! N-am auzit nici un protest, nici o revolta in curtea interioara, cea altminteri plina de vuiet mai tot timpul. Dar nici n-a miscat nimeni vreun deget. Nimeni nu parea sa fie exasperat de vasele nespalate de prin bucatariile minuscule, de naclaiala palmelor copiilor, de veceurile nefolosibile…

I-am rugat pe locatarii cunoscuti de pe scara sa mergem in corpore la Asociatia de locatari: fiecare "avea treaba" sau era stapinit, pina la paralizie, de sentimentul fatalitatii. Impreuna cu o colega de la scara vecina, i-am deranjat de citeva ori pe cei de la Asociatie, care nici cu spatele nu s-au uitat la noi: blocul avea datorii, si basta! Eu am scris la ziar, ba am cerut si unui reporter sa ne viziteze – geaba. Abia protestul nostru la Sanepid a dat rezultate si "ni s-a dat" iar apa. Sau ni s-o fi dat fiindca Asociatia a reusit sa mai stoarca din datorii? N-am de unde sti.

Se strica lumina pe scara si stam cu zilele pe intuneric – nimeni nu observa. Daca femeia de serviciu nu vine pe la noi sau vine, dar nu-si face treaba – atita paguba! Nici o reactie. Dar sa nu credeti ca numai aici. In statia de autobuz si de maxitaxi din preajma au reinceput sa se faca aglomerari de 50-60 de oameni care asteapta mijloacele de transport (asta fiindca s-au anulat unele tramvaie spre Copou, din cauza liniei gituite la Hala centrala, si majoritatea maxitaxiurilor private, numai Primaria stie de ce!). In toate mijloacele de transport e afisat la vedere intervalul de timp la care circula masinile cu pricina, interval cu mult mai mic decit perioada noastra de asteptare. N-am auzit mai niciodata pe cineva sa protesteze, cerind cont soferului pentru intirzierea cu care vine. De ce? Mister.

Nu am vazut (cu o singura exceptie), nici prin locurile in care am muncit de-a lungul timpului, pe cineva care sa protesteze pentru vreun matrapazlic vadit, pentru harababura din institutie ori pentru vreun tratament nemeritat aplicat cuiva. Adica ba da, se protesteaza, dar numai pe la colturi. Niciodata deschis. Poti fi nedreptatit la lumina zilei – colegul nu ridica nici un deget. Cetateanul tipa ca din gura de sarpe numai cind ii vine lui rindul sa fie linsat pe nedrept. Pina atunci tace chitic, profita de pe urma revoltei altuia, dar, la o adica, daca interesul personal i-o cere, se desolidarizeaza urgent de recalcitrant, de acel "gura mare".

Romanul asteapta rabdator in fata unui ghiseu si a unei oficiante care are altceva de facut decit sa-l serveasca pe el – si nu zice nimic; romanul nu arunca niciodata cu rosii sau oua clocite in costumul de ultima moda al deputatului sau senatorului pe care l-a votat, desi vede ca musiul nu-si aminteste de votant decit inainte de alegeri; romanul alege a doua si chiar a treia oara ca primar pe acelasi ins in timpul mandatului caruia nu a simtit nici o inlesnire, nici o schimbare benefica in traiul lui de toate zilele; romanul accepta sa stea fara caldura si fara apa, chiar daca e bun platnic; romanul uita repede.

Zilele acestea se face mare tevatura pe seama salariilor enorme ale celor din agentiile guvernamentale si din societatile comerciale cu capital de stat. Premierul s-a… autosesizat, in fine, ca ceva nu e in regula cu aceste retributii de nababi. Abia acum s-a autosesizat, inaintea alegerilor, fireste, dupa ce ani de zile sute de mii si milioane de euro au intrat in largile buzunare ale domnilor cu pricina. Un analist prezent la Realitatea TV spunea ca, daca vreun omolog american ar avea asemenea salariu (deci, fiti atenti, in Romania cea saraca un sef al unei agentii guvernamentale are un salariu mai mare decit unul din SUA!), americanii de rind ar iesi in strada.

Noi, romanii de rind, nu iesim, asteptam sa ne vina totul de sus. Si sa critice altii, sa faca altii ce trebuie facut, sa protesteze altii. De ce oare? Fiindca "la ce bun?", "e inutil", "cine scuipa in sus, ii cade scuipatul pe fata", "nu vezi ca tot ei (securistii, maharii) ies deasupra?", "risc sa fiu eu luat/a la ochi", "nu se schimba nimic" etc. Pe de o parte, e de inteles: cei de sus nu se simt cind cei de jos protesteaza si tac si ei chitic pina se linistesc apele. Fiindca stiu ca daca rezista o zi, doua, o saptamina, romanul de rind oboseste repede, uita repede, renunta repede. Pe de alta parte, nu e de inteles: taman pe lipsa de reactie sau de reactie tenace, serioasa a noastra se bazeaza cei de sus, cind isi bat joc de noi. Ca, de pilda, cind isi fac salarii lunare de mii de euro si pensii de citeva sute de milioane de lei vechi, intr-o tara in care exista salarii de patru milioane (si pensii cu mult mai mici), cind intretinerea pe timp de iarna costa tot atit.